Când diminețile încep foarte devreme – chiar așa, dimineața începe când răsare soarele? – natura te ajută să înțelegi de ce este minunată viața și cum poți răzbate, mai ușor, peste toate barierele care se tot ridică în fața ta ori sări peste toate piedicile apărute. Culorile, zgomotele, aromele sunt cele care ajută la aprofundare.
O zi în care unii dintre noi au dormit mai mult, muuult mai mult ca oricând, semn că tensiunea și oboseala erau cu adevărat ajunse la cote mari.
O zi în care cerul nu a dorit a fi așa de prietenos, norii îngrămădindu-se să prindă locul din față pe podium, iar vântul să le mai zbârlească coafura în încercarea de a-i necăji. Nu a reușit, parada întinzându-se pe aproape întreaga zi.
A fost, tot astăzi, despre smochine care au reușit să se regrupeze și să învingă clima de pe aici, copacul începând a căpăta forma adevărată, depășind stadiul de tufă. Și e plin de rod, așa cum îi stă bine unui copac harnic și priceput.
Atunci când am ridicat ochii mi-a venit în minte zicala:
Vulpea când nu ajunge la struguri zice că sunt acri.
Mirarea zilei a fost aceea că oamenii (aș scrie unii, dar nu cred că e așa) doresc să audă numai ce vor ei, sfidând niște fapte petrecute aievea, fapte care sunt o consecință a acțiunilor și deciziilor lor.
Cum poți nega faptul că școala online, la unele materii n-a existat iar la altele a durat câteva minute pe zi, dacă așa s-a petrecut?
Cum poți infirma că un anumit profesor dădea/dicta răspunsurile elevilor înainte de lucrarea de control fără a le da și întrebările, dacă așa s-a petrecut? Și nu o singură dată ci ani la rând.
Ce te face să uiți că multe ore, la anumite materii, nu au fost făcute din varii motive, elevii vizionând filme?
Chiar unii dintre dascăli s-au plâns că la întâlnirea online lucrurile nu au decurs așa cum ar fi trebuit, citez:
Cum v-ați fi simțit dacă la întâlnire ați fi văzut în fața ochilor un ecran negru? Eu puneam întrebările, eu răspundeam!
Acestea sunt fapte petrecute cu adevărat, nu închipuiri ori răstălmăciri. De ce deranjează atât de tare adevărul? Și mai ales, ce impact au aceste întâmplări asupra copiilor?
Nu suntem perfecți, nici unii dintre noi, dar a nega niște decizii luate ori fapte petrecute nu e în regulă. Poate ar fi trebuit explicat de ce s-a petrecut așa ori, măcar, a nu exista iritarea aceasta. Nici nu cred că trebuie să mai reamintesc cum văd eu dascălul și cât de mult îl prețuiesc, respect. Dar de aici și până la a mă acuza că problema e la mine, e cale tare lungă.
Știu, nu pot schimba mare lucru, însă sunt datoare să lupt pentru copilul meu, această luptă purtându-se în termeni civilizați, cu argumente pertinente și cu luciditate. Minciuna și heirupismul nu ajută dacă se repetă constant în acest proces al învățării și așa extrem de delicat.
Au fost ani grei, cu provocări pe măsură, dar cu ajutor și determinare am reușit să-i parcurgem în termeni foarte buni. Și da, nu poți plăcea la toată lumea, asta este clar, dar cei care au îmbrățișat meseria de dascăl, de formator de caractere, de modelator de suflete trebuie să aibă pregătirea și dorința de a acționa în acest sens. Căutând, cu pricepere, o soluție la problemele care se ivesc, dar mai ales cu bună intenție. Ori dacă în fața ta ai un părinte ne conflictual, dornic de colaborare, civilizat și manierat unde este problema? Nicăieri, doar în închipuire!
Oricum, mâhnirea e greu de digerat, dar atunci când ai ajuns în postura de părinte ea te poate învălui când nu te aștepți. Și, din fericire, nu doar ea ci și sentimente de fericire, bucurie, împlinire că ai reușit să faci echipă bună cu niște profesioniști în educație.
În Paradis e cu povești bune,
cu dialoguri cu tine însăți,
cu căței
și puțin dichis.
Important este că suntem în echipă completă și asta-i tot ce contează. Sănătate!
Corbeanca, 23 iunie 2020,
Pandemie: infectați 24045/ decedați 1512/ vindecați 16915
2 gânduri despre “Panorama zilei din Paradis cu toate că iar ar trebui să scriu Panarama. Ziua 5”
Haha. Nici eu nu înțeleg de ce se îmbată unii cu apă rece când vine vorba de școala online. Pe alocuri a ieșit bine. Unii copii au fost norocoși, chiar au avut parte de dascăli minunați care și-au făcut treaba. Dar asta e jumătatea plină. JUmătatea goală este și ea cam la același nivel. Azi aceeași problemă – doi interlocutori. Un părinte… că văd eu lucrurile prin prisma mea, că sunt pesimistă. Un coleg – trebuie să acceptăm care ne sunt limitele. Și copiii? Pe ei cine îi vede că nu sunt ok??
Copiii sunt la mijloc. Pe mine mă deranjează doar faptul că se minte. Dacă nu ai făcut, de ce nu recunoști? Doar nu sunt duși cu capul copii și părinți deopotrivă. Nu contează cum spui, supărarea e maximă, ba mai esti și tras de urechi. Nu știu cum va fi dacă nu se mobilizează lumea.