Un cântec vesel să cântăm, atât ne mai rămâne

E multă agitație în jur pentru că așa sunt timpurile în care trăim. Avalanșa de informații, venită pe toate canalele, te strivește dacă nu poți ori ști să te aperi de ea. Știrile care prefigurează ziua de mâine nu sunt tocmai fericite, dar neavând încotro trebuie să cauți o ieșire.
România e tot mai mocirloasă chiar dacă lozincile care se aud sună altfel. Va începe campania electorală pentru președinție și multitudine de fețe produce situații și scene demne de cascadorii râsului. Ai ocazia de a vedea tot soiul de impostori care în loc să se ascundă nu știu cum să stea mai în frunte, precum păduchele.
Nici la nivel european situația nu este tocmai roz.
Președinta Parlamentului European, Ursula von der Leyen, este acuzată, în țara ei, de plagiat, iar reprezentantul România pentru a ocupa un post de comisar european nu a trecut de comisia de integritate pentru că are luate două împrumuturi, unul de 800 mii de euro și unul de 800 mii de lei pentru care nu poate spune din ce surse le va rambursa. Și cei din partidul ei trâmbițează sus și tare că nu-i o problemă ca atunci când ai nevoie de niște bani?!?! să te împrumute prietenii, fără a le plăti nici o dobândă.
Ce bine-mi pare că nu am prieteni care să poată împrumuta așa sume, pe care nici nu le pot pronunța!
În America, președintele lor are probleme și cu ei, dar și cu toată lumea, așa că au declanșat o procedură de destituire, ceea ce cred că este foarte greu de realizat (spun ce zic analiștii politici, nu e o părere personală). În Marea Britanie, primul ministru a mințit regina, așa spune Curtea lor Constituțională, așa că parlamentul lor va trebui să revină la treabă. Poate nu vor ieși din UE și lucrurile vor reintra pe un făgaș mai predictibil.
Revenind în România, o copilă a fost violată și ucisă de un psihopat, de data asta străin, nu de aici. Am aflat că individul acesta ar mai fi agresat sexual și o altă fetiță de 8 ani în anul 2016, dar la noi cei care trebuie să ne apere ne lasă pradă animalelor bipede.
Și când te gândești cât nenoroc pe sărmana copilă care mai avea doar 300 metri până acasă. Și așa, nu te mai miră că dimineața cârdurile de mașini sufocă străzile, pentru că toți care pot își duc copiii la școală pentru ca peste câteva ore să-i ia înapoi. Dacă e un calvar în urbea asta de câteva mii de locuitori, în orașele mari trebuie că e dezastru. Cei care merg pe jos inhalează metri cubi de noxe, spre iritarea tuturor.
Despre boală, mai bine să nu vorbim că te apucă jalea. Sunt niște costuri la investigații de rutină (vezi ecograf, oftalmolog ori analize) că te rogi mult să nu ai nevoie de ele, chiar dacă ele trebuie a fi făcute măcar o dată pe an. Nu aduc în discuție stomatologul că aici e suficient să te uiți la cei care-ți ies în față, pe stradă, pentru a pricepe cum stă treaba. E trist, extrem de trist!

Dacă privirea îți alunecă spre școală, acolo altă distracție. Părinți, profesori, copii cu toții intrați într-un malaxor din care fiecare iese cum poate. Cât despre orele de curs, cum ți-e norocul: unele se fac în bună ordine, altele se desfășoară doar pe hârtie. Cei de la catedră după putințe și capabilități, cei din bănci după chipul și asemănarea părinților care ar trebui să se aplece mai mult asupra lor, dar constructiv, nu distructiv.

E toamnă, o toamnă caldă și calmă până acum dacă e să vorbim din punct de vedere meteorologic. Natura e darnică, așa cum e în mare parte și-ți oferă oaze de bucurie pură, fericire adevărată și senzații reale, nu fake-uri. Măcar ea. 🙂

Ce ne mai rămâne?
Nu știu răspunsul la această întrebare. Poate voi?!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: