Știu că simplitatea este extrem de complicată în a fi surprinsă atât în imagini cât și în cuvinte. Trăim într-o lume în care s-a pierdut firescul și naturalețea ori simplitatea tocmai despre asta este: lipsa de formalitate, de complicații.
În secolul XXI, în România nu se mai învață aproape despre nimic relevant și folositor și evident nici despre simplitate. S-a ajuns atât de jos încât va fi nevoie de ani de zile pentru a repara acest dezastru. Sună cumplit, dar ca un trăitor în acest proces de distrugere, care se luptă cum poate să răzbată, simt că până și speranța a murit. Și știu că nu e bine, dar asta simt. În altă ordine de idei, că tot despre învățămânr este vorba, am înțeles din comunicatele oficiale:
„elevii sub 5 la Evaluarea Națională nu vor mai avea acces la liceu”!
Dar… profesorii sub 5? Domniile lor de ce mai primesc o șansă?!
Numai că, nu se poate vorbi la general și nu pot fi puși toți într-o oală pentru că ar fi nedrept. Dar cum cei lipsiți de simplitate ies în față, complicând și mai tare lucrurile, cei care-și fac treaba cu pasiune, devotament și dăruire nu se văd, fiind ocupați în a-și completa cunoștințele lipsă, de care or fi ele. Ori asta cere timp, determinare, perseverență.
Ce mi-a venit acum să simplific eu lucrurile, când începerea școlii e deja în block-start-uri așteptând doar pocnetul pistolului? Păi freamătul celor care stau în fața copiilor, mici ori mari, copii sau adolescenți care nu-s indiferente la ce se petrece în clasele/grupele lor.
Și așa au apărut mai multe locuri unde simplitatea e la ea acasă.
Un copac sfios, care nu a mai avut putere să se arate în adevărata lui splendoare. Dar chiar și așa, este de o mare frumusețe.
Un alt perete al grupei a fost primenit așa cum se poate vedea mai sus. Pe zugrăveala proaspătă și de un alb optic, cartea e mai mult decât binevenită. Unde mai pui că acolo vor veni copii de grupă mare.
Și într-o sală de clasă simplitatea a fost bine primită iar ea s-a așezat cuminte luând forma unui curcubeu. Ori acesta fără soare nu putea lua naștere.
Iată câteva machete de care sunt foarte fericită că au plecat în lume. Au luat cu ele ce am eu mai bun: optimism, răbdare, perseverență și bucurie. Sper să fie molipsitoare.
