Nu știu dacă testele Pisa la care tocmai au sosit rezultatele mai miră pe cineva. Pe marginea lor a comentat multă lume, dar interesantă mi s-a părut trimiterea la ora de lectură, cea atât de păsuită de toată lumea, tocmai de ministresa noastră. Discuțiile sunt multe, interminabile, contradictorii de multe ori fără nici o finalitate. La nivel declarativ, lumea mută munții, dar dacă sugerezi un atelier de lectură, achiziționarea unei cărți, se trezesc multe voci, chiar din corpul profesoral, care comentează zgomotos. Am un exemplu extrem de clar din clasa noastră, acolo unde un părinte – cadru didactic – a cerut ca din pachetul de la premiu să lipsească tocmai cartea pentru că
nu e asociată cu vacanța, ci cu școala!
Argumentele tale pălesc și te lupți cu morile de vânt pentru că dacă un om nu dorește să i se facă un bine este indicat să-l lași în pace. Bine cu forța nu se face!
Știu, corul celor care spun că părinții au ajuns să dicteze profesorilor ce să facă este tot mai consistent așa cum profesorii slab pregătiți se regăsesc tot mai mult la catedră. Și atunci când ceri ajutor, auzi că:
sunt colegii noștri, ce să facem?!
Să nu facem nimic și să asistăm pasivi la indiferența ori nepriceperea lor pentru că așa ne curge prin sânge, să nu-l deranjăm pe cel de lângă noi chiar dacă vedem că modul în care procedează nu este corect. Așa că, defecțiunile comportamentale sunt de ambele părți ceea ce a dus la rezultatele care acum sunt trâmbițate în întreaga lume.
Cum este și firesc, există locuri în care oameni cu har dau piept cu sistemul politizat care sufocă educația și iau pe cont propriu cheltuielile ce se ivesc pentru a aduce în fața copiilor activități de calitate, documentate, atractive care să suscite curiozitatea minților în formare. Nu poți face asemenea activități iar costurile să fie zero, pentru că în fața ta se află copii ce au nevoie de suport vizual, materiale de mânuit, cărți și multe altele. Iar aceste cheltuieli, de cele mai multe ori, sunt suportate de cadrul didactic din buzunarul propriu.
Trebuie să înțelegem că fără o implicare efectivă care să cuprindă părinții, copilul și dascălii nu vom ajunge la rezultate bune. Iar asta necesită timp îndelungat, răbdare, determinare, perseverență.
Încerc și eu cât pot și unde sunt lăsată să transmit din dragostea mea pentru cărți și citit și să promovez cărți frumoase ce spun povești pe măsură pentru ca cei mici săși dorească a afla cât mai multe. Iar astăzi am avut ocazia, dată de doamna învățătoare Magda, să aduc în fața școlarilor o poveste scrisă de doamna Victoria Pătrașcu, Scrisori din Laponia și apărută la Editura Univers.
Povesteam ieri că Luca a văzut cartea pe marginea căreia pregăteam materialele pentru atelier și și-a manifestat dorința de a o citi și el, cu voce tare. Ori asta chiar m-a bucurat pentru că este o poveste numai bună pentru perioada pe care o traversăm acum.
Înainte de ora 10:00 eram prezentă în Clasa Fluturașilor acolo unde am găsit douăzeci de mogâldețe, una mai frumoasă ca alta. În clasă era cald și bine, lumină multă și curiozitate pe măsură. Am scos cartea și am pornit în a citi nu înainte de a o prezenta fizic: coperte cartonate, file lucioase și fine, ilustrații minunate semnate de Karda Zenko.
Și, odată începută povestea s-au ivit și întrebările, și dacă gândiți că au fost puține, vă înșelați! Tălpici a reușit să țină trează atenția micuților, exemplele bune, dar și mai puțin bune au fost rostite.
-Am eu o idee, strigă Moșul. Pentru început, Tălpici, transimte prin toți spiridușii că, dacă oamenii vor ca Moșul să mai vină la ei, trebuie să stea o zi și o noapte fără să folosească mașinile, telefoanele mobile, tabletele sau televizoarele.
O zi, doar o zi. Pot să se plimbe, să citească, să facă prăjituri, să se joace cu prietenii.
La întrebarea ce ar face ei o zi fără telefoane și calculatoare, mulți au răspuns că ar ieși la joacă cu prietenii, s-ar juca cu păpușile ori mașinuțele, un băiețel chiar a pomenit de bunic cu care ar trage o joacă pe cinste. La nivel declarativ, toți s-au arătat încântați de această variantă.
La finalul poveștii, atunci când se simțea prin aer miros de cozonaci, ce să vezi, au apărut chiar cu adevărat!
Am vorbit despre scrisoarea pe care o trimit copiii Moșului, despre timbru pe care-l atașăm și de plicul în care punem scrisoarea. Pentru asta am pregătit materialul necesar iar el a constat în formularele necesare confecționării lor. Fiecare copil a primit trei foi A4, una pentru plic, una pentru timbru și ultima pentru scrisoare.
Prima dată copiii au desenat timbrul și am pomenit despre faptul că el are valoare. Am desenat și eu, pe tablă, un timbru și l-am înfrumusețat după cum m-am priceput.
Și după ce toată lumea a terminat timbrul s-a trecut la scrisoare, acolo unde s-a scris pe tablă cu litere de tipar pentru că micuții sunt în Clasa Pregătitoare și nu sunt încă familiarizați cu altfel de scris.
Ultima etapă a fost cea a confecționării plicului, iar aici au fost etalate abilitățile de mânuire a foarfecelui. Unii mai ușor, alții mai greu, dar sorții de izbândă a fost de partea tuturor. Noroc că au fost mai multe foi cu plicul tipărit pentru că unii copii au avut nevoie de mai multe exemplare.
Finalul a fost cel mai iubit de cei mici pentru că de fiecare dată e așa când îți iese ce ți-ai propus. Unde mai pui că plicurile erau pline de dorințe, una mai importantă ca alta.
Ultima provocare pentru care nu a mai fost timp a constat într-un craft, pregătind în acest sens toate materialele necesare, fiecare copil primind o pungă în care erau următoarele:
– un carton de 12X20 cm de culoare albastră
– șase bețișoare de lemn
– un Moș Crăciun ce trebuie decupat (modelul l-am găsit pe grupul Activități grădiniță)
– carton gofrat pentru horn
– vată pentru zăpada de pe casă
– ornamente de la Decoart de diferite modele (perlișoare, ștrasuri)
– abțibilduri cu motive de Crăciun
– pom-pom de diferite culori
– bandă dublu adezivă
– ață pentru făcut agățătoarea
Am făcut eu un model pentru a ști cei mici despre ce este vorba confecționarea lor fiind lăsată pentru o altă zi.
Și uite așa, cu scrisorile pregătite pentru a fi trimise Moșului, cu povestea minunată scrisă de doamna Pătrașcu și cu inimioara plină de dorințe am plecat acasă, fericită să întâlnesc așa dascăl special și așa copii. Lectura le va deschide noi universuri, iar noi vom fi mai câștigați.
Vă mulțumesc și abia aștept să vă revăd!
