machetedidactice.com

Pe Pământ sau în Spațiu, unde-i mai bine? – Ziua 1 * Călător intergalactic

La cum stau lucrurile pe Pământ, așa-mi vine să plec în spațiu și să caut acolo poate că găsesc ceva extratereștri (îmi venea să le spun marțieni, dar poate nu mă opresc doar la planeta Marte) cu care să învăț jucându-mă. Și nu știu de ce, însă îmi vine să spun că mai degrabă ei mă vor învăța jucându-se cu mine, asta dacă nu mă țin pe post de cobai pământean.
În luna august, la întâlnirile pe care le-am avut cu copiii de la after, o săptămână a fost alocată spațiului cosmic . Pentru că am colaborat și eu la alcătuirea planului săptămânal, am venit cu propunerea ca să nu stăm în spațiu toate cele cinci zile alocate ci să mai coborâm și cu picioarele pe pământ, pentru că sunt subiecte foarte interesante care nu fuseseră aduse în fața copiilor până acum. Așa că am încercat să alcătuiesc un program care să provoace copiii într-un proces de învățare prin joacă interactiv.

Îmi aduc aminte cu mare, mare plăcere de un serial, Star Trek, pe care l-am urmărit o perioadă lungă de timp, lăsându-mi gândul, odată cu el, să zboare printre galaxii necunoscute și să viseze la timpuri în care teleportarea este posibilă.

Același sentiment, de zburdălnicie printre aștri îl am și atunci când lucrez machete cu această temă. Și de fiecare dată capătă forme care-mi rămân la suflet, cu adevărat.
Oamenii pot avea multe opreliști și interdicții, dar visele nu au fost împiedicate până acum. Ce-o mai urma, n-avem de unde ști.

Prima zi a fost aceea în care am adus în atenția copiilor planetele, cele 8 care au rămas una dintre ele, Pluto, fiind retrogradată din această categorie. Am confecționat o machetă și am invitat copii să le punem în ordine nu înainte de a afla informații despre ele. Informații structurate pe complexitate, cu informații basic, dar și unele mai complicate. Fișele le-am luat de pe twinkl, le-am printat, laminat și decupat.

Una după alta planetele s-au așezat pe orbită în fața copiilor. Informațiile aflate au fost de mare ajutor și ne-au ghidat prin bezna spațială.

   

Cărțile din biblioteca noastră au fost aduse în fața copiilor care au citit cu nesaț tot ce scria acolo, dar au interpretat și imaginile foarte bine realizate. Descoperim spațiul apărut la editura Adevărul a fost exact ce aveam nevoie.

Pentru că am dorit a face o călătorie spațială nu putea lipsi Pașaportul intergalactic. Am confecționat, pentru fiecare copil, câte un pașaport pe care -am oferit spre a fi completat. Nici de fotografii nu am uitat și am făcut câte una fiecăruia pe care am adus-o în ziua următoare pentru a fi fixată la locul ei.

Acum că suntem pregătiți cu tot ce trebuie, dar știm și drumul, voi invita copiii la o călătorie printre galaxii și constelații. Sunt convinsă că va fi de vis.

Lasă un răspuns

%d