Copilul și dascălul, dacă fac echipă bună, pot schimba lumea

Nu cred că mai este cineva care să nu știe de schimbările radicale din viața noastră cauzate de acest virus care ne-a silit să facem modificări destul de mari în modul în care trăim. Faptul că Luca este în an terminal și a avut de dat Evaluarea Națională a făcut și mai complicată gestionarea problemei.

De pe data de 11 martie, de când s-au întrerupt cursurile, copiii au avut contacte sporadice cu dascălii de la școală, asta însemnând câteva foi trimise pe Whatsapp și mail-uri de la unii dascăli.
După vacanță a intervenit obligativitatea orelor și atunci au fost făcute grupuri pe diferite materii (nu s-au amestecat profesorii), acolo unde s-au trimis foi, link-uri sau imagini.
La limba română și matematică au avut loc de 2 ori pe săptămână, întâlniri pe zoom de maxim 40 de minute, acolo unde elevii au corectat unele dintre testele apărute pe site-ul Edupedu, cele trimise de la Ministerul Educației. La restul materiilor activitatea a fost foarte redusă, spre deloc.
Copilul a avut cel puțin câte o notă la fiecare materie și a participat la întâlnirile online, trimițând ce era de trimis, răspunzând prezent.
E drept că lucrurile s-au mișcat greu și că această situație ne-a prins nepregătiți, dar cred că și dacă ne-am fi pregătit nu eram departe de ce a fost. Sistemul nostru de educație are carențe așa de mari că nu se poate regrupa în fața unei provocări așa majore. Noi nu ne putem descurca atunci când suntem față în față, ce să mai vorbim de mediul online acolo unde intervin alte probleme, deloc de neglijat, care necesită abilități pe care mulți dintre dascăli nu le posedă.
E la fel de drept că au existat persoane care s-au mobilizat, au achiziționat aparatura necesară, au învățat și au reușit să aibă întâlniri spectaculoase cu copiii. Știu cazul unei doamne învățătoare de la noi care a făcut lecții online de nu doreau cei mici să mai iasă din „ședință”. E nevoie de o mare putere atât financiară cât și mentală pentru a reuși să te regrupezi atât de repede.
Așadar, cu școala online mai piano pe aici.
S-au terminat cei opt ani de studiu în care provocările de care am avut parte nu au fost puține. Am mai povestit despre ele și despre cum am încercat, câteodată reușind, alteori nu, să le gestionăm și după ce am avut acces la conferințele ținute de specialiștii din educație – la care până acum nu puteam participa pentru că era ușa închisă – am reușit să înțeleg o parte dintre problemele pe care le avem. Poate cel mai mult am învățat de la domnul profesor Pânișoară, cel care a avut o serie de dialoguri cu diferiți specialiști, conversația purtându-se în cei mai buni termeni posibili. Am priceput, cu toate că nu mai era nevoie, că din ecuația educației nu poate să lipsească niciuna dintre cele trei părți implicate: dascăl – copil – părinte.
Știu, părintele a devenit un soi de piatră tare care se bagă mai mereu în actul educațional, e curios și întrebător, deranjant de cele mai multe ori sau chiar veninos de-a dreptul, cel puțin așa sunt plângerile care se aud tot mai tare.
Nu contest că este așa, dar nu putem generaliza pentru că nici de partea cealaltă a baricadei lucrurile nu stau tocmai în ordine.
Sunt oameni care stau la catedră și care nu au abilitățile, competențele, cheful și dorința de a fi acolo. Oameni care nu numai că nu fac bine, dar fac mai mult rău prin atitudinea abordată, aceea de tăietori de aripi, terciuitori de suflete, schingiuitori de idei. Așa cum spunea domnul Pânișoară, pandemia asta a scos la suprafață și a clasificat și acest lucru.
Dar dacă vii și spui asta, tu părinte, e vai și amar de tine și de copilul din dotare pentru că am trăit și situații în care s-a cerut ajutorul dirigintelui iar dumnealui a socotit că nu poate face așa ceva când vine vorba de colegul lui.
În fine, nu doresc a isca ori crea polemici, dar există și de o parte și de alta, a părinților și profesorilor specimene de toate felurile și cred că depinde de fiecare cum poate jongla cu situația dată și cum poate gestiona parcursul prin școală.
În ceea ce mă privește am subliniat mereu, dar mereu, importanța dascălului în procesul educațional considerând că el – dascălul – poate face diferența între reușită și eșec.
Din fericire, am avut parte de-a lungul timpului, în calitate de părinte, de dascăli adevărați, echilibrați, empatici și nu în ultimul rând foarte bine pregătiți profesional. Atât în timpul școlii fiului celui mare, dar și a celui mic, ei au existat iar eu le-am mulțumit mereu și i-am apreciat așa cum se cuvine.

S-a încheiat o etapă care ne-a solicitat extrem de mult, cel puțin din martie până acum a fost dărâmător. Ne-am grupat în căsuța noastră, așa cum ne-am priceput, am apelat la oamenii pe care-i cunoșteam și cu care colaboram de multă vreme și am încercat să continuăm educația unui copil extrem de sensibil, cu potențial ridicat și cu un trecut școlar destul de încărcat emoțional. Pentru că nu toți copiii sunt viteji, neînfricați, tupeiști și descurcăreți trebuie să evaluezi situația și să procedezi în consecință iar ca părinte trebuie să accepți și recunoști putințele. Dar progresul vine dacă are alături și un dascăl, rolul lui fiind determinant.
Nu știu care vor fi, cu exactitate, notele de la evaluare, dar știu că a reușit să gestioneze niște situații pe care nu ni le-am dorit, dar de câte ori contează ce anume-ți dorești?! A reușit să-și învingă niște temeri și să treacă peste niște praguri care cândva păreau de netrecut.

S-a terminat și avem răgazul, preț de o vară, să ne regrupăm pentru a începe un nou drum. Să ne facem banchetul, cursul festiv, premierea pe sufletul nostru. În locuri dragi nouă din natură, cu o limonadă ori un fresh de fructe însoțiți de o carte deosebită. O parte dintre ele au sosit, altele sunt pe drum.

Vacanță cu tihnă, tuturor!
Cine știe ce ne mai așteaptă din toamnă?!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Copilul și dascălul, dacă fac echipă bună, pot schimba lumea”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: