Drum lin, domnule doctor!

Tristețea care m-a copleșit e atât de profundă.
Se derulează în minte imagini vechi din existența mea. Secvențe în care stau în fața acestui om, îi vorbesc și el caută să mă vindece.
Iar momentele sunt adunate în capitole, în care intensitatea diferă.
Scriam, nu de mult, că sunt fericită că am doi medici care veghează la sănătatea mea și a familiei mele de zeci de ani, de o viață aș putea afirma. Pentru că atâta timp cât s-au adunat treizeci, asta chiar că reprezintă o viață. Și câte nu se întâmplă într-o viață?
Alături de acest doctor mi-am adus pe lume copiii, el ajutându-mă să trec prin sarcini cu probleme care au cerut asistență medicală de specialitate. Am reușit, cu brio, băieții mei revăzându-l și după aceea de mai multe ori.
Cel mare s-a reîntâlnit cu el după ce a revenit din America, pentru că-și dorea să stea de vorbă cu medicul în care eu aveam atât de multă încredere având și el nevoie de un sprijin.
Nu știu cum s-au perceput și ce gânduri au avut fiecare, dar eu m-am bucurat de revedere și de sfaturile lui, de data asta nefiindu-mi adresate.
Nu de puține ori i-am mărturisit respectul și admirația mea, cu atât mai mult cu cât ramura în care el profesa este una privită cu multă jenă și reticență în rândul femeilor. Însă am avut norocul de a da peste un om extrem de serios, pregătit, politicos și mereu dispus în a răspunde problemelor mele de sănătate.
Un om care a știut și dorit să asculte păsurile unei gravide plină de panică, a unei mame cu tot felul de stări, a unei femei ajunse la hotarul în care o barieră coboară pentru a se ridica alta. Pentru că sunt din grupul celor pentru care trecerea e îndelungată și plină de capcane, a avut răbdarea necesară de a căuta cele mai bune soluții pentru a fi mai ușor. Un om care a răspuns mereu apelurilor mele telefonice iar dacă nu o făcea atunci, revenea când vedea că l-am căutat.
Vorbind nu de multă vreme cu el în discuțiile care nu erau doar despre problemele mele, îi mărturiseam că nu știu ce mă voi face atunci când el nu va mai exista pentru a mă vindeca iar el mi-a spus, râzând, că nu are de gând să plece de pe lumea asta așa de repede și să nu-mi fac griji. Uite că temerile mele astăzi au devenit reale și nu știu cum voi proceda mai departe. Dată fiind situația actuală, nu pot nici măcar să-l conduc pe ultimul drum pentru a-mi lua la revedere.
Ultima dată am vorbit cu el pe 1 aprilie, sfătuindu-mă ce să iau în cazul problemelor pe care le am și a dispariției medicamentelor necesare mie din farmacii. S-a gândit puțin și mi-a dat o soluție, niște înlocuitori și m-a asigurat că va fi bine.
Și uite că n-a fost să fie așa!
Drum lin, domnule doctor Cezar Dimitriu!
Nu vă voi uita niciodată și atâta timp cât eu voi mai respira în lumea asta, care e așa de bolnavă acum, vă voi cinsti mereu memoria în egală măsură cu devotamentul și grija dumneavoastră față de mine, o pacientă.