În plină vară toridă, Iarna lui Isidor a venit, după o lungă așteptare. Cu trei ani în urmă, Serena și prietenul ei special, Isidor, intrau în viața noastră aducând cu ei mult dichis și sensibilitate. Atunci, ca și acum, ne aflam la Corbeanca, Paradisul vacanțelor noastre, locul în care totul se simte și se trăiește diferit.
„O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu
Romanul continuă aventura condorului, care fiind în libertate, într-un loc necunoscut, dar mai ales singur, caută să supraviețuiască cu ajutorul câtorva tehnici pe care le învață din mers.
O brumă groasă a acoperit într-o dimineaţă tot ce vedeai cu ochii. Frunzişul uscat de pe jos, aşternut în strat gros, şi ultimele frunze rămase agăţate prin copaci ca o dovadă că fusese cândva vară aici. Inimi roşcate şi galbene, legănate de adieri reci, erau glazurate cu cristale mărunte de gheaţă şi totul strălucea extraordinar de frumos, ca-ntr-un basm, în clipa în care primele raze de soare se iveau de după munte şi băteau aici, peste pădurea în care locuiam eu. Magia se destrăma, sub căldura infimă a soarelui, către prânz, când bruma se topea şi totul devenea umed, alunecos. Soarele se înălţa deasupra bulevardului şi se retrăgea repede dincolo de munţii de pe cealaltă parte, după doar câteva ore în care strălucise peste Sinaia şi încălzise oraşul. Şi iarăşi se lăsa noaptea, şi iarăşi tremuram sub scândurile înnegrite de ploi care încă îmi ţineau loc de acoperiş.
Pe străzile străbătute de tot mai puţini turişti, aceleaşi frunze, purtate de vânt, se luau după mine în plimbările mele singuratice şi foşneau în spatele meu, făcându-mă să tresar. Credeam că e cineva pe urmele mele, mă întorceam iute şi atunci vedeam doar umbra mea şi vreo frunză uscată, rostogolindu-se purtată de vânt. Îngheţate, adierile după-amiezelor cenuşii îmi zburleau penele din spinare, îmi pătrundeau ca nişte degete reci de zgripţuroaică până la piele şi-mi aminteau: vine iarna! Iarna e aproape, îţi trebuie o casă adevărată. O casă! Între timp, vânătoarea împreună cu corbul mergea bine. Alianţa noastră dădea roade. O dată la câteva zile, auzeam semnalul lui şi ne întâlneam lângă câte un animal prăbuşit, un pui de mistreţ slăbit şi lăsat în urmă de turmă, să piară, dacă nu mai avea absolut nici o şansă de supravieţuire, vreun cerb bătrân, cu coarnele imense încă îngreunându-i capul, ca o coroană de rege ce fusese obligat să abdice când bătrâneţea devenise o povară şi viaţa era imposibil de dus mai departe.
Întâlnirile noastre ne-au apropiat tot mai mult. Schimbam întotdeauna câteva vorbe, cât timp eu îmi trăgeam sufletul după ospăţ, iar el se pregătea să înceapă. S-a dovedit că e un corb ca la carte: deştept, jucăuş şi cu nenumărate talente ascunse. Cu toate astea, încă nu îndrăznisem să îi lansez invitaţia la care mă gândeam, până în ziua asta. Eram atât de relaxat şi râdeam de o glumă fină pe care tocmai mi-o spusese, încât m-am pomenit zicându-i pur şi simplu:
— Aş fi deosebit de onorat dacă mi-ai face o vizită.
— Aş fi deosebit de onorat dacă m-ai invita, mi-a răspuns şugubăţ.
— Atunci, sunt deosebit de onorat să te invit.
— Iar eu, deosebit de onorat, accept! Când să fie?
— În seara aceasta?
— Mă întrebi sau îmi spui? a făcut el, privindu-mă dintr-o parte.
— În seara aceasta! am zis apăsat. Ai putea?
— Aş putea. Dar nu stau mult. La 7 trebuie să fiu acasă, că altfel se supără nevasta.
— Minunat. Te aştept la ora 5, de cum trece soarele după munte. Să-ţi dau direcţii?
Aici, corbul s-a pus pe un râs care i-a scuturat tot trupul.
— Direcţii? Am râs şi eu. Chiar era caraghios. Bineînţeles că perspicacele corb ştia de mult timp exact unde locuiesc.
Știam de această înregistrare a autoarei și special am atașat și textul pentru ca micul cititor să o poată urmări, acesta fiind un exercițiu foarte important, la fel cum este și cititul cu voce tare. Nu ezit a vă invita, de fiecare dată când vine vorba, să faceți acest lucru.
Revenind la Isidor, nu cred că veți mai întâlni vreodată un așa personaj păsăroi manierat, atât de delicat și atent la detalii. Îi stau alături, în această aventură, un cățeloi blând și mare, un corb darnic și o bufniță înțeleaptă – cum altfel – iar împreună încearcă să treacă peste o iarnă grea. Mai au un scop de îndeplinit, acela de a elibera păsările captive rămase la Zoo și dacă vor reuși ori ba, rămâne să descoperiți singuri. E de menționat faptul că trebuie să citiți mai întâi „O vară cu Isidor” pentru a înțelege întreaga acțiune și personajele ei.
„Mi-e dor de Serena, prietena mea,
și totul pe lume rimează cu ea!
Ce-ncepe cu S și se-ncheie cu A?“
Spor la citit!
