machetedidactice.com

Când fuge gândul

Dis de dimineață am plecat să-mi fac niște analize că așa stă treaba. Încerc să găsesc o rezolvare la ceea ce mă supără și încă nu am sorți de izbândă. Nu are cum să nu-mi fugă gândul la medicul meu, dragul meu medic, care s-a ocupat de sănătatea mea vreme de treizeci de ani. Nici mai mult , nici mai puțin.
După plecarea lui am tot amânat întâlnirea cu alt medic care într-un final s-a dovedit a fi imperios necesară, însă gândul îmi fuge la el fără să-mi dau seama.
Mă întreb cum ar fi procedat și mai ales încerc să-mi reamintesc calmul și sfătoșenia lui.
Mereu optimist.
Mereu cu o vorbă bună pentru un viitor sigur.
Îmi lipsește cumplit, mai ales acum, în această criză sanitară în care mulți dintre noi am intrat într-o criză. Că e de stare, de suflet, financiară ori mai știu eu de câte feluri poate fi criza, cert este faptul că o traversăm toți. Singura diferență este că unii au abilități de supraviețuire mai mari, alții deloc. Marea majoritate se târâie cu speranța că drumul pe care-l mai are de parcurs nu este chiar așa de lung.

Am ieșit din casă și-am aterizat într-o toamnă frumoasă, dar rece, cu multe din elementele caracteristice prezente. Poate aspectul care-mi place cel mai mult este cel al culorilor. Toamna nu e singurul anotimp colorat însă are el ceva ce nu suportă comparație. Când văd unii dintre copaci așa de spectaculos nuanțați, mă opresc și privesc, ca proasta, minute în șir. Nu știu cum de a fost posibil ca într-un sigur copac să fie prezente atât de multe culori, așa de diferite.
Mă bucură atât de tare de reușesc să uit, atât cât îi admir, de tot și de toate!

 

Am mers pe jos tocmai pentru a putea savura totul, ori atât cât pot eu cuprinde cu ochii și urechile, putând completa și cu mâinile, pentru că ele sunt cele care mă ajută să simt tot soiul de texturi pe care mulți țesători și-ar dori să le realizeze.

Am admirat și o viespe, curioasă fiind să vadă ce anume ascunde o ciupercă ce avea o alură aparte. Stătea țanțoșă, debordând de prospețime și părea mută. Ori poate nu avea chef de musafiri?!

 

   

Da, nici ea nu s-a lăsat și a executat câteva mișcări de mare precizie pentru a ne arăta că nu e cu nimic mai prejos.

Când am revenit acasă, după ce am închis ușa, am zărit o bucată de hârtie pe covor. M-am aplecat să o iau și după ce-am despăturit-o, ce-am citit? Era o rețetă de acum zece ani, dată de medicul meu. Am rămas cu ochii înțepeniți pe ea și gândul mi-a fugit din nou. A câta oară?

Lasă un răspuns

%d