machetedidactice.com

„Minunata familie Marvel” de Brian Selznick

Dacă ai apucat să te întâlnești cu Brian Selznick nu ai cum uita și nici trece cu vederea excepționalele desene realizate.
Ilustrația cuprinde astăzi o gamă vastă de materiale noi, tehnici inovatoare și vrăjitorie digitală. Dar desenul cu care suntem toți familiarizați este acela realizat cu banalul creion. Această familiaritate face din această carte o lectură atât de accesibilă sau, mai precis, o experiență accesibilă. Pe primele 400 din cele 650 de pagini cu margini aurii, nu este nimic de citit (mai exact sunt câteva cuvinte ori propoziții scurte din loc în loc)- niciun text, doar desene în creion HB pe hârtie cu textură de culoare de apă, care au fost mărite. Ilustrațiile te iau de mână și nu îți mai dau drumul.

Începutul acestei povești, Minunata familie Marvel, ne arată o navă plutind pe o mare liniștită, deasupra ei fiind un cer care nu prevestește nimic bun. Este anul 1776, iar tânărul Billy Marvel, aflat pe mare pe această balenieră, se numără printre un grup de actori care distrează echipajul cu o melodramă palpitantă, când o aprigă furtună lovește.

Nava se scufunda și drama se intensifică. Toate aceste secvențe sunt redate prin desene iscusite. Billy, singurul supraviețuitor, este adus la mal pe o insulă pustie împreună cu trupul fratelui său (îmbrăcat ca un înger).

Billy este salvat și, în cele din urmă, se stabilește la Londra, unde ajunge să lucreze la construirea a ceea ce va deveni Teatrul Regal. Vom afla mai târziu că marinarii au fost cei care au ajutat la ridicarea teatrului, ei fiind neînfricați când vine vorba de lucrul la înălțime. Desenele meticulos cercetate ale lui Selznick oferă un fundal autentic pentru saga sa captivantă și zguduitoare a unei legendare familii de actori, Marvels (urmașii lui Billy – celebritățile din ziua lor) și aventurile lor pe scena și în afara acesteia.

Povestea înaintează repede către estul Londrei, în 1990. Aici, într-o narațiune din ce în ce mai complexă, solicitantă, care nu mai este susținută de acele ilustrații atotcuprinzătoare, îl întâlnim pe Joseph, un tânăr băiat care a fugit de la internatul unde fusese lăsat de părinții săi. El își caută refugiu la un unchi ciudat, necunoscut, într-o casă veche misterioasă- cu sediul pe strada Folgate 18, casa păstrată de Dennis Severs ca o capsulă a timpului din secolul al XVIII-lea.

Lumânările sunt cele care aduc lumina în toată casa, care este de altă natură și anacronică, unchiul fiind lipsit de dorință de a trăi în vremea actuală. Dar Joseph este determinat să rămână pentru a afla misterul care învăluie propria familie. Copilul este un personaj minunat, linia sa de viață fiind dată de colecția sa de carte – Robert Louis Stevenson, Madeline L’Engle, Douglas Adams și Roald Dahl sunt printre autorii ale căror cărți inspiră și călătoresc cu el. Îl cunoaște pe Shakespeare și iubește poezia – în special WB Yeats. Este un verset adesea repetat din „Pânzele Raiului”, care ilustrează magic această parte a poveștii.

De aş avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare şi de argint,
Albastrele, ştersele şi negrele haine
Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii,
Aş întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

Poetul doreşte hainele cerului – William Butler Yeats
traducere Ion Pillat

Viața lui Joseph în casa veche este o construcție bogat imaginată. El lucrează neobosit pentru a descoperi cele o mie de povești care țin cheia secretelor ascunse, precum și propriile sale conexiuni cu acesta. Unchiul său, curios și reticent, ascunde clar ceva. Iar adevărul, atunci când este dezvăluit, este șocant … dacă este adevărul. Un lucru pe care îl învățăm din carte este să avem un respect pentru distanța seducătoare care se află între realitate și ficțiune.

Secțiunea finală a acestei povești este din nou prezentată în imagini, arătând interioare intrigante, complexe, cu o interacțiune elocventă de lumină și umbră. Cu o utilizare subtilă a perspectivei, creionul lui Selznick exploatează cu înțelepciune unghiurile create pe măsură ce fiecare pagină este întoarsă, dând iluzia spațiului de dincolo. Acest lucru creează un element narativ care invită și răsplătește cu dărnicie orice explorare și interpretare. Dacă aveți posibilitatea, e bine să încercați să citiți această carte – măcar câteva capitole – la lumina lumânării pentru că astfel luminate, marginile aurii ale hârtiei prind lumina transformând-o în praf de stele pe măsură ce paginile sunt întoarse.

Luca a făcut și un semn de carte despre care am scris aici.

E o carte care cucerește și sper să fie valabil și în cazul vostru.

Lasă un răspuns

%d