E dimineațaă. Chiar foarte dimineață. Ceasul nu arată încă ora 6:00.
E miercuri și dacă e miercuri e școală de la 7:00. În îngrămădeala din școală la ore așa de matinale nu e problemă, sunt clase disponibile.
Ne-am trezit ușor și am dus la îndeplinire ritualul de dimineață.
Diferite.
Eu am de făcut niște lucruri în plus. Unele sunt musai, altele ar putea aștepta, dar dacă așa ești programat neîndeplinirea lor îți crează un disconfort. Nu plec niciodată niciăieri fără să las paturile în bună regulă și hainele strânse. Un amânunt.
Miros de cafea, unul pe care-l ador și la care, de multe ori, mi-am spus că nu voi putea renunța. La țigară am renunțat, am fumat mulți ani și parcă în altă viață, dar mi-a plăcut. Am considerat, acum mai bine de paisprezece ani că a venit momentul să spun stop. Și m-am ținut de cuvânt.
Ieșim din casă la 6:30.
Liniște, doar câteva geamuri luminate. Pleacă și ei, ori sunt doar matinali. Sper să le fie bine.
E o atmosferă pe care eu o îndrăgesc, e tihnită și-mi cade bine. Ador diminețile de acest fel.
Bate vântul destul de tare și cerul e acoperit de nori, dar nu plouă. A dorit să mergem cu mașina și așa am și făcut.
Drumul, pustiu. La școală, la fel. Doar o lumină de veghe în holul de la intrare. În rest, întuneric.
Am așteptat puțin până a apărut un coleg, după care am plecat.
Pentru că mă inspira atmosfera am mai zăbovit afară, ascultând poveștile vântului și freamătul de început de zi al orașului.
Acum, când sunt și eu afară și aș fi putut admira răsăritul, norii mi-au jucat o festă hotărând altceva. Mi-a plăcut și așa, furând vreo două raze strecurate prin perdeaua lor.
Mă pregătesc să merg la un atelier și, ca de fiecare dată aștept cu nerăbdare întâlnirea cu copiii.
Am de gând să mă bucur de ziua asta cât de mult pot pentru că știu că mă întâlnesc cu ea doar o dată. Poate în alte vieți o fi altfel? Dacă aflu, anunț!
Later edit: Domnul profesor nu a venit de la 7:00. A uitat.
