Fălticeni, 2 iunie 2020
Pandemie: infectați 19517/ decedați 1279/ vindecați 13526
O vară care e de fapt toamnă, la cum se prezintă situația.
O zi în care s-a revenit la școală. Cum a fost? Previzibil, într-o oarecare măsură. Nu am date amănunțite, din mai multe surse, așa că prefer să nu mă pronunț. Știu doar că tunelul dezinfectant avea un preș îmbibat cu un biocid, dar de pe laterale nu ieșea nimic. A trebuit să merg la o clinică particulară și am trecut prin așa ceva și de asta spun, că m-au udat niște țâșnitori laterale. Aici, la școală adică, nu a fost așa.
Și în pauze copiii nu au putut sta doar în bănci, dorind a socializa, ceea ce a eliminat distanțarea.
În rest, vreo două polemici pe internet și gata. Ah!, am ascultat un live cu Ileana Achim și Bogdan Tăuț de la Editura Frontiera de unde am aflat multe informații noi. Una dintre ele ar fi că au apărut Povești Călătoare.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost materialul legat de cartea Copacul meu. Iată detaliile prezente pe pagina de FB a editurii:
Școala de astăzi este, de multe ori, un soi de dulap uriaș, cu multe sertare. În fiecare sertar se plictisește o materie. Cine a intrat la ora de, să zicem, matematică a închis toate celelalte sertare și habar nu are ce călătorie ar putea face prin dulapul înfipt de la 7 ani în mijlocul copilăriei lui.
Putem să legăm materiile între ele? Găsim un vas care să ne plimbe de la un ponton la altul și să ne arate bogăția lumii așa cum este ea, unitară și armonioasă? Noi credem că da. Putem să ne folosim de obiecte, simboluri sau cărți pentru a integra cunoștințele copiilor și pentru a-i împiedica să rămână în sertarele acelea triste. Sau, cel puțin, încercăm 🙂
Împreună cu Cosmina Dragomir, profesor și doctor în arte vizuale, am conceput un dosar didactic pentru cartea „Copacul meu”, croit după principiile învățământului integrat. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, folosind aceeași poveste, copiii pot călători prin 10 materii din programa școlară.
Dosarul are 51 de pagini – un adevărat manual! Cuprinde idei de activități și explorări pentru Comunicare, Dezvoltare personală, Biologie, Geografie, Literatură, Istoria artelor și elemente de istorie personală, Artă, Matematică, Teatru pedagogic, Muzică și mișcare.
Cosmina Dragomir, mulțumim pentru entuziasmul tău și dedicarea cu care ai realizat totul! Copii, vă dorim să o întâlniți măcar o dată pe Cosmina, ca să vă îndrăgostiți iremediabil de ideea de școală. Noi suntem pățiți 😜
👉 Materialele dezvoltate pentru ora de Comunicare pot fi descărcate GRATUIT din pagina cărții: https://editurafrontiera.ro/produs/copacul-meu/
👉 Întregul dosar poate fi comandat aici: https://editurafrontiera.ro/pro…/dosar-didactic-copacul-meu/
Imaginea care m-a impresionat astăzi a fost aceea a deznădejdii. Un absolvent de liceu pleca, înainte de prânz, acasă. Era abătut și fără nici un pic de chef.
În rest, nu pot spune decât că suntem în formulă completă și asta-i tot ce contează. Sănătate!