machetedidactice.com

Misterele Europei descoperite acum, când nu o putem vizita * Ziua 2 * Paper dolls și hartă Momki

Harta interactivă a lumii bilingvă de la Momki a fost piesa de rezistență a celei de-a doua zi pentru că cei mici, cu excepția unui singur băiețel nu o cunoșteau.

   

Înainte de a lucra cu ea, am făcut o recapitulare a zilei de ieri, adică am localizat de macheta hartă a Europei unde sunt țările și s-au auzit și capitalele lor. Am citit și o poveste din cartea Vă dictez eu cum a fost, asta pentru că am vorbit și despre cum anume a ajuns România să facă parte din această Uniune, când a devenit membru al ei și cum au primit românii această realizare.

(sursa foto: blog arthur)

La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Calitatea de stat membru implică atât drepturi, cât şi obligaţii. Toate acestea derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţare până în prezent, la fel ca în cazul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene.
(sursa foto: ec.europa.eu)

Poveştile de la revoluţie sau de după 1990 sunt puţine, dar răscolitoare. Cel puţin povestea despre mineriadă e şocantă. Iată încă un episod din istoria neagră a României care nu trebuie uitat niciodată!
Tonul relatărilor oscilează. Unele sunt amuzante, altele triste, iar altele înfiorător de dureroase. Unele îţi stârnesc o vagă nostalgie, mai ales dacă eşti născut şi crescut în comunism şi asociezi acea perioadă cu o copilărie şi o adolescenţă pline de năzbâtii frumoase, altele îţi scurmă în suflet cu o gheară de fier. Unele au ca personaje copii, altele adolescenţi sau tineri. Adulţii apar în context, sunt părinţi, bunici, profesori, dar nu personaje principale. Istoria aceasta este despre şi pentru copii.
Cu siguranţă orice copil de peste 12 ani interesat de istoria României va găsi această carte pe placul lui.

Meștereala zilei a fost aceea a confecționării unor costume purtate în diferitele părți ale Europei, de locuitorii ei. Am ales câte un costum pentru fiecare pe care cei mici au trebuit să-l coloreze, orneze, decupeze și asambleze într-o machetă. Tiparele le-am găsit aici, Paper Dolls Around the World: Europe VII, și le puteți folosi și voi dacă este necesar având câteva dintre ele la liber, pentru restul trebuind a plăti.

Imaginația copiilor este atât de mare încât au rezultat niște costume cum nu gândeam. 🙂 Au realizat și povești cu ele, extrem de interesante și amuzante.

În timp ce au lucrat, muzica de fond propusă a fost legată tot de țările de unde proveneau costumațiile, asta pentru a intra cât mai bine în atmosferă.

Aventura continuă!

Lasă un răspuns

%d