Am vrut să scriu câteva repere ale zilei de ieri pentru a nu le uita mai târziu, asta pentru că a fost prea frumoasă pentru a nu rămâne consemnată. Pentru mine, dar mai ales pentru cei dragi mie.
Dimineață, la ora 9:00, a trebuit să fim prezenți la liceu, acolo unde a avut loc repartizarea pe clase. M-am interesat, atât cât s-a putut fără a fi insistentă, cum vor fi clasele care se înființează și ce profesori vor avea la catedră. Cum e și firesc și știe toată lumea, veștile despre dascăli circulă repede, acum fiind puși în fața unor situații noi, acelea impuse de pandemia pe care tocmai o traversăm. Pe lângă munca de la catedra din clasă s-a adăugat cea de la catedra de acasă ori aici lucrurile stau diferit.
Unii au putut să o facă, alții nu iar ăsta este un factor pe care nu ai cum să nu-l iei în seamă.
A putut alege și bucuria a fost mare pentru că a și ajuns să o facă, așa putând spune acum că liceanul meu, proaspătul meu licean este întrr-o clasă de matematică-informatică clasică. Adică, fără intensiv la nimic.
De ce a ales așa? Din mai multe motive, nu doar unul însă regretul mare este că prietenul lui cel mai bun nu a prins un loc alături de el.
În momentul în care lista a ajuns la el, a fost fericit să-și rostească opțiunea și așa, mai are/avem trei săptămâni de tihnă aproape totală.
Am fost informați, de domnul director, că școala va începe pe 14 septembrie în sistem hibrid. Cei 28 de elevi ai clasei vor fi împărțiți în două grupe, una învățând în clasă, alta de acasă. În clasă, pe catedră, se va pune un laptop cu o cameră web care va transmite orele ținute acolo, cei de acasă fiind obligați să asiste la ele, neștiind dacă vor și putea participa activ. La o săptămână se schimbă grupele. Cum vor decurge lucrurile vom vedea la momentul potrivit.
După ce tot acest proces s-a încheiat, am plecat la întâlnirea cu copiii despre care voi scrie într-un articol separat însă în timp ce eram acolo am primit un telefon de la o persoană pe care o iubesc și o respect, aceasta venind cu o întrebare-rugăminte:
– Ați putea să primiți un pianist venit din Franța să repete la pian? Stă mai multă vreme aici și trebuie neaparat să facă acest lucru.
Am ascultat și nu am putut da răspunsul pe loc, neștiind când ajung acasă, dar i-am spus că poate da numărul meu de telefon pentru a putea lua legătura ulterior. Ceea ce am și făcut.
Întâlnirea a avut loc în condiții aparte, afară turnând cu găleata, așa cum a fost dealtfel de pe la ora 17:00 până seara târziu.
A venit însoțit de soția dumnealui, am vorbit puțin cu ei, iar domnul a rămas pentru a-și repeta partiturile. El este profesor la conservator, la clasa de jazz și am aflat de la soție că este înnebunit/îngrijorat că nu poate repeta ceea la ce lucrează acum. Au căutat în micul nostru orășel un pian, dar nu au avut sorți de izbândă. Cele două doamne profesoare de muzică care au intrumentul acasă nu l-au putut primi, la muzeu există un instrument pe post de mobilă iar în altă locație (nu am reținut care) el este într-o stare jalnică neputând fi utilizat. Așa că am rămas doar noi, ultima lui speranță iar eu nu am dorit a o spulbera, considerând că suntem și noi privilegiați de așa ceva.
Au sosit și imediat domnul a început să repete, nu înainte de a-l întreba dacă ne acordă permisiunea să stăm să-l ascultăm/fotografiem fiind familiarizați cu modul în care se face acest lucru.
Ce a urmat a fost de vis!
Cum puteam eu spera, în plină pandemie când totul este ferecat, că vom asista la un regal pianistic la noi acasă, unul în toată regula, care a durat o oră și treizeci de minute? La el a fost părtaș și Luca, bicala dar și Răzvan pe Skype pentru că din fericire a putut fi alături de noi cu mare bucurie.
Domnul Nicola a interpretat câteva partituri din muzica clasă pentru ca mai apoi să exerseze și jazz. În decursul anilor am asistat de nenumărate ori la repetiții ale unor pianiști consacrați, grație înregistrărilor existente deja, dar și accesului online care facilitează urmărirea unor așa reprezentații date de profesioniști aflați la celălalt capăt al lumii. Ador modul în care are loc o repetiție, acolo unde se insistă, chiar și de zeci de ori, pe bucăți din partitură care nu sună așa cum ar trebui, la ceea ce am asistat și aseară.
După ce repetiția s-a încheiat, am avut bucuria de a sta puțin de vorbă cu el la o prăjitură și un pahar de apă, așa aflând câteva detalii despre cum este viața acolo, cum funcționează școlile și cum se vede toată nebunia asta. A plecat singur, doamna nemaivenind după el. Afară ploua la fel de tare însă în inima mea era atât de mult frumos că nici nu mai conta, din contra, parcă și picăturile interpretau o partitură nemaiauzită până acum. Și poți să nu te bucuri?
Ar fi trebuit să încep articolul așa:
Hier, j’ai eu un invité spécial et d’autres événements …
