„Pacienta tăcută” de Alex Michaelides

Ingredientele acestui roman, un terapeut hotărât săi blocheze sentimentele, o femeie ținută captivă în propria minte, o crimă oribilă – cui nu-i place de Pacienta tăcută al lui Alex Michaelides? Acest roman de debut sofisticat și plin de suspans merită laudele pe care le primește deja.
Citind mai mult un studiu de personaj decât un thriller psihologic, Pacienta tăcută este o explorare asemănătoare cu labirintul atât al unei femei condamnate pentru uciderea soțului, cât și a terapeutului hotărât să o trateze.
La fel cum protagonistul său explorează și dezvăluie starea mentală a subiectului său, tot așa, Michaelides dezvăluie metodic cititorilor săi psihologia personajelor pe care este construită povestea.
În loc să investigheze o infracțiune, Pacienta tăcută investighează mintea unui infractor – și despre ce reprezintă o investigație apăsătoare.
Pacienta tăcută este un roman imersiv și hipnotic – genul de poveste de suspans desenat cu încredere, care nu are nevoie de răsturnări mari și strălucitoare pentru a vă ține cuplat … dar care oferă oricum una excepțională sau două.

Impactul real al poveștii nu vine în blitz sau tumultos, ci în modul liniștit, metodic, în care Michaelides prezintă dezvăluirile cele mai interioare ale personajelor sale. La baza sa, povestea este un studiu de caracter excepțional: nu doar al pacientei titulare a poveștii, ci și al terapeutului care își îndeplinește misiunea sa de a o trata.
Dar cine sunt aceste personaje?
Alicia Berenson, o pictoriță, este „pacienta” care dă numele cărții. Alicia a avut o viață perfectă … adică până în ziua în care și-a împușcat soțul de cinci ori, lăsându-l mort. După acest act groaznic, Alicia nu a mai spus niciodată un alt cuvânt, preferând a rămâne mută. Pentru psihoterapeutul Theo Faber, Alicia este cea mai fascinantă dintre pacienți. Se simte atras de povestea ei, hotărât să o trateze și să o ajute să își găsească din nou vocea. Există ceva profund tragic și aproape mitic în legătură cu Alicia: Michaelides creează un personaj a cărui complexitate și tulburări interioare se dezlipește nu prin comunicarea verbală, ci prin descrieri vii ale aspectului ei fizic și ale operei pe care le creează la îndemnul lui. Atât de enigmatică este Alicia încât începe să se simtă ca un personaj aproape mitic – o calitate pe care trebuie să o cred că autorul a dezvoltat-o în mod intenționat, întrucât trasează paralele între povestea lui Alicia și cea a Alcestei, femeia din centrul tragediei lui Euripide. De-a lungul acțiunii, Alicia este o prezență la îndemână și totuși peste tot, deodată. Este un lucru fascinant să citești o carte care se învârte în jurul unui personaj care nu își poate spune propria poveste direct cititorului. Alicia devine aproape ca o pânză goală, un loc în care cititorii vor colecta ceea ce s-a spus despre ea pentru a obține o strălucire a înțelegerii teribilei crime pe care a comis-o.

Pe de altă parte, cititorii se apropie și personal cu psihoterapeutul Theo. Este povestea lui Theo pe care o urmărim cel mai îndeaproape pe toată durata lecturii: îl urmărim cum își începe noua slujbă la The Grove, unitatea de psihiatrie de maximă siguranță în care este internată Alicia; privim cum își începe ședințele cu Alicia, treacând cu stoicism prin tăcerile ei; privim cum navighează prin birocrația spitalului și prin comportamentele colegilor săi. În același timp în care Theo caută încet, dar sigur, o legătură semnificativă cu Alicia, la fel și cititorii caută o înțelegere semnificativă a vieții personale a lui Theo. Pentru un personaj care este hotărât să dezvăluie secretele pacientului său, Theo este, el însuși, destul de ascuns față de cititor. Autorul adaugă încă un strat de mister aici, menținând cititorii agățați de dezvăluirea treptată a secretelor lui Theo, chiar dacă secretele lui Alicia ies la iveală. Și când secretele din centrul acestui roman sunt dezvăluite, tu, cititor, ești extrem de surprins primind o „lovitură„ care te face k.o.

Dezvăluirea finală a romanului merită toți banii; a fost cea mai șocantă și mai inteligentă dezvăluire pe care am citit-o în ultimul timp. Dacă îți plac surprizele de acest gen e bine să nu eziți în a citi cartea. Și, cea mai bună parte: chiar dacă, într-un fel, ghiciți dezvăluirea finală a poveștii, această carte este cu mult mai mult decât atât.

N-am știut atunci, însă era prea târziu – îmi asimilasem tatăl, îl încorporasem, îl îngropasem adânc în subconștient. Oricât de departe aș fi fugit, îl purtam peste tot cu mine. Eram urmărit de un cor de furii infernal, necruțător, toate cu glasul lui – zbierând că nu-s bun de nimic, o rușine, un eșec.(pagina 29)

Am început să scriu idei, însemnări, obiective – să alcătuiesc un plan de atac. Ca s-o ajut pe Alicia, trebuia s-o înțeleg și să-i înțeleg relația cu Gabriel. Îl iubea? Îl ura? Ce s-a întâmplat ca s-o facă să-l ucidă?

Am scris un cuvânt și l-am subliniat: ALCESTA.

Am scris alt cuvânt: COPILĂRIE. Dacă voiam să înțeleg uciderea lui Gabriel, trebuia să cunosc nu numai cele întâmplate în noaptea în care îl omorâse Alicia, ci și cele întâmplate în trecutul îndepărtat. Semințele celor petrecute în cele câteva minute în care și-a împușcat soțul au fost semănate, probabil, cu câțiva ani înainte. Furia turbată, furia criminală nu se naște în prezent.
(pagina 56)

Se aude că se va realiza și o ecranizare a acestei cărți și este interesant de văzut cine va interpreta rolurile, dar mai ales cum. Indiferent cum va fi filmul, cartea e de neratat!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: