machetedidactice.com

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face

Am meșterit un avizier pentru o doamnă cu care am mai colaborat în anii trecuți, foarte bine am dialogat și am ajuns la un punct în care ambele părți au fost mulțumite, doamna numindu-se Claudia Stoian. Îi mulțumesc pentru seriozitate și atitudine!

Sunt așa de încântată cum a ieșit spiridușa și tot ansamblul, pentru că m-am învârtit mult în jurul lui pentru a găsi cea mai inspirată reprezentare, deoarece de aici îmi încarc bateriile iar gândurile mele pozitive, pasiunea și răbdarea pur și simplu intră în macheta respectivă.


Doream a scrie pe avizierul acesta despre cum viața, destinul, preocupările ne aduc în față oameni pe care ne bucurăm să-i primim în viețile noastre având multe de învățat de la ei, dar mai ales din dialogul care se naște în căutarea celor mai bune idei/soluții. Ori toate aceste demersuri sunt destinate copiilor, ei fiind cei care vor lucra ori se vor bucura de aceste materiale. Și da, au un mare impact asupra lor dacă cea care le folosește știe să o facă, aici neexagerând nici o secundă.

Numai că planurile mi-au fost date peste cap, un eveniment neplăcut schimbând subiectul articolului.
În urma unor discuții avute cu o doamnă educatoare, pe numele ei Oana Andreea, am încheiat o înțelegere în urma căreia eu trebuia să confecționez o machetă, să o trimit și ea să achite contravaloarea lucrului meșterit de mine. Am avut mai multe zile în care am detaliat, pentru că îmi place ca totul să fie transparent, așa evitând eventuale neînțelegeri ulterioare.
Când am văzut că doamna sta în mediul rural, am anunțat-o că în acest caz costul transportului va fi mai piperat fiind în afara orașului, și am întrebat-o dacă nu dorește o variantă mai bună, urmând ca ea să ridice coletul de la cel mai apropiat sediu al curieretului rapid.
Persoanele care au colaborat cu mine știu că sunt foarte tipicară expunând toate detalii legate de ceea ce ține de machete, dar și de transport, fiind extrem de serioasă și parolistă, nedorind a încurca omul.
Înainte de a trimite coletele sun, ori anunț prin alte mijloace că doresc să fac acest lucru pentru ca destinatarul să nu fie luat prin surprindere din nici un punct de vedere.
Deasemenea, întreb de fiecare dată dacă coletul a ajuns în bună stare, știut fiind că cei de la curierat nu sunt prea atenți cu coletele, multe dintre ele având de suferit stricăciuni mai mici ori mai mari. Întreb, nu pentru a fi pisăloagă ci pentru a remedia eventuale deteriorări, pentru ca cel care a solicitat machetele să nu rămână în pierdere din cauze independente de voința lui.
Și au fost situații când a trebuit să refac și să trimit machetele totul pe cheltuiala mea, iar aici sunt doamne care pot confirma spusele mele.
Dacă aș putea, aș duce și aș monta personal materialele didactice, însă distanțele mă împiedică să fac acest lucru, costurile fiind nejustificate asta nemaivorbind de timp.

Revenenind la doamna Oana Andreea, în momentul în care am văzut că au trecut mai multe zile de la livrarea coletului și nu am nici o veste, am tot trimis mesaje și am sunat. Într-un final, după mai multe încercări, am primit o notificare în care îmi spunea că nu a fost în oraș și că va merge să ridice coletul. Am așteptat cu nerăbdare veștile ce trebuiau să vină de la ea, dar ele nu au mai sosit în ciuda insistenței mele.
Am înțeles de ce s-a petrecut acest lucru în momentul în care am primit un mesaj de la curier în care eram anunțată să vin să ridic coletul pe care-l trimisesem la ea. Practic, a refuzat să-l ridice iar după o perioadă el a fost rambursat expeditorului.
M-am dus să-l iau și a trebuit să plătesc taxa de transport tur-retur, în cuantum de 50 de lei și nu am avut cum nu mă întreba următoarele:

– cu ce te-am deranjat eu pe tine ca să mă faci să pierd timp/bani/neuroni?
– de ce apelezi la un om, solicitând confecționarea manuală a unor lucruri, știind că nu le vei putea achiziționa?
– dacă eu sunt cinstită și deschisă, bine intenționată, de ce tu trebuie să adopți o asemenea conduită?
– te-ai pus vreodată în locul meu și dacă da, cum te-ai simțit?
– ești educator, e firesc și moral să adopți o asemenea conduită?

M-a deranjat foarte tare atitudinea, mai ales că nu a mai răspuns la telefon, dar mesajele pe care le-am trimis le-a citit. Putea să-mi spună că nu mai are nevoie, invocând ce motiv ar fi dorit ori chiar neinvocând nici unul, doar să spună că a renunțat pentru că se mai întâmplă să se ivească diferite situații care să schimbe planul inițial. Nu m-aș fi necăjit așa de tare chiar dacă materialul era deja confecționat, dar nu mai pierdeam bani pe transport și pe mesajele trimise.
Am avut tot soiul de discuții cu colaboratorii mei, în urma cărora am ajuns la înțelegeri agreate de ambele părți. Sunt un om dispus la colaborări care să fie benefice ambelor părți, nu doar unilateral. Dar cer seriozitate și bune intenții.
E oare așa de mult?

Așadar, o Zână Toamna cu dimensiunile de 100×70 cm, care stă pe un postament, e gata să plece în lume, undeva unde să fie dorită și iubită. Dacă credeți că vă e de ajutor, trebuie să-mi dați de veste și o trimit într-acolo.

Lasă un răspuns

%d