machetedidactice.com

„Tentația de a fi fericit” de Lorenzo Marone

Crăciun fericit!

Mă bucur că în această zi sfântă pot să vă povestesc despre o carte pe care tocmai am terminat-o de citit, grăbindu-mă a vă spune impresiile despre ea acum, cât este proaspătă și fragedă în suflet.
Și toate acestea într-o zi în care familia este cea alături de care cei mai mulți își petrec timpul, amintirile se deapănă, iese la iveală ce a fost mai frumos și mai bun. E timpul reconcilierii a momentului când certurile și intrigile de peste an se mai țin într-un fir, existând puterea de a le destrăma pentru a ne continua drumul mai liniștiți și împăcați.
Viețile noastre, ale fiecăruia în parte, au povești mai mult sau mai puțin spectaculoase, mai ascunse ori la vedere, presărate cu momente preponderent vesele ori crâncene, asta după cum ne-a fost trasat destinul ori l-am dirijat după pricepere și inspirație.
Pe măsură ce trece timpul peste tine, totul capătă alte valențe, înțelegi cum stă treaba și cum anume te poți raporta la cei dragi ție încercând a le face bine și a-i învăța. Ori, la fel de bine poate fi posibil și reversul pentru că fiecare dintre noi suntem plămădiți din aluaturi care conțin ingrediente diferite, ori dacă sunt aceleași pot fi în alte proporții, așa drumurile luând cursuri complet diferite.

Cesare Annuziata, personajul principal al cărții Tentația de a fi fericit, este un bărbat ajuns la vârsta de 77 de ani, văduv, cu doi copii – o fată Sveva care este căsătorită și are un fiu – și un băiat – Dante, necăsătorit, homosexual.
Cesare e o pacoste, așa ar putea fi catalogat fără nici o reținere, una care povestește despre numeroasele visuri pe care le-a avut dar cărora le-a trântit ușa în nas, care face mereu bilanțuri cu o ironie și-un umor irezistibil.
În blocul în care locuiește de o viață are mai mulți prieteni. Marino, unul dintre ei, este prezent la toate evenimentele importante din viața lui, asta pentru că erau amândoi căsătoriți și aveau copii.

Ani întregi viețile noastre s-au amestecat: cine, sărbători, petreceri de absolvire, de Crăciun, partide de cărți, un pic la noi, un pic la ei. Viața noastră în comun a fost un continuu sus-jos, și copiii mei au dormit pe divan lângă ai lui care se uitau la televizor. (pagina 180)

Pe lângă Marino, Eleonora ajunsă pisicăreasă între timp, nume dobândit datorită faptului că găzduia în propriul apartement pisicile vagaboande pe care le întâlnea pe stradă, întregește atmosfera în care trăia Cesare.

Uneori venea în vizită și pisicăreasa (care încă nu era pisicăreasă), pe-atunci măritată cu un bărbat foarte trist care iubea televiziunea mai mult decât pe ea. Doamna, în schimb, în ciuda faptului că nu avusese copii, era plină de entuziasm, se îmbrăca mereu foarte colorat, îi zâmbea vieții și povestea deseori despre elevii săi. Era o femeie hotărâtă și puțin neobișnuită, un soi de hippie crescută prea mult. Dar prezența ei ne făcea serile mai vesele.(pagina 180)

În viața lui Cesare mai este și Rossana, asistenta care-și rotunjește veniturile cu atenția carnală pe care o acordă văduvilor din cartier.
Toată această lume este deranjată de sosirea în bloc a Emmei, o femeie tânără și enigmatică, căsătorită cu un individ dubios și violent. Cesare ajunge să se implice în această relație, chiar dacă nu și-ar fi dorit-o, ochii tinerei rugându-l a o face.

Personajul lui Cesare este unul dintre acei protagoniști care-ți intră sub piele și care abia sfârșesc în uitare odată ce cartea este terminată. Cesare este unic, cinic la momentul potrivit și cu o viziune personală asupra lumii; un om lipsit de diplomație care nu se sfiește să spună ce gândește. Un personaj care te cucerește de la prima pagină a cărții și care te transportă în interiorul romanului, în gândurile sale încurcate. Capitol după capitol, Cesare își va rememora viața pas cu pas, cu toate alegerile greșite făcute până acum, regretele și amintirile.

Cine vorbește despre bătrânețe și spune că este ușoară nu este adevărat, dar în acest roman totul este prezentat într-un mod impecabil. Bătrânețea aduce inevitabil cu sine echilibrul vieții trecute, senzația de a nu mai fi bun la nimic, bolile, nopțile nedormite și tăcerile unei case goale care cântăresc ca pietrele de moară. Dar, în acest roman, sau mai bine spus în Cesare, apar nu numai aceste aspecte negative: o puternică dorință de răscumpărare strălucește, încercarea de a câștiga o altă bucată de fericire care numai datorită iubirii și altruismului o poate atinge.

Temele abordate în această carte sunt multe: trecem de la unele mai ușoare la altele mai importante și, în același timp, delicate de tratat; cu toate acestea, totul ne este prezentat cu o notă dulce-amară. Cartea este formată din multe povești, care se învârt în jurul protagonistului nostru și care se împletesc inevitabil cu viața lui. Toate poveștile, luate individual, sunt povești perfecte. Ne confruntăm cu povești de durere, dar și fericire realizată cu durere. Fiecare personaj care ne este prezentat este perfect și complet integrat în poveste.

Pivotul care leagă poveștile este fericirea. Sensul este departe de a fi banal și chiar mai puțin evident. În cadrul acestei povești înțelegem puternic suferința inerentă fiecărui personaj și dificultatea de a putea câștiga un bob de fericire fără a submina fericirea sau sentimentele celorlalți. Inevitabil, consecințele anumitor acțiuni se revarsă în viețile altor personaje: diferența constă în a realiza că ai făcut o greșeală și că nu este niciodată prea târziu să-i schimbi cursul.

Stilul romanului cucerește și miră: ironic, amuzant, dar și dulce-amar. Punctul de vedere al lui Cesare întoarce tocmai această dulce viziune despre lume; în același mod, autorul a folosit o narațiune capabilă să impresioneze. Lectura este foarte ușoară și fluentă, mai ales datorită reușitei personajului lui Cesare, care, cu ființa lui nebună și cinică, dar în același timp înzestrat cu o inimă generoasă și cu nevoie de afecțiune reușește să empatizeze imediat cu cititorul.

Vă recomanda această carte fără nici o umbră de îndoială: plină de învățături, chiar ascunse, capabile să vă facă să râdeți, să înghițiți câteva lacrimi pe ici pe colo și cu un parcurs din care va fi dificil să vă detașați.

Lasă un răspuns

%d