Cred că termina Luca prima clasă primară atunci când am cumpărat cartea Corabia timpului de Monica Pillat și pe care am început eu să o citesc, însă din nu mai țin minte ce motive, am abandonat-o. În clasa a V-a a fost pe lista lui de lecturi din vacanța de vară, dar nici atunci nu am reușit să o parcurgem pentru că nu știu cum e la voi, dar la noi unele cărți nu se leagă uneori. Nu e prima carte cu care pățim așa și, sunt convinsă, nu va fi nici ultima.
Și iată că acum, într-o vară toridă și atipică, mi-a reapărut în față iar de această dată am dus-o la bun sfârșit.
Am găsit o poveste care m-a contrariat și din care o bună bucată de vreme nu am priceput unde anume dorește autoarea să ajungă. La un moment dat, mi-a fugit gândul la scrierea lui Michael Ende, Momo, despre care am scris aici. Ei, și din acest moment am priceput cum stau lucrurile.
Povestea scrisă de Monica Pillat nu este una pentru copii mai mici de 10 ani, cel puțin așa cred eu, pentru că are foarte multe personaje ale căror acțiuni complexe te pun în dificultatea de a urmări textul. Este nevoie de răbdare și de o lectură mai atentă pentru că poți pierde detalii care alcătuiesc întregul și înțelegerea acțiunii.
Pot spune că cel mai tare mi-a plăcut modul în care sunt descrise insectele/animalele/păsările, într-un cuvânt necuvântătoarele și atitudinea lor. Detaliile minuțioase sunt încântătoare, eu una neputându-mă abține de a le citi cu voce tare, așa auzindu-le și cei din jurul meu.
O văzu pe bufnița Cora rozându-și ghearele cu înfrigurare și pe lupul numit Inocentul care-i sufla pe înfundate jderului chior.
Într-un colț, o pasăre uriașă încerca să-și scoată fițuica din gușă, în așa fel încât să n-o observe profesoara – o râmă rigidă, trecută de prima tinerețe.
Băiatul mai văzu în fundul clasei un liliac slăbănog ce-și storcea coșurile de pe frunte, în timp ce un țânțar îi ținea o oglindă înainte.
Râma băgă imediat de seamă că mai intraseră niște persoane și le strigă enervată:
– La ora asta se vine la examen, leneșilor? (pagina 31)În penumbra încăperii, deasupra meselor joase și a fotoliilor din catifea vișinie, plutea discret refrenul tandru al unui fost tango. Mica orchestră compusă din trei baseți bărboși și o pitulice obeză își ondula ritmul monoton sub zborul licuricilor mascați, care-și schimbau din minut în minut costumația, variind continuu intimitatea atmosferei. La două, trei mese din fund, câțiva iepuri în cojoace măslinii, cu ochelari negri, vorbeau pe șoptite, sorbind în răstimpuri din pahare. La o masă, în mijloc, un păun cu monoclu fixa o libelulă decoltată, în rochie verde cu fir, ce stătea singură la o masă vecină. Ceva mai încolo, la masa de lângă geam, un pelican adolescent în cămașă înflorată surădea timid unei ciocănitori oacheșe cu părul ca smoala.
…
În aceeași secundă, ușa se deschise și în bar intră o lebădă mulatră în fustă lungă din satin, cu o șuviță de pene albe pe ciocul brun, însoțită de un cocostârc blond, în costum în dungi și vestă roșie, cu trabucul sub aripă. (pagina 146)
Și nu vreau să uit a menționa ilustrațiile lui Rareș Ionașcu, care mi-au plăcut foarte mult, ca dealtfel întreaga prezentare a cărții.
Vă invit la o lectură captivantă, interesantă, după care sigur veți fi mai câștigați. Spor la citit!
