Da, peste câteva ore se termină anul 2020, unul cum seamăn nu are în mentalul colectiv al vremurilor noastre. Mă gândeam la gripa spaniolă pe care domnul Șora a prins-o, ea debutând în 1918 și terminându-se în 2020. În acel an, ilustrul filozof și eseist român avea 4 ani și poate-și mai amintește ce și cum a fost. La ce minte sclipitoare are acum, cred că mai poate împărtăși impresii personale, trăite. Am căutat să văd dacă găsesc ceva în acest sens și o postare de pe pagina dumnealui de Facebook notează așa:
Primul Război Mondial, gripa spaniolă, rigla domnișoarei profesoare de pian, orele de sport la minus zece grade, comisia de zbiri la bacalaureat, șobolanii și gândacii din garsoniera studenției, al Doilea Război Mondial, Gestapoul și colaboraționiștii, nazismul și toate ’ismele istoriei, nenorociri mereu posibile – bolșevism, legionarism, comunism, naționalism, șovinism, atâtea alte neajunsuri ale secolului, ticăloșia confraților sau prostia de la orice colț de drum, securiștii care îți controlau viața și familia, răutatea unor semeni și turnătoriile lor, bătăușii care, în anchete, trânteau cu tine de pământ, cutremurul din ’77, ceaușismul, foamea și frigul…
Dacă ai ieșit teafăr și cu mintea clară din toate acestea (și din multe alte încercări, numai de bunul Dumnezeu știute), atunci înseamnă că vei scăpa și de coronavirus.
Sănătate tuturor!
Mihai Șora
10 martie 2020
Fascinante istorii se aud prin vocea acestui domn pe care merită să-l asculți/urmărești!
De la începutul carantinei, atunci când harta infectărilor la nivel mondial ne plasa pe un loc confortabil,
am sperat că fiind atât de departe nu vom fi afectați în așa mare măsură numai că m-am înșelat amarnic. Și nu doar că m-am înșelat, dar am mai și fost în mijlocul nenorocirii, în Lombardia României cum a fost denumit județul Suceava în primăvara acestui an.
Euronews a scris despre situaţia dramatică a oraşului Suceava, unde erau de două ori mai multe cazuri decât în oricare altă zonă a României, şi a spus că aici a fost un fel de „Lombardia”, din cauza numărului mare de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, inclusiv cadre medicale.
Numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a fost dramatic. În 10 aprilie, judeţul Suceava înregistra 1.529 de cazuri de COVID-19, aproximativ 30% din numărul total de cazuri din toată ţara.
Oficialii afirmau că mai mult de jumătate din medicii, infirmierele şi alte cadre medicale infectate din ţară se aflau în Suceava.
(sursa foto: hotnews)
Zona a fost catalogată ca fiind „zonă fierbinte de infecţie din ţară”, iar regiunea a fost etichetată ca „Lombardia României”, mai scria Euronews.
Oraşul Suceava, care are peste 100.000 de locuitori, şi opt comune înconjurătoare au fost puse sub carantină din 31 martie, prin ordonanţă militară emisă de Ministerul de Interne.
O lună de zile nu am ieșit din casă nici o secundă, am privit de la ferestrele locuinței cum natura se transforma, primăvara fiind mai curată și mai frumoasă ca niciodată. Am ținut aici un soi de jurnal de pandemie, o panoramă a zilelor pe care le-am parcurs.
În tot acest timp frământările mele au fost pe mai multe planuri, două dintre ele fiind mai accentuate: pe de o parte situația lui Răzvan, primul meu băiat care locuiește în Marea Britanie și care a lucrat de acasă luni de zile, stând singur în locuință pentru că al lui coleg s-a speriat și a plecat acasă, iar pe de alta, examenul de capacitate/evaluare pe care cel mic îl avea de dat în vară.
Răzvan a reușit să gestioneze treaba într-un mod onorant, gospodărindu-se singur și ocolind virusul, ceea ce a fost minunat!
Pe de altă parte, a doua mea grijă a fost legată de situația lui Luca, cel de-al doilea fiu al meu, care a avut de dat Examenul de Capacitate. Aici, în privința școlilor și a activității prestate de ele la final rezultatul a fost nesatisfăcător asta ca să nu scriu jalnic. De altfel, situația școlilor și a ambiguității din ele s-a perpetuat, începutul de an școlar din septembrie găsindu-le, pe marea lor majoritate, complet nepregătite pentru ce aveau de făcut. În privința dascălilor de aici, excepție au făcut vreo doi-trei, care erau și înainte de pandemie serioși, pasionați, dedicați muncii lor. Problema a fost că acum, la început de ciclu nou, nu s-au putut cunoaște real colegii și nici profesorii, unii dintre ei nefrecventând orele online aproape deloc. În cazul domnului de engleză, prezența lui la întâlnirile cu copiii cuantificându-se în 120 de minute toată perioada și din nefericire nefiind singurul în această ipostază.
Am înțeles, dacă mai era vreun dubiu, că mulți dintre cei care stau astăzi la catedră nu au ce căuta acolo pentru că nu au har, chef, dorință și că trebuie să găsim o modalitate de a nu irosi timpul atât de prețios pe care-l avem.
Cum școlile și grădinițele au fost închise și activitatea mea a intrat într-un repaus total.
De aici îngrijorarea mare, pentru că stai în casă, te izolezi o perioadă, dar din ce trăiești? Ai o brumă de bani puși deoparte numai că ei nu se înmulțesc și dacă tot iei și nu pui, la un moment dat se termină totul.
Și așa, în vara în care nu am mai apucat să simt valurile mării și briza ei tămăduitoare și când am pierdut biletele de avion luate pentru deplasarea la Londra, atunci când trebuia să asistăm la ceremonia de Graduations, s-a ivit o oportunitate de a desfășura alături de copii, la un after school, ateliere cu diferite teme.
Aveți idee ce teamă am avut, zi de zi, că mă îmbolnăvesc și nu mă mai pot duce? Am fost disperată că nu o să pot să fac ceea ce vreau și asta nu din vina mea.
În fiecare zi am trecut prin tot soiul de senzații, dureri, stări pe care le-am gestionat foarte greu. Eram îngrozită că îi pot îmbolnăvi pe ei, dar și că mă pot ei îmbolnăvi pe mine, așa totul năruindu-se.
„Am avut” toate simptomele care mă calificau pentru un loc în izoletă și nu doar într-o zi ci în infinit de multe.
M-au frământat și perpelit atacurile de panică de au fost necesare vizite la cardiolog care au schimbat medicamentația.
Am parcurs nopți la rând fără să pun geană pe geană așteptând ceva care să ușureze sentimentul de neputință.
Am trecut dimineți la rândul în care am ocolit oglinda pentru că știam că ce se oglindește acolo nu bate cu ce știu eu că ar trebui să fie. Însă la un moment dat am obosit așa de tare că nu a mai contat nimic, doar am așteptat ceea ce urma să vină.
În fiecare dimineață, pe drumul către after school, mi-am tot repetat:
– Hai că poți! Chiar poți! Ai încredere că totul se va sfârși cu bine!
Și da, acum rememorând aceste trăiri, mă încearcă o senzație de ușurare pentru că știu că finalul a fost unul bun. Pentru că mi-am dorit din tot sufletul să pot merge la întâlnirea cu copiii, ei fiind cei de la care îmi încărcam bateriile, dăruindu-le toată pasiunea, determinarea și curiozitatea mea de a continua căutările.
Am petrecut clipe încântătoare, vibrante, așa cum numai copiii le pot oferi prin drăgălășenia și sinceritatea lor. După ce a „început” școala, nu am mai mers la after school însă am continuat să mă întâlnesc cu o parte dintre copii, la final de săptămână, continuând ceea ce am început în vară. Pentru asta trebuie să-i mulțumesc Nicoletei, mamă înger nu doar pentru mine ci și pentru copiii de acolo, care cu siguranță va primi parte din dărnicia și binele oferit!
Mai e puțin și intrăm în Noul An. Ce va mai urma nu avem de unde ști. Poate doar spera la un an în care să nu mai fim puși în fața unor provocări atât de mari, a unei presiuni constante. Un început în care panica și teama să fie eliminate din ecuația vieții. Ne-am propus, sper să și reușim!
La mulți ani!
Bun venit în viețile noastre, 2021!
