În perioada pe care am petrecut-o alături de copii în vacanța de vară, atunci când am avut mai multe întâlniri cu ei, am observat că sunt foarte interesați de detalii despre copilăria mea.
Cum anume mă jucam?
Cum anume rezistam la lipsurile alimentare și nu numai?
La ce mă uitam dacă emisiuni la televizor nu erau decât foarte puține?
Evident este faptul că erau interesați și de copilăriile părinților sau bunicilor lor, însă ei nu avuseseră încă timpul necesar pentru a le da mai multe amănunte.
Au o curiozitate care le așază pe chip un zâmbet iar în ochi un licăr ghiduș. Vor să audă și să aibă un exercițiu de imaginație a ceea ce a fost odată, atunci când adulții de astăzi, cei mai importanți adulți din viața lor, erau la vârsta copilăriei.
Copiăria a suferit poate cele mai mari schimbări din toate timpurile, asta dacă ne referim la explozia tehnologică a ultimilor ani. Eu, copil al anilor 70, nu mai regăsesc aproape nimic din ceea ce știam eu că este copilăria. În momentul în care am devenit mamă, am ieșit cu băieții mei afară pentru a le arăta jocurile care mi-au marcat mie copilăria numai că ei nu au fost tot atât de încântați ca și mine. Și poate e firesc să fie așa!
Am desenat șotronul și l-am jucat, de nenumărate ori, am sărit coarda, am jucat rațele și vânătorii, dar copiii de astăzi nu-și mai doresc cu aceeași ardoare să facă astfel de activități. Le lipsește ceva și pot afirma asta pentru că eu am încercat de mai multe ori să-i angrenez în astfel de jocuri.
Nu pot uita cum, atunci când Luca era de vreo 8-9 ani, am adunat copiii din fața blocului (mult mai puțini decât eram noi la vârsta lor) și le-am explicat cum să jucăm 9 Pietre, joc pe care copilul din mine l-a adorat. După ce am explicat, cu lux de amănunte ce și cum, aud o fetiță:
– Asta-i tot?
– Da!
– Vai, ce plictisitor!
Iar eu am fost extrem de dezamăgită de ignoranța lor. Am apucat să jucăm un joc însă acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată după.
În manualele copiilor din gimnaziu se regăsesc cerințe de genul acesta, adică de a descrie un joc jucat de mama/tatăl tău atunci când erau copii și mi se pare o provocare chiar mai mare de a explica/ilustra așa ceva. Când ești afară, împarți copiii în echipe, explici jocul și treci efectiv la fapte, continuând a lămuri ce mai e de lămurit în timpul desfășurării lui.
Eu am dat curs unei asemenea provocări și iată ce a ieșit.
Un material Pdf și o machetă, că asta mă pricep să fac.
Cât am meșterit la ele m-au podidit amintirile și nu le-am părăsit decât atunci când am terminat. A fost ca o frumoasă întoarcere în timp de care chiar aveam nevoie. Larma, râsetele, alergătura mi-au inundat simțurile și am simțit o stare de siguranță și bine. Când ești copil așa trebuie să fie: bucurie, siguranță, sănătate, iubire și joc, mult joc!
Jocurile copilăriei machetă plus fișier PDF
