Croșet, prietenul cu opt picioare

Mi-aduc aminte că atunci când eram copil, ziua de vineri era zi de curățenie. Scoteam covoarele afară (aveam niște cărări țesute din lână, cu tot soiul de motive naționale, foarte frumoase dealtfel) și le scuturam în spatele blocului, ștergeam praful, măturam și spălam pe jos. Făceam toate astea vineri pentru că sâmbătă și duminică era program la televizor începând de la prânz, ori nu se cădea să-l pierdem, mai ales când timpul era mai rece și nu ieșeam pe afară. Geamurile se spălau la cele două curățenii mari de peste an, în preajma Paștelui și a Crăciunului și tot atunci se schimbau și perdelele. Aveam trei rânduri de geamuri și era destul de complicat de curățat.

Anii au trecut, curățenie se face mult mai des, mă refer la curățenii generale așa cum le numeam noi, iar geamurile sunt spălate mult mai des (avem și geamuri termopan) iar perdelele schimbate la fel, după stare. Așa am ajuns să-l cunosc pe Croșet.

Am curățat geamul și odată cu el și pânza meșterită și l-am rugat să plece pentru că nu-mi place să omor nici o gâză. S-a făcut ghem așteptând să plec și am crezut că a înțeles.

Numai că a doua zi strălucea în soare o ditamai pânză, e drept că nu perfectă, semn că l-a deranjat convorbirea de ieri, ori ceva l-a perturbat în așa măsură că nu a mai țesut fără greșeală.

De când e la fereastră mă trezesc privindu-l preț îndelungat, urmărind cum anume procedează, cum pândește prada și ce face cu ea. Multe muște, de diferite dimensiuni, am văzut încoconate pe pânza lui, pentru ca mai apoi să dispară, luându-le și savurându-le pe-ndelete.

După ce le termină, lasă să cadă un ghemotoc mic, rezidurile pe care nu le consumă, iar eu caut tot soiul de metode pentru a mări ceea ce lasă în urmă, dar mai ales ceea ce face. Regret nespus că nu am aparatura necesară pentru a înregistra și privi mai clar activitatea pe care o depune. Chiar și așa, determinarea și curiozitatea mea este maximă, făcând diferite elemente de echilibristică pe pervazul geamului. Sunt atentă să nu zbor cumva, pentru că o căzătură de la etajul unu nu ar fi de dorit, mai ales acum și pot spune, niciodată.

Mi-ar prinde foarte bine patru perechi de ochi, așa cum are el, pentru a vedea clar cum stă treaba, dar mă bucur pentru spectacolul pe care mi-l oferă. După ce toate proviziile se termină, are o stare de relaxare, iar atunci nu-l deranjează că-l admir, din contra mi se pare că își etalează toate formele de care eu nu contenesc să mă mir.

Au fost deja câteva nopți reci, cu temperaturi sub zero grade și în fiecare dimineață m-am uitat să văd dacă nu cumva Croșet a plecat. Răspunsul este, încă, negativ, putând a-i da binețe la fiecare început de zi. Mă bucur când îl văd și mă întreb cum de nu îi este frig. De fiecare dată îl invit în casă numai că nu vrea să vină, spune că-i perfect acolo și știe el mai bine ce are de făcut. În dimineața asta a fost un soare atât de frumos, acest fapt făcând să se vadă pânză în toată splendoarea ei.

Nu vreau să mă gândesc foarte departe pentru că viitorul este atât de incert pentru toată suflarea fie că e ea omenească ori de altă natură încât nu vreau să-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii. Voi încerca să mă bucur, ca până acum, de toate lucrurile mărunte, frumoase, naturale, care nu cred că au sosit întâmplător în atenția mea.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: