„Mai mult ca perfectul” de Aivi Dal

Despre o carte care e altfel, adică e mai atipică după părerea mea. Pare a fi un jurnal cu un eșantion din viața unui băiat de gimnaziu. Multe dintre cele petrecute și descrise se întâmplă aproape oricui trece prin această perioadă, părinți și copii.

Am cumpărat-o pentru că m-a făcut Cristina, de la Talente de năzdrăvani, curioasă. Cum a văzut-o ea puteți citi aici.

Pentru că m-a văzut citind-o, dar și râzând în reprize dese, cu și din toată inima, Luca a citit-o și el, deh! curiozitatea. Unele capitole le-am citit împreună, pentru a savura mai mult momentul. El a fost mai rezervat, eu, mai exuberantă, poate și pentru că aveam nevoie de un respiro și uite că l-am găsit aici.

A fost un  capitol în care am râs cu lacrimi, așa cum de mult n-o mai făcusem.

Cu siguranță, copiii o vor percepe diferit, pentru că-s ancorați și prezenți la ce se întâmplă în clase, noi fiind doar părtași la povestirile lor, iar ele diferă în funcție de cine le spune. Nu ai cum să nu remarci ce multe similituidini sunt între ce ți se întâmplă ție și ce este descris acolo. Și sunt abordate teme pe marginea cărora toți am comentat: ghizdane de o tonă, teme aiurea, civilizația în mijloacele de transport în comun, iubirea de adolescent ș.a.m.d.

Nu știu cum vor interpreta profesorii secvențele descrise în carte. Unele dintre ele vor deranja, dar dacă așa arată realitatea e bine să o analizăm.

Luca se apropie de finalul unui ciclu de învățământ, unul presărat cu de toate pe care a reușit să le gestioneze diferit. Pe unele mai ușor, pe altele cu zâmbetul pe buze. Atitudinea copiilor se schimbă șotiile fiind din ce în ce mai elaborate și originale, unele dintre ele foarte periculoase putând avea efecte catastrofale, de nereparat. S-a lăsat cu capete sparte, cu vânătăi în jurul gâtului pentru că atâi i-a dus capul, petarde aruncate în clasă, dulapuri, mese, scaune dărâmate, uși sparte, jaluzele distruse și altele. El e calm și nu participă la așa năzdrăvănii, dar atunci când sunt dojeniți face parte din masa celor certați. Nu știu cum e mai bine, poate atunci când se repetă năzbâtia de un anumit copil, ar fi bine ca numele lui să fie rostit. Dar știu, pââârâââciooosuuul! ți se va spune în toți anii până se termină, asta dacă nu ți-o și iei pe cocoașă. De felul meu, eu nu sunt o persoană violentă, învățându-i pe băieții mei să nu dea curs nici unui astfel de act, însă, la un moment dat, și unul și celălalt mi-au reproșat că-i cresc pentru o lume care nu mai există.

Oare au ei dreptate?

Ar fi interesant de aflat și părerea altora, așa că vă invit să citiți Mai mult ca perfectul de Aivi Dal.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “„Mai mult ca perfectul” de Aivi Dal”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: