Nu am reușit să ne grupăm pentru a trage o fugă până la cea mai apropiată pădurice, asta pentru că Luca a avut ultima zi de școală pe anul ăsta, un fel de școală plin de necunoscute, regrupări, așteptări și speranțe iar eu am fost ocupată cu diferite treburi despre care voi scrie ceva în zilele ce urmează.
Însă, ziua de 22 decembrie este ziua în care tata a hotărât să plece într-o altă lume, ceea ce înseamnă că această zi este extrem de încărcată emoțional. Au trecut trei ani și s-au schimbat așa de multe că nici nu le pot contabiliza, dar mai ales înțelege. Poate că o meștereală cu elemente din natură ar fi fost un balsam al sufletului și o mângâiere, numai că sunt momente când nu se potrivesc lucrurile, ele fiind într-un contratimp pe care nu-l pot administra. Am ajuns în momentul în care excesele îmi produc o stare care necesită un timp mai îndelungat pentru surmontare, așa că le evit. Nu mă mai pot culca târziu în noapte, deoarece ziua ce urmează e aproape imposibil de gestionat chiar dacă nici noaptea nu e așa liniștită cum s-ar crede. Există niște trăiri care nu au somn, neliniști zbuciumate la fel de insomniace și frământări care dacă ar dospi s-ar transforma în cele mami fragede plăcinte.
Nu ne rămâne decât speranța că în zilele ce urmează să reușim să facem și această activitate. Odihnindu-ne!
