machetedidactice.com

Călător prin țara mea – Cuvinte buclucașe (regionalisme) și învăț să țes * Ziua 2

O recapitulare a celor aflate ieri a fost mai mult decât necesară pentru că au existat multe lucruri noi. Așa că au fost rostite și arătate cu mai multă ușurință țările vecine. Despre lanțurile muntoase, câmpii, depresiuni s-a făcut vorbire cu macheta în față pentru că e mai ușor. Pentru că am întâlnit un stejar cu o seară în urmă, am dorit să-l aduc în fața copiilor el fiind unul dintre simbolurile nației noastre.

Ziua a doua pe care am petrecut-o călătorind prin România a fost una în care am zăbovit în fiecare regiune pentru a afla mai multe despre ele. Cum anume trăiesc oamenii, obiceiuri, port popular, dar mai ales despre graiul din regiunile rurale. Și așa mi-a venit ideea unui moment în care copiii să citească și să facă propoziții cu niște regionalisme. În documentul word de mai jos le găsiți și le puteți folosi dacă vă sunt de trebuință. Momentul în care au citit poezioara moldovenească a fost unul extrem de gustat. Și au avut posibilitatea să facă acest exercițiu, al cititului cu voce tare, toți. Vă rog să faceți asta și acasă alături de copii, chiar dacă sunt mai mari și știu să citească. Este extrem de important să se audă pentru că pot corecta multe.

Cuvinte buclucașe

   

Pentru etapa cu meștereala am ales să îi provoc cu o țesătură. Modelul l-am luat de la talente de năzdrăvani. Am  pregătit pentru fiecare copil în parte cele necesare și a început distracția nu înainte de a le prezenta modelul lucrat de mine.

Ei bine, lucrurile nu au mers așa de ușor pe cât s-ar crede. Copiii nu mai au dezvoltate abilitățile pentru a face așa ceva, dar mulți dintre ei au dat curs provocării cu interes. Unii dintre ei au fost chiar determinați să ducă la bun sfârșit cerința.

   

   

O zi care a fost provocatoare din toate punctele de vedere și care a scos copiii din confortul lor. Însă până nu sunt puși în fața provocărilor nu au de unde ști cum să se descurce. Unii mai ușor, alții mai greu!

Interesant, captivant, provocator!

Dă-i un răspuns lui MacheteAnulează răspunsul

2 gânduri despre “Călător prin țara mea – Cuvinte buclucașe (regionalisme) și învăț să țes * Ziua 2”

%d