machetedidactice.com

Calendar de Advent 2020, ziua douăzeci și unu

Suntem în pragul unei schimbări fundamentale, la nivel individual și colectiv, iar 2020, cu energia sa de până acum, a pregătit terenul. Răsare o nouă eră și deja se simte. Un nou capitol se deschide pentru întreaga omenire.

Conjuncția Jupiter- Saturn are loc pe 21 decembrie, chiar de Solstițiu, în Vărsător. Această conjuncție:

se formează o dată la 20 de ani (5 cicluri în fiecare element)
la 200 de ani, schimbă elementul (MAREA MUTAȚIE)
o dată la 800 de ani, are loc în același element

Jupiter și Saturn au primit numele de „Marii Cronocratori”, datorită faptului că sunt în corelație cu timpul („Marcatori ai timpului”). Încă din ce cele mai vechi timpuri, astrologii au acordat o mare importantă ciclurilor acestor planete. Steaua din Betleem, de exemplu, semnificând nașterea lui Iisus că salvator pentru omenire în conformitate cu religia creștină, se presupunea că a fost conjuncția lui Jupiter și Saturn în 7 î.Hr., în semnul Peștilor, semn care guvernează preocupările spirituale.

CICLUL DE 20 DE ANI AL LUI JUPITER ȘI SATURN

Pe 21 decembrie 2020, ziua solstițiului de iarnă, Jupiter și Saturn se vor uni din nou pentru prima dată din 28 mai 2000. Atât aspectul conjuncției, cât și solstițiul de iarnă reprezintă puncte de cotitură ciclice importante și puternice.
O conjuncție marchează un ciclu care implică dinamica a două planete, care se încheie și începe.

Observată cu ochiul liber, apropierea va da impresia unei planete duble, „Jupiter şi Saturn fiind două stele foarte luminoase”, a detaliat astronomul. Ultima Mare conjuncţie a avut loc în 2000, însă în 1623 distanţa dintre cele două planete a fost la fel de mică ca cea de luni. Următoarea va fi pe 15 martie 2080. Luni, spectacolul va dura câteva zeci de minute.


(sursa foto: sience.hotnews.ro)

Cam despre asta a fost vorba și la noi pentru că așa subiect nu poate fi evitat.

Și pentru că de-a lungul timpului am încercat să aduc în atenția lui Luca și nu doar a lui, noțiuni legate de solstiții și echinocții chiar dacă odinioară erau considerate noțiuni prea complicate pentru a fi abordate cu copii de școală primară. Crâmpeie de cum a fost găsiți mai jos.

Despre echinocții și solstiții

Ziua și noaptea. Anotimpurile pe înțelesul unui școlar de clasa a III-a

Pe Pământ sau în Spațiu, unde-i mai bine? 

Lasă un răspuns

%d