Și aș fi continuat titlul cu mari și mici.
De ce aș invita părinții, adulții, să citească povești pentru copii?
Pentru că ei le văd și interpretează diferit. Pentru că-i duc în lumi în care nu au mai avut timp să zăbovească din pricina zbuciumului zilnic.
Pentru că nu încetezi nici un moment, indiferent câți ani s-au așezat peste tine, să fii copil.
Și nu în ultimul rând, pentru că ai ce învăța ori măcar reaminti în caz că ai uitat.
Poveștile pentru copii sunt ca un balsam care vine să tămăduiască multe ofuri.
Coletul de la Nemi l-am primit într-o dimineață de sâmbătă, în plină toamnă pandemică, când natura se înfoia ca o pasăre care e în plin proces de curtare. Culori, arome, foșnet toate au însoțit-o făcând parte din alaiul ei alături de multe alte personaje.
Coletul a venit alături de altul și m-am mirat pentru că nu-l așteptam și pentru că nu aveam nimic de plată. Înainte de a le desface mi-am amintit de o carte de limba română pe care o comandasem pentru Luca și pe care o plătisem cu cardul și când am citit pe celălalt colet Nemi, am știut de la cine vine, pentru că am asistat la atelierul de lectură pe care autoarea, Cristina Andone și ilustratoarea, Emi Balint, l-au avut într-o seară și despre care puteți afla mai ulte detalii aici.
Îmi place să particip ori asist la asemenea întâlniri pentru că în colțul de lume în care trăiesc eu ele nu au loc fizic aproape niciodată. Lumea artistică, scriitorii, actorii nu vin aici decât foarte rar, iar când spun asta mă gândesc la vremurile în care nu era nici o restricție pentru că acum e mai mult decât clar că nu mai merg fizic aproape pe nicăieri. Așadar, cum am mai amintit și cu alte ocazii, pandemia asta a deschis uși închise, ferecate aș putea spune, la care acum au acces și cei ca mine. Atunci când am ocazia, nu ratez nimic din ce m-ar putea îmbogăți și lumina și consider un timp de calitate pe care-l pot petrece alături de oameni pe care-i stimez și admir.
Am luat cărțile cu Dar Motan și le-am dus în Dumbravă pentru că am dorit neaparat ca să înlesnesc întâlnirea dintre personajele de acolo cu Nuti, Zahar și restul.
Când am ajuns, am trimis un mesaj Cristinei pentru a urmări aventura lui.
Nu știu ce-aș mai putea spune despre atmosfera din Dumbravă. Poate că de fiecare dată mă surprinde, bucurându-mi inima?
Ori poate că întâlnirile de care am parte acolo să aibă un licăr diferit de ce știu eu? Acum, am avut surpriza întâlnirii cu un cățel, descendent de-al lui Patrocle, care a venit cu gânduri de joacă știind parcă de plicul cu mâncare pe care-l aveam în geantă. Plicul era destinat Ducesei de Mâțalia, însă ea a lipsit de la întâlnire așa că nu e pentru cine se pregătește ci pentru cine se nimerește.
A mâncat și m-a însoțit multă vreme făcând tot soiul de giumbușlucuri. M-a bucurat prezența lui și l-am mângâiat și smotocit atât cât m-a lăsat.
În Dumbravă am găsit multe viețuitoare, iar asta mi-a întărit ideea că doreau și ele să asculte o nouă poveste. La un moment dat, cineva a început să arunce cu bucățele de lemn în mine și nu știam ce anume se petrece. Când colo, ce să vezi, o ciocănitoare căuta de zor de mâncare. Iar aici, pentru că arborii sunt destul de bătrâni și netoaletați, are unde găsi din belșug. În timp ce mă întrețineam cu ea a sunat și Răzvan și așa a văzut-o și el spre încântarea amândurora.
Buuun! După ce toată lumea s-a liniștit, am început să citesc din prima carte, Dar Motan. Și, poate, după ce veți asculta începutul (care de altfel doar el este) veți fi curioși de continuare. Eu spun că merită să o culcușiți sub brad, la cărți mă refer, ori în cizmulițele pregătite pentru Moșii ce va să vină.
La plecare, cățelul a mai dat o reprezentație semn că pe el nu-l afectează nici o molimă. Câteva clipe nici pe mine nu m-a mai afectat nimic, trăind din plin ceea ce se desfășura în fața mea. Câteodată e de ajuns atât pentru a putea merge mai departe.
