Domnul Jones, proprietarul fermei „Conacul”, încuie coteţele de găini pentru noapte, dar, cum băuse peste măsură de mult, uită să astupe şi deschizăturile pentru ciugulit. Cu cercul de lumină al felinarului jucînd dintr-o parte în alta, el traversă curtea împleticindu-se, îşi azvîrli cizmele din picioare la uşa din spate, îşi turnă un ultim pahar de bere din butoiul din cămară, apoi urcă scările spre dormitor, unde doamna Jones şi începuse să sforăie. Imediat după ce lumina din dormitor se stinse, un freamăt şi o agitaţie se făcură simţite prin toate colţurile fermei. În timpul zilei, circulase zvonul că bătrînul Senior, porcul Middle White premiat, avusese un vis ciudat în noaptea dinainte şi că voia să-l comunice şi celorlalte animale.
Căzuseră de acord să se întîlnească toate în hambarul cel mare, îndată ce domnul Jones se retrăgea la o distanţă sigură. Bătrînul Senior ― întotdeauna era numit astfel, deşi la expoziţie fusese prezentat sub numele de Frumosul din Willingdon ― impunea atîta respect la fermă, încît fiecare era oricînd gata să-şi sacrifice o oră de somn pentru a auzi ce avea el de spus. La un capăt al hambarului cel mare, pe un fel de platformă înălţată, Seniorul stătea deja instalat pe culcuşul său de paie, sub un felinar agăţat de o bîrnă. Avea doisprezece ani şi, în ultima vreme, crescuse cam prea lăbărţat, dar era încă un porc cu aspect maiestuos, arăta înţelept şi binevoitor, cu toate că niciodată nu i se tăiaseră colţii. Nu după mult timp, începură să sosească şi celelalte animale, fiecare făcîndu-se comod după obiceiul său. Primii veniră cei trei cîini, Bluebell, Jessie şi Pincher, apoi porcii care se aşezară pe paiele din faţa platformei.
Găinile se cocoţară pe pervazurile ferestrelor, porumbeii se suiră, bătînd din aripi, pe căpriorii acoperişului, iar oile şi vacile se aşezară în spatele porcilor şi începură să rumege. Boxer şi Clover, cei doi cai de tracţiune, intrară împreună, mergînd foarte încet şi atent, cu copitele lor mari şi păroase, de teamă să nu calce vreun animal ascuns în paie.
Clover era o iapă corpolentă cu aspect matern, între două vîrste, care nu-şi recăpătase deloc silueta după cel de-al patrulea mînz. Boxer era un animal enorm, înalt de peste un metru optzeci şi mai puternic decît oricare doi cai normali luaţi la un loc; o dungă albă care-i mergea de-a lungul capului pînă la nas îi dădea un aer destul de stupid şi, de fapt, el nici nu era grozav de inteligent, dar toată lumea îl respecta pentru tăria lui de caracter şi formidabila putere de muncă.
După cai veniră Muriel, capra cea albă şi Benjamin, măgarul. Benjamin era cel mai bătrîn animal de la fermă şi cel mai puţin sociabil. Vorbea rar, iar cînd vorbea, o făcea, de obicei, ca să lanseze cîte o remarcă plină de cinism ― spunea, de exemplu, că Dumnezeu îi dăduse coadă ca să alunge muştele, dar că el ar fi preferat să nu aibă nici coadă, nici muşte. Numai el, dintre toate animalele de la fermă, nu rîdea niciodată. Dacă era întrebat de ce, spunea că nu vede nimic de rîs. Cu toate acestea, fără s-o recunoască deschis, era legat de Boxer; şi unul şi celălalt îşi petreceau duminicile, de obicei, pe mica păşune din spatele livezii, păscînd umăr la umăr, dar fără să vorbească.
„Ferma animalelor” de George Orwell – fragment
