Copilăria, o etapă mult mai importantă decât cred unii părinți

Să ai o copilărie fericită este una dintre cele mai mari bucurii pe care le poți avea de la viața asta. Te poate învăța cum să acționezi, ce să faci pentru că este bine și ce nu, pentru că-i rău.
Eu, copil fiind, am avut oportunitatea de a mă juca cu alți copii de vârsta mea. Pentru că asta se petrecea în secolul trecut, datele erau complet diferite față de copilăria pe care au avut-o cei doi fii ai mei, pentru că așa cred că mă raportez cel mai bine.
În anii 70-80, atunci când eu eram la această vărstă, tehnologia nu ajunsese la asemenea performanță și noi comunicam, cel mai mult, față în față. Acolo, în natură, în jurul blocului, am învățat cum să gestionez conflictele, cum poți face parte dintr-un grup și ce reguli trebuie să adopți, cum să împarți și să devii empatic.
Nu țineam cont de meseriile părinților, fiecare având grijă la a gestiona jocul, care în vacanțe se petrecea numai afară. Cu excepția zilelor când ploua ori când eram plecați prin tabere.
Astăzi, în fața blocului/casei nu mai sunt copii și nu auzi zgomotul specific de copii jucându-se.
Mulți părinți cred că dacă oferă copilului hrană și căldură e suficient, numai că lucrurile nu stau chiar așa.
De aproape două luni de când planeta a fost lovită de molima asta, ei au realizat că nu știu ce să facă alături de copiii lor, cum să procedeze și cum să răspundă la nevoile lor. Faptul că tu ca părinte, plătești pe cineva să aibă grijă de copilul tău nu te scutește de anumite comportamente pe care trebuie să le adopți față de propriul pui.
Nu o dată a auzit: sunt foarte ocupată acum, am timp să vorbesc cu el (copilul) mâine, numai că se omite faptul că mâine nu mai este același copil având nevoi diferite.

Tot pandemia asta a demonstrat multora dintre noi că sunt diverse probleme pe care copiii le întâmpină la grădiniță ori școală și au avut răgaz să-și dea seama mult mai bine de când cu lecțiile online. Fie că au avut loc fie că nu, atitudinea lor, a educatorilor/profesorilor, a ieșit la iveală. Cei serioși și cu har au rămas la fel, regrupându-se repede și acționând în consecință, restul procedând după putințe. Nu, nu sunt doar două grupe, de buni și răi, sunt mult mai multe care cuprind tot soiul de caracteristici. La fel cum sunt și părinții, nu-i mai puțin adevărat.

Nu mai este mult și se termină acest an școlar care a fost diferit de tot ceea ce știam până acum despre școală. Nu vreau să emit nici o părere până nu se va termina, așa evitând tot soiul de conflicte și discuții.
Însă mă uit în jurul meu, virtual evident! și văd ce se poate face și cum pot decurg lucrurile în situația dată.

Revenind la copii și copilărie, cred că nici un copil de la cinci ani în sus nu va uita ce se petrece acum, de restricțiile pe care le are, lipsa de la grădiniță, școală ori liceu, perioada petrecută alături de familie nefiind vorba de vacanță.
Sunt copii care nu au stat niciodată atât de mult timp în compania părinților!
Iată de ce este foarte important de gestionat această perioadă atât de tensionată pentru toată lumea.

Fiecare este liber să-și organizeze propria viață așa cum dorește, dar nu le poți avea pe toate: carieră, casă frumoasă, familie fericită. De undeva trebuie să rupi timp pentru a-l aloca priorităților tale. Copiii vin tot mai târziu în familie pentru că multă lume dorește mai întâi să-și creeze o situație materială care să permită creșterea lui. La polul opus, sunt mulți care-și duc zilele de azi pe mâine, copiii fiind pentru ei o sursă de bani, așa puțini cum sunt.

Educația e tot mai precară și degeaba tot trâmbițează cei de la minister și inspectorate că e bine, situația este foarte gravă. Dealtfel s-a văzut când orele on-line au devenit obligatorii. Toată lumea știe că sunt obligatorii pe hârtie, pentru că în foarte multe locuri de la oraș, nu mai vorbesc de sate, ele nu se pot ține din lipsa multor factori fie ei materiali ori umani.
Așa că, tot părintelui îi revine datoria de a nu lăsa această perioadă într-un vid total, căutând a-l implica pe copil în tot soiul de activități. Asta dacă are un minim de resurse de materiale acasă și mai ales puterea de a se adapta noilor nevoi.

Acum mulți ani, când al doilea copil al meu nici nu era născut, am optat pentru a renunța la o slijbă bine plătită pentru a petrece mai mult timp cu primul meu copil. Am cpnstatat, că deși plăteam un om pentru a avea grijă de el lucrurile nu evoluau așa cum trebuie. A fost nevoie să suport o intervenție chirurgicală care a necesitt apoi repaus pentru a înțelege asta. Am optat pentru a-mi câștiga existența în alt mod, unul care să-l țină pe el în prin plan, pe el și nevoile sale.
Apariția celui de-al doilea copil a așezat lucrurile pe alt făgaș, dar deja eram antrenată pentru ce avea să urmeze, ori cel puțin așa credeam.
Nu regret decizia luată pentru am înțeles, Doamne, ce bine am înțeles! că un copil nu are nevoie doar de hrană și un adăpost asupra capului. Nevoile lui sunt mici dar foarte multe, alcătuind un tot atât de important, un tot pe care se va spijini toată viața.
Am învățat, alături de ei, că răbdarea, empatia, perseverența și viața este diferită, cu adevărat diferită!

Dacă am greșit?
Evident că da și nu o dată, însă am încercat să învăț, și încă mai continui acest lucru, că lumea în care am copilărit eu este complet diferită.
Dar conceptele de bază, cele care stau la formarea unui om nu s-au schimbat. E nevoie de seriozitate, adevăr, bună creștere, măsură și perseverență ori toate astea se dobândesc în timp. Și e nevoie ca pe lângă părinți, dascălii să intervină pentru a șlefui și îndruma corect.

Pentru mine, pandemia asta nu a schimbat lucrurile și atmosfera din casă, pentru că eram mai tot timpul în ea, dar a schimbat modul de interacțiune pe care-l aveam în afara ei. Și mi-e dor, mi-e tare dor!
Am păstrat o rutină și am continuat să ne dezvoltăm diferite abilități ori să ne potolim curiozitatea căutând, vizionând, discutând, ascultând.

Astăzi, am ales să pirogravăm ceva, un material care în ansamblu să ilustreze secvențe legate de acest subiect. Am văzut un filmuleț, care mi-a plăcut foarte tare, atât de tare încât l-am adus permanent lângă noi.

Materialele necesare au fost:

– bucăți de lemn pătrate/dreptunghiulare
– aparat de pirogravat
– indigo
– bandă de mătase de culoare galbenă
– cârlige

Am trecut desenele pe lemn după care le-am pirogravat. Mi-am pus o muzică bună și am savurat mirosul de lemn ars, unde mai pui că o parte din aceste bucăți aveau pe ele și rășină, dar și o poveste, aceea a locului de unde le-am adus. Divin miros!

Luca, fiind la biroul lui, a dorit să facă și el asta, chiar dacă aparatul de pirogravat, la un moment dat, se încălzește destul de tare și trebuie să fii foarte atent atunci când îl mânuiești. Însă a fost atât de încântat că m-am felicitat pentru inspirație.

   

   

La final, după ce am atașat cârligele, am adunat toate plăcuțele cu ajutorul unei benzi de mătase galbenă. Clipe pentru sufletul încercat de mai târziu. Să vă fie bine!

Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare. Copilaria se termină atunci când lucrurile încetează să ne mai mire.
Eugene Ionesco

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: