Nu știu de ce, dar subconștientul meu îmi spunea că trebuie să merg acolo, fără a ști că acum un an, cu o eroare de câteva zile, am fost acolo. Exact în același loc!
Am căutat și așa am găsit cele notate în acest jurnal putând face o comparație a vieților noastre, iar ea este una semnificativă.
Dacă stau și mă gândesc mai bine e semnificativă la prima vedere pentru că privind în amănunt găsesc altceva. Nu mai este aglomerat în piața orașului, pentru că Sărbătoarea Mărului care se tot ținea an de an a dispărut. Puf! și gata cu merele și aprecierea lor la scenă deschisă, cu zeci de tarabe cu tot soiul de mărunțișuri, cu micii învăluiți în fum, cu lăzile de mere așteptând mușterii pentru a le lua acasă în așteptarea iernii ce va să vină și cu fanfara care-ți spărgea timpanele.
Acum, în centrul orașului se aud sirene fie ale ambulanțelor, fie ale poliției care informează cetățenii urbei că nu mai este voie să ieși pe stradă fără mască de protecție, devenind obligatorie. Nu știu care-i rata infectărilor, dar trebuie că e mare de au luat așa o decizie.
Dacă anul trecut cerul era de un senin curat, fără urmă de nor, anul acesta nu se arăta prea îmbietor pentru o plimbare la pădure însă de cald era cald așa că am hotărât să mergem. Tot acolo, la Vârful Câmpului, bănuind că nu ne vom întâlni cu nimeni, așa cum este și indicat în perioada pe care o traversăm. Numărul celor depistați pozitiv la teste este aproape de 5000 și a celor decedați aproape de 100 de persoane. E bine să te vezi cu cât mai puțină lume posibil, pentru că nu se știe cum și de la cine o poți lua. Molima, la ea mă refer.
Aici e o schimbare pentru că anul acesta nu mai aveam starea de țepoșenie majoră, ca anul trecut, poate și pentru că datele sunt complet schimbat și dacă nu-s datele, eu cu siguranță sunt.
Drumul până acolo a fost unul așa de tihnit, că am stat cu ochii doar pe fereastră pentru a nu rata nimic. Și am și dovezile.
Acolo, nu era nici țipenie de om. Doar niște capre minunate ne-au întâmpinat curioase dacă le-am adus vreo fărâmă de sare. Evident că ne-au prins nepregătiți.
La fel ca anul trecut, am găsit pădurea spectaculoasă diferența constând prin prezența ciupecilor, a multor feluri de ciuperci, ele găsindu-se din abundență în urma ploilor căzute. Nepricepându-ne la ele, nu ne-am încumetat să le culegem, rămânând doar la stadiul de admirat, având din plin ce.
Liniștea nu era perturbată decât de strigătul vreunei păsări, ori tril, vântul lipsind total, la fel și multele frunze plutind prin aer. Doar câte una, mai obosită, își dădea drumul resemnată, îngroșând pătura de pe jos deja existentă. Știu, e ceva ce nu prea are sens să te bucuri de niște frunze moarte care cad peste tine, dar faptul că știi că la anul totul se resetează, pornind de la zero, face ca acest lucru să fie perceput diferit. Și ești fericit cu ele la final de drum.
Oameni, cum spuneam, nu am văzut deloc, dar am observat trecerea lor pe acolo pentru că erau nenumărate gunoaie. Chiar ne-a părut rău că nu am avut câțiva saci să adunăm nenumăratele peturi și doze de bere, pachete de țigări de culoarea ciupercilor otrăvitoare, pungi de la diferite produse alimentare. În schimb, am adunat și admirat plăntuțe și învelișuri felurite, gândindu-mă la ce m-ar putea ajuta în joaca mea alături de copii.
Am făcut echilibristică pe trunchiurile de copaci doborâte, am îmbrățișat copacii mulțumindu-le de prezența și bunătatea lor, am inspirat până-n fundul plămânilor fără frica de a culege vreun încoronat. M-am gândit la prieteni dragi și le-am povestit copacilor despre ei gândindu-mă că la cât sunt de înțelepți mă vor îndruma ce să le transmit pentru a-i îmbărbăta în această perioadă așa de complicată.
Chiar și un soi de v-ați ascunselea am încercat unii dintre noi, cei mai mici, evident!
Nici de data asta nu a lipsit cartea, alocând câteva minute pentru a citi din ea. Cu voce tare, să audă toți cei interesați.
Cum se vede toamna din Vârful Dealului în an pandemic? Feeric, cum altfel!
