machetedidactice.com

Dacă-i musai, mai facem o grădină acasă!

Săptămâna trecută am văzut în oferta Lidl un kit care conținea cele necesare pentru a-ți face acasă o seră pe care s-o ții pe pervaz, înăuntru ori în afara camerei. Am achiziționat-o și a stat așa până astăzi când i-a venit rândul.

Kitul respectiv are tot ce-i trebuie: o seră, pământ, semințe.
Cu pământul ne-am dumirit mai greu, dar până la urmă am dat de capăt. L-am udat și a crescut mult, și-a triplat volumul. Las un clip video unde puteți vedea cum am grădinărit și toate stângăciile aferente.

Ne-am adus aminte de primele grădinițe făcute acasă, atunci când am urmărit preț de luni de zile fazele prin care au trecut plantele, undele dintre ele ajungând până la fructe.  Acum am refăcut acest lucru pentru a mai diversifica activitățile din perioada asta de izolare. Luca stă în casă de pe 11 martie, ceea ce nu e de ici de colo.

Verde-n geam din primăvară până-n toamnă. Târziu

Ne-am reamintit cum am făcut un breloc din flori presate și puteți vedea mai jos ce frumos a ieșit.

Alcătuirea unei plante

Nu sunt puține dățile când am vorbit despre plante și particularitățile lor. Pe măsură ce timpul a trecut, informațiile s-au tot adăugat, repetând totodată și pe cele din urmă.

Ori, cum puteam uita primul proiect din gimnaziu, atunci când o fasolă ne-a însoțit o perioadă mai mare de timp, uimindu-ne cu transformarea sa?

Periodic, o fasolă vrea să ne jucăm cu ea. Proiect biologie clasa a V-a

Acum avem de așteptat și urmărit. Însă va fi de bun augur la ce zile trăim. Sănătate multă, oriunde v-ați afla!

 

Lasă un răspuns

%d