Dacă vrei, vrei. Și nici nu este chiar imposibil

Stăteam și mă gândeam că fiecare cu durerea lui. Da, știu că am momente când sunt de-a dreptul sâcâitoare însă ceea ce se petrece acum în educație, pe toate palierele, ne va costa cumplit în anii ce vor urma. Atât din punct de vedere al pregătirii celor care vor deveni adulți și trebuind a gestiona de la viața de familie la afacerile proprii ori chiar ale țării, dar și din perspectiva sănătății noastre mentale.

Despre învățământul online, cel care nu se face, mă refer la cei cu vârstă mari, copiii din gimnaziu și licee, cei care pot umbla și lucra cu aceste dispozitive care sunt necesare în acest proces se tot vorbește din vară. Nu este vorba de copiii de trei ani despre care eu cred că nu au ce căuta mai mult de câteva minute în fața ecranelor. Ce poate face o doamnă educatoare cu un copil de 3 ani în online? Nu poate face nimic de una singură ci secondată de un părinte care este acasă, lângă copil. Acestuia îi poate trimite educatorul tot soiul de propuneri de activități pe care să le facă dacă dorește și dacă are timp.

Da, știu, mulți spun că există un val de ură împotriva profesorilor așa cum nu a mai fost vreodată însă eu nu cred că are cineva ceva cu cel care-și dă silința, este serios și cu drag de meseria pe care și-a ales-o. Atunci când școala este începută de mai bine de o lună și tu, elev, nu ți-ai văzut profesorul la față cred că ai tot dreptul să-ți manifești nemulțumirea. Am fost învățați să fim obedienți, să înghițim găluște fierbinți, să nu spunem nimic să nu se supere domnul cutare sau doamna X însă s-a ajuns prea departe cu neimplicarea și nepăsarea.

Oare n-or mai fi oameni care să aibă drag de a școli pe alții?
O fi dispărut fiorul pe care ți-l dă lucrul cu un copil curios și dornic de a cunoaște enigmele lumii?
Nu mai există pasiunea jocului și competiției, cea care duce la progres?

Nu pot să cred că este posibil așa ceva de vreme ce e suficient să pășești într-o clasă pentru a vedea cum se petrec lucrurile. E adevărat că la acești copii, milenialii, diferă foarte mult de modul în care am fost educați noi cei ajunși acum pe la 40-50 de ani. Au acces nelimitat la informație și o deschidere de care noi am avut parte mult mai târziu. Problema este că și atunci când am avut parte de ea, nu mulți au fost curioși să deslușească necunoscutele, m-ai degrabă aplecându-se către  altele.

Se poate lucra cu acești copii în modalități diverse, important este să vrei. Și cunosc așa de mulți dascăli care chiar o fac, cu o pasiune mistuitoare și dedicați 100%. Cu implicare trup și suflet, cu har iar de multe ori cu banii din buzunarele proprii.


(sursa:facebook)

Ceea ce am observat, atunci când se aud plângerile și atenționările că treaba nu merge bine, este faptul că tot cei serioși și dedicați sunt jenați. Sistemul a ajuns până la momentul în care sunt hărțuiți și eliminați tocmai cei care-și văd de treabă, puturoșii și impostorii vociferând și răzbunându-se pe copii. Și ce-i mai trist că toată lumea știe și totuși extrem de puțini au curajul de a spune/face ceva. Iar ei, într-un final, sunt înfrânți de majoritate. S-a văzut, în istoria recentă, că atunci când s-au adunat vocile, rezultatele au suferit modificări. Iar speranța n-a murit. Pentru că fără educație suntem mâncați și pierduți în lumea asta care evoluează neavând timp să ne aștepte pe noi. Și nu-i păcat de generațiile ce vin?

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: