Amintiri școlărești sau despre școala lui și a mea

E dimineață. Ceasul sună și pe cadran orarul stă în poziție de drepți în fața orei 6:00.
Mă ridic și interpretez ritualul de dimineață: spălat, pus sendviș pentru școală, strâns patul, îmbrăcat.
Îl trezesc și pe Luca pentru că ăsta-i motivul acestui demers matinal: are pregătire la școală, la mate, de la ora 7:00.
Se trezește bucuros și mirat de vremea de afară. E întuneric.
Un întuneric lăptos și umed.

 

După ce a fost gata, am plecat spre școală. Pe stradă doar doi – trei oameni. În rest liber, cum nu prinzi decât dimineața devreme, ori noaptea târziu.
La școală, nimeni. Lacătele pe toate ușile. Noroc cu un coleg, la fel de matinal ca și noi. A rămas cu zâmbetul pe față, interesat de ceea ce va urma.
Și uite așa mi-am adus aminte de cum era atunci când eram eu copil și începeau cursurile de la ora 7:00 în multe din zilele săptămânii. Eram mulți copii, foarte mulți copii, pentru că eu sunt din valul de decreței care a invadat țara asta. Nu mă ducea nimeni cu mașina, că nici nu era, și multe din date difereau major.
Apă caldă – nu.
Căldură – nu prea, doar ce venea de la un calorifer pe ulei, pe care-l puneam în priză.
Însă nu priveam așa, cum se descrie acum trecutul și poate e firesc. Atunci când ești în miezul evenimentelor percepi după cum se desfășoară lucrurile în habitatul tău. Iar aici, unde trăiam eu, nu era chiar așa de rău pentru că demersurile părinților mei nu lăsau să ajungă la noi grozăviile vremurilor.
Relațiile dintre copii și adulți erau diferite, fie că vorbim de părinți ori de profesori. Nu-mi amintesc situații speciale/grave doar mici hârâieli între copii, poate și pentru că acasă, adulții abordau diferit problemele cotidiene. Ori poate pentru că noi, copiii de atunci, rezolvam altfel problemele care apăreau între noi.
Acum lucrurile stau complet diferit, grija excesivă a adulților față de copii schimbând regulile jocului. Și nu știu dacă neaparat în bine. Dar asta este o altă discuție.
Revenind la școala care în dimineața asta era ferecată, activitățile în interiorul ei se desfășurau diferit. Nu aveam proiecte în grup, nu-mi amintesc nici de unul, dar aveam proiecte individuale, unul dintre ele fiind caietul de lecturi, cel la care lucram mult neavând materialele de acum. Țin minte că pentru a pune în el imagini, la fiecare lectură câte una, copiam cu indigo, ori cu hârtie pergament, pentru că imprimante nu existau și nici alte accesorii cum sunt acum, din abundență. Personal, nu am dus lipsă de creioane colorate și nici carioci, de creioane și radiere ori caiete mai speciale. Nu știu câți dintre voi își amintesc despre albumele în care alternau foile puțin gofrate cu cele de pergament.
Astăzi, găsești tot ce îți dorești și chiar mai mult, doar bani să ai pentru a ți le achiziona.
Și dacă vorbim de proiecte în grup, tocmai s-a mai născut unul pe finalul trecut de săptămână, atunci când Luca a primit vizita prietenului lui, Leo, pentru a lucra la educație tehnologică
Energia geotermală – așa s-a numit proiectul.


Și au lucrat câteva ore pentru a-l realiza, timp în care comentariile au fost spumoase, iar atmosfera super faină.

Au ales să facă o mică machetă și să atașeze și niște informații alături. Au desenat, decupat,

pictat,

scris.

Mă bucur să-i văd lucrând în echipă. Sunt clipe frumoase și constructive.

Cam așa am început o zi de 23 octombrie a anului 2019. E bine.

 

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: