„Un băiat pe lista lui Schindler” de Leon Leyson

Într-o zi, după ce Luca a venit de la școală, am aflat că în cursul dimineții a putut viziona un film alături de colegii lui. Nu știu la ce oră s-a petrecut acest lucru, dar știu că filmul urmărit a adus în atenția noastră un subiect care nu-i era complet străin și anume Holocaustul. Eu am mai povestit aici despre cum percep aceste tragedii și cum mi-am dorit ca ambii mei băieți să nu fie străini de atrocitățile petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că așa ceva trebuie cunoscut de toată lumea, indiferent de meridianul pe care trăiește.
Filmul vizionat s-a numit „Băiatul cu pijamale în dungi”, carte despre care puteți găsi mai multe detalii aici. A fost un moment în care am putut face o paralelă între film și carte, cea din urmă fiind câștigătoare, ca de fiecare dată. Și așa, aceste dialoguri ne-au îndreptat privirea către o carte proaspăt intrată în casă în ultimul colet adus de curier. Numele ei, „Un băiat pe lista lui Schindler” de Leon Leyson.

Leon Leyson este ca oricare alt băiat din Polonia anilor 1930: se joacă împreună cu prietenii săi, frecventează școala publică și școala evreiască și petrece mult timp cu cei patru frați, sora și părinții săi.

Era o societate patriarhală, în care vârsta era respectată, chiar venerată, mai ales atunci când, ca în cazul bunicului meu din partea mamei, vârsta reprezenta o viață de muncă asiduă, de îngrijire a familiei și de devotament față de credință. Când oamenii vorbeau despre mine ca fiind nepotul lui Jacob Meyer, îmi îndreptam puțin ținuta și mă simțeam cu totul special. (pagina 33)

Când Leon are 8 ani, familia sa se mută la Cracovia și așa devine părtaș la cea mai neagră perioadă din istoria omenirii, momentul în care germanii îi expulzează pe evrei din țara lor. În decurs de un an, Leon nu mai are voie să urmeze școala, toți evreii trebuie să poarte pe braț Steaua lui David și mii dintre ei sunt nevoiți să părăsească Cracovia.

La începutul lunii decembrie 1939, naziștii au decretat că evreii nu mai puteau merge la școală. Când am auzit prima dată despre această nouă restricție, am avut un scurt sentiment de libertate. Care copil de zece ani nu s-ar bucura de câteva zile libere de la școală? Dar sentimentul acesta nu a durat prea mult. Am realizat repede marea diferență dintre a alege să nu mergi la școală o zi, două și a nu avea voie să te mai duci vreodată. Era încă o modalitate prin care naziștii ne răpeau ceva de valoare. (pagina 67)

Membrii familiei lui Leon stau în oraș și sunt mutați în ghetou, unde naziștii îi blochează în fiecare seară. Pe măsură ce naziștii devin mai brutali și evreii nu mai au parte de nici un drept, familia Leyson are un singur noroc: tatăl lui Leon este angajat să lucreze în fabrica lui Oskar Schindler și, în cele din urmă, i se alătură și mama, fratele și Leon. Fiind atât de mic, Leon trebuie să stea pe o cutie pentru a ajunge la mașina pe care lucrează.

Transporturile goliseră ghetoul de mulți dintre locuitorii săi, inclusiv soții Luftig, fratele meu Tsalig, tatăl lui Yossel și al lui Samuel, domnul Bircz, care își împărțise mâncarea cu mine. Prin urmare, spațiul nu mai era acum o problemă, însă au apărut alte pericole. Foamea ne-a copleșit pe toți. Bolile se răspândeau necontrolat, slăbind, mutilând și ucigând la întâmplare. Un sentiment covârșitor al inutilității exista pretutindeni. Mitele nu îi protejaseră nici măcar pe cei mai bogați din ghetou. Toată lumea pierduse pe cineva drag.
Supraviețuirea devenise deja o chestiune de noroc chior. Ceea ce avantaja pe cineva într-o zi putea să se schimbe radical în următoarea zi, oră sau chiar secundă. Unii încă mai credeau că sunt suficient de isteți încât să le dejoace naziștilor planurile, că puteau să navigheze prin labirint și să supraviețuiască războiului. De fapt, nu exista nici o cale sigură de a reuși într-o lume care înnebunise cu totul. (pagina 107)

Leon povestește într-o proză simplă și este evident că avem de-a face cu un copil care a fost pe faimoasa listă a lui Schindler însă oferă un alt fel de perspectivă, prin ochii unui copil care și-a pierdut copilăria datorită naziștilor. Singura lui alinare este familia, cea care reușește să se mențină unită, și care oferă o rază de speranță în privința supraviețuirii.

Părinții trebuie să știe că Un băiat pe lista lui Schindler este o amintire sinceră a lui Leon Leyson, care a crescut în Polonia în timpul Holocaustului și a fost una dintre cele mai tinere persoane de pe lista evreilor lui Oskar Schindler care a lucrat în fabrica sa pentru a-i salva de la a fi trimiși în lagărele de concentrare. Leyson, care a murit chiar înainte de publicarea acestei cărți, nu se ferește să povestească lucrurile oribile pe care le-a trăit (bătăi severe, înfometare, teama reală a morții în fiecare zi timp de șase ani) și a fost martor atunci când evreii au fost împușcați cu sânge rece, fără nici un motiv, de soldații naziști. De asemenea, el povestește despre atrocități la care nu a fost martor, dar a auzit despre ele, cum ar fi crimele în masă ale oamenilor din lagărele de concentrare. El transmite speranța pe care o avea în ciuda greutăților sale. Faptul că această poveste este povestită prin perspectiva unui supraviețuitor poate face ca tinerii cititori să înțeleagă mai bine aceste evenimente.
Este interesant faptul că, deși Leyson scrie aceste memorii ca adult, el revine la vocea simplă și directă a tinereții, o voce care va rezona cu adulții tineri care sunt publicul țintă al acestei cărți. Cu toate acestea, această poveste, în redarea Poloniei de dinainte de război, teroarea lagărelor și lupta pentru a reconstrui o viață nouă după război, ne vorbește și nouă ca adulți. Leyson ne face să ne conectăm cu toții la acel băiat tânăr de pe cutia de lemn, trimitere la titlul original al cărții – The Boy on the Wood­en Box: How the Impos­si­ble Became Pos­si­ble on Schindler’s List, Leon Leyson.

E bine să inițiați dialoguri alături de copii, vorbind despre portretizarea lui Oskar Schindler din carte, față de cum este ea în filmul semnat de Spilberg.

Ce anume diferă între un roman și memorii? Ce este similar? Se pot face paralele între această carte care reprezintă memoriile unui copil cu alte cărți care descriu memoriile altcuiva.

Vă invit să citiți, alături de copii, o poveste adevărată despre cum a fost cândva și nu mai trebuie să fie. Niciodată!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: