Când profesorii nu contează pentru elevi ci pentru alții

La prima oră a dimineții am citit această postare. O atașez aici, exact așa cum a fost ea scrisă pentru a înțelege continuarea mea.

Cum decurge o ora online
Intamplarea a facut ca azi sa particip alaturi de nepot, clasa a XI-a la o ora de istorie in online, fiind si pasionat de istorie, curiozitatea m-a impins mai departe.
Doamna profesoara, in jur de vreo 40 de ani, cu o voce blanda, cu camera deschisa a facut prezenta la inceputul orei. Bun! Toata lumea prezenta. A facut recapitularea orei trecute, a pus cateva intrebari, cu greu au raspuns unii. Nepotu’ cu camera inchisa la fel ca toti cei din clasa. Il intreb: „Tu de ce tii camera inchisa daca doamna sta cu ea deschisa?’ Raspunsul lui a fost: ‘Vrei sa fiu eu fraierul din clasa cu camera deschisa? nu vezi ca toti o tin inchisa? Daca deschid camera, vor face toti misto de mine’….’Bine, ii spun eu dar tu poti face orice cu camera inchisa ca doar nu te vede nimeni’… ‘Asta e unchiu, mai fac si eu un joc pe net, mai vorbesc pe whatsapp sau insta cu prietenii’ …Ok, mi-am zis, o fi ora plictisitoare, nu toata lumea e pasionata de istorie si stiti cum umbla vorba in targ ‘profesorii nu isi fac orele atractive’
Doamna incepe sa le incropeasca o poveste, nu dicta, nu ridica tonul, la un moment dat le-am pus si niste filmulete pentru a discuta pe marginea lor. Cool, am zis! Daca aveam si eu asa profesori in liceu si tehnologia de acum… incep intrebarile…. mai ca imi venea sa ridic eu mana, ce mare sfaraiala sa iti dai cu parerea despre un film istoric? sa imbini cunostiintele obtinute cu realitatea din film? Dar surpriza! Toata lumea malc. Imi zic in gand ‘ o fi cazut netul la toti’ Doamna, rabdatoare incepe sa numeasca cate un elev. Liniste! apoi aud raspunsurile persoanelor numite: doamna, mie mi-a cazut netul si nu am putut viziona filmul, doamna, ma scuzati dar eu am fost la baie, puteti repeta intrebarea?, doamna mie nu imi merge microfonul, doamna eu eram la bucatarie sa mananc ceva, vreo doi nici nu au raspuns.
Ma uitam la doamna si o vedeam cate eforturi face sa isi tina ora, sa scoata ceva de la ei, am vazut tristetea din ochi, voiosia cu care si-a inceput ora intrebandu-i cum le-a fost saptamana, cum se descurca in online, daca sunt bine, daca au nevoie de ajutor si cum spre sfarsit desi zambea se vedea ca e un zambet trist. Cu mana pe inima va intreb cu ce a gresit acel om? Am vazut un profesor implicat care poate a muncit cateva ore sa caute filme, sa creioneze un scenariu de lectie cum multi nu avem talent la asa ceva si am vazut elevi de clasa a XI a total dezinteresati. Nu, nu mi s-a parut ca era vina profesorului ci doar sila de a face scoala, de a sta in spatele camerelor inchise si de a mima ca faci scoala. Un dezinteres total fata de profesorul din fata ta care si-a pierdut respectul celor din jur indiferent de ce ar face, care este mutilat sufleteste de cei din fata lui.
M-am intrebat ce as fi facut eu daca eram in locul acelei doamne sau daca doamna era sotia mea. Sincer, va spun ca in secunda doi i-as fi zis sa isi dea demisia. Nu ai cum , nu e normal sa muncesti in astfel de conditii, sa iti dai sufletul si sa primesti doar dezinteres. Au fost vreo 2-3 copii care au raspuns probabil de jena colegilor dar probabil sunt acei copii care raspund ora de ora. Si vorbim despre un liceu foarte bun din oras.
Unde gresim noi ca societate? ca parinti? unde ne este respectul pentru cel din fata noastra?
Cat despre nepot, el va merge la munca in vacanta sa vada cum e sa muncesti, sa aprecieze munca si sa respecte fiecare om cu care intra in contact. Poate asa va realiza ca acel om de la catedra a muncit si a invatat multi, foarte multi ani pt elevul din fata lui si tot ceea ce primeste este indiferenta.
Cat despre doamna profesoara, daca va citi aceste randuri, imediat cum ne vom intoarce la scoala va voi oferi un buchet de flori, daca nu ati contat pentru 34de elevi, ati contat pentru un singur om care a terminat cu multi ani in urma liceul si daca pentru mine ati contat inseamna ca v-ati atins menirea.
Preluat Vlad Gherghisan via Facebook

De ce m-am aplecat asupra ei? Pentru că la fel se petrece și aici, între pereții casei noastre, care a devenit – ca în cazul miilor de oameni de pe planetă – loc de muncă, școală, spațiul unde gustăm bucurii și necazuri, frământări și rezolvări.
De ce m-a mișcat și m-a convins să scriu ce de multă vreme doream să o fac? Pentru că am căutat și eu o rezolvare a acestei stări și până acum nu am găsit.
La noi, școala online a venit odată cu închiderea fizică a școlilor, pentru că au existat și încă nu s-au rezolvat, multe probleme organizatorice. În colectivele de profesori, ca peste tot, și aici la noi sunt tot felul de oameni: harnici, devotați, indiferenți, absenți.
Acoperă toată paleta și interacțiunea dintre ei și elevi este acum și mai grea pentru că nu mai există cea reală, totul limitându-se la virtual. Iar aici, în lumea virtuală, lucrurile, faptele, rostirile de multe ori sunt deformate iar atunci când elevii nu au chef (unii dintre ei neavând chef niciodată) se aude: „Nu am net!” ori „A picat netul!”, „Nu vă aud/ Nu vă văd!” etc, însă sunt convinsă că cei care au fost curioși să vadă cum decurg orele copiilor și au și putut (adică nu sunt la serviciu atunci când ele au loc) au observat că treburile nu stau în fapt așa cum sunt declarate.
La multe dintre orele liceanului camerele sunt închise, se vede un ecran plin de buline colorate anost, și câteodată, un singur ecran sparge această uniformitate, el fiind cel al profesorului.
Au fost situații când profesorul a pus întrebări și nu a răspuns nimeni, preț de câteva secunde liniștea fiind dărâmâtoare. De fiecare dată am spus copilului să deschidă camera și am primit același răspuns la cel din rândurile pe care le-ați citit la începutul acestei însemnări.

– Nu pot să fac asta. Vrei să fiu eu fraierul din clasă cu camera deschisă? Nu vezi că toți o țin închisă? Dacă deschid camera, vor face toți mișto de mine.

Am scris pe grupul clasei și am făcut apel la părinți să vorbească cu ei, să le explice de ce este important ca măcar fața să li se vadă numai că nu am avut sorți de izbândă, situația continuând a rămâne neschimbată. Am întrebat de ce nu se poate impune de profesor acest lucru, adică să fie obligatoriu ca la ore camerele video să fie deschise, așa însemnând că ești prezent. Consider mai mult decât oportună această abordare atâta vreme cât atunci când suntem la clasă, te uiți la mine și eu la tine. Camera închisă o consider o lipsă de bun simț, ca și cum ai sta cu spatele atunci când îți vorbesc.
Un alt aspect pe care nu-l înțeleg este acela al modului în care te prezinți din punct de vedere vestimentar. Pijamaua ori alte ținute nu au ce căuta în orele de clasă. Dar sunt destui copii care stau în pat, culcați, și „participă” la întâlnirile școlare.
La fel e și cu mâncarea. Profesorul vorbește și tu duci lingura cu mâncare la gură, ori ronțăi dintr-un covrig.

Dacă vrei să fii respectat, respectă!

Dacă nu ne vom mobiliza toți, părinți, copii, profesori nu are cum să meargă treaba și așa destul de complicată în multe locuri. Acum s-a văzut care și cum stă la capitolul celor șapte ani de acasă. Și da, știu! este vârsta la care copiii au senzația că toți sunt împotriva lor, că nu sunt înțeleși, că există o conspirație la adresa persoanei lor însă noi, adulții, știm că e ceva care la un moment dat va trece și lipsurile/golurile rămase vor fi practic de nesurmontat. Ori viața va continua și după molima asta iar unora dintre noi ne va fi infinit mai greu dacă nu ne mobilizăm.

Lasă un răspuns

Un gând despre “Când profesorii nu contează pentru elevi ci pentru alții”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: