machetedidactice.com

Chiar dacă copiii nu sunt la grădiniță, Moș Crăciun tot vine

Și așa stând lucrurile, s-a pregătit decorul pentru a-l întâmpina cum se cuvine. Pentru că dacă doamnele se întâlnesc cu cei mici online, de ce nu s-ar întâlni și cu Moșul tot în acest mod, dealtfel singurul acceptat în condițiile date.
Moșul, din atelierul lui, va trimite fiecărui copilaș gândurile lui.
Ce am făcut eu? Am meșterit un șemineu de care am fost mai mult decât încântată și de care ne-am bucurat și noi acasă, chiar dacă suntem la vârsta la care suntem. Ne-am așezat în fața lui și am citit câteva rânduri de sezon despre care voi povesti cu altă ocazie, însă pot spune cu mâna pe inimă că am petrecut câteva clipe speciale.
Revenind la șemineu, el a fost montat la fața locului și împodobit pe măsură.

Lângă șemineu este și o carte, acolo unde Moșul a notat diferite aspecte pe care le-a observat de-a lungul anului și pe care nu a dorit a le uita pentru a le putea discuta cu copiii.

Și eu îl aștept pe Moșul cu mare nerăbdare.

Lasă un răspuns

%d