Fiind unul dintre cei mai populari și mai reprezentativi scriitori ai fanteziei copiilor, Lewis Carroll este cunoscut pentru cele două bestseller-uri ale sale, Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara oglinzilor, fiecare povestind despre călătoria unei fete tinere printr-o lume de vis bizară. Cu toate acestea, mult mai puțin cunoscută este epopeea lui Carroll, Sylvie și Bruno, o lucrare și mai inventivă poate prea inventivă pentru timpul în care a apărut.
Frumoasă experimental și, probabil, post-modernă, povestea lui Sylvie și Bruno era prea departe de orice narațiune obișnuită pentru a găsi un public la înălțimea popularității lui Carroll. O ciudată îmbinare a romantismului victorian, basmului delicat și tratatului teologic, cartea este povestită de un bărbat în vârstă care se mută în țară din cauza sănătății sale și se trezește prins între realitate și un vis lucid.
Cartea începe prin alternarea a două povești separate descrise de narator. Povestea inițială este o poveste ciudată, așezată într-un regat ciudat numit Outland, în care regele dispare într-un mod inexplicabil, lăsându-i pe cei doi copii precoce – Sylvie și Bruno în grija dubioasă a fratelui și a surorii sale. Această poveste abia a început, când naratorul se trezește brusc în decorul celeilalte povești principale, care se învârte în jurul triunghiului romantic dintre un tânăr doctor, frumoasa fiică a unui aristocrat local și vărul ei trist ateu.
Pe măsură ce povestea continuă, naratorul începe să vadă ecouri ciudate ale lumii de vis din lumea reală. Pe măsură ce linia dintre trezire și visare devine mai subțire, scena începe să se schimbe mai brusc, cu o propoziție începută de un personaj dintr-o lume, uneori terminată de un alt personaj din altă lume. Aceasta culminează cu trecerea lui Sylvie și a lui Bruno din lumea viselor în lumea reală, unde interacționează cu celălalt set de personaje, înainte de a călători înapoi în propriul tărâm.
Multe capitole încep și se termină în mijlocul unei scene. Întreaga carte are propriile logici și reguli, care par a rămâne consecvente, în ciuda faptului că autorul este încântat să ofere paradoxuri insolubile. De exemplu, în carte s-a sugerat cu tărie că personajele de vis s-ar putea baza pe personaje din lumea reală, la fel cum în versiunea de film a Vrăjitorului din Oz, toți tovarășii de vis ai lui Dorothy sunt versiuni ale oamenilor din lumea ei reală. Cu toate acestea, este adesea neclar care personaj este principal și care este imitația. Într-o altă situație, poate fi ușor să citiți cartea ilustrând coborârea naratorului în nebunie și demență, totuși atunci când figurile sale de vis trec curajos în lumea reală, ele interacționează cu celelalte personaje din viața reală într-un mod care împiedică orice posibilitate, ele fiind doar niște figuri ale imaginației naratorului. Apoi, în mijlocul cărții, aproape de nicăieri, apare o figură care are o asemănare uimitoare cu una dintre figurile din vis, dar care ar putea fi un străin din spațiul extraterestru. După ce a livrat o serie de povești din ce în ce mai satirice ale planetei sale de origine, el dispăre din narațiune, pentru a nu mai fi niciodată văzut.
Prin toate acestea rulează un număr de idiosincrasii carrolliene. În primul rând, ca și în cazul cărților cu Alice, Sylvie și Bruno este plină de o cantitate de poezii de neuitat, inconfundabile, pline cu umor și inventivitate.
I s-a părut că vede-un Bivol
Pe șemineu urcat;
Privi din nou, văzu că e
Nepoata-unui cumnat.
„Dacă nu pleci”, îi zise el,
„Sun la Comisariat!”
(pagina 71)
“He thought he saw a Buffalo
Upon the chimney-piece:
He looked again, and found it was
His Sisters Husband’s Niece.
‘Unless you leave this house,’ he said,
‘I’ll send for the Police!’”
I s-a părut un funcționar,
Din omnibuz ieșea;
Privi din nou, văzu că e
Doar un Hipopotam.
„Dacă nu pleacă”, zise el,
„N-avem ce mai mânca!”.
(pagina 79)
He thought he saw a Banker’s Clerk
Descending from the bus:
He looked again, and found it was
A Hippopotamus:
‘If this should stay to dine,’ he said,
‘There won’t be much for us!’”
I s-a părut un Cangur gri
Care râșnea cafea;
Privi din nou, văzu că e
Un Hap din plante, da.
„Dacă-l înghit”, își zise el.
„E vai de pielea mea!”
(pagina 89)
“He thought he saw a Kangaroo
That worked a coffee-mill:
He looked again, and found it was
A Vegetable-Pill.
‘Were I to swallow this,’ he said,
‘I should be very ill!’”
I s-a părut că-i o Trăsură
Oprită lângă pat;
Privi din nou, văzu că e
Un urs decapitat.
„Biet urs prostuț”, își zise el,
„Așteaptă de mâncat!”.
(pagina 98)
“He thought he saw a Coach-and-Four
That stood beside his bed:
He looked again, and found it was
A Bear without a Head.
‘Poor thing,’ he said, ‘poor silly thing!
It’s waiting to be fed!’”
În al doilea rând, cartea este împletită cu un număr de monologuri și dialoguri cu greutate despre moralitate, creștinism, filozofie, știință și matematică – o adevărată provocare pentru presupusul public tinta al cărții. În al treilea rând, narațiunea combină un sentimentalism trădător cu un simț al umorului simțitor cinic și sardonic.
Nu este cea mai ușoară carte de citit, dar odată întâlnită nu poate fi niciodată uitată. Cu siguranță una dintre cele mai originale cărți scrise vreodată, care provoacă mintea la un exercițiu inedit. Jos pălăria și în ceea ce privește munca traducătoarei, Veronica D. Niculescu, una deloc ușoară mai ales în cazul acestei povești.
