machetedidactice.com

„Darurile mamei” de Cecilie Enger

O poveste frumoasă și sensibilă despre listele de cadouri de Crăciun ale mamei lui Cecilie Enger vechi de peste 40 de ani. Pe parcursul cărții aflăm despre ceea ce a dat mama ei, Ruth, și ceea ce ea și familia alcătuită din cinci membri a oferit ori a primit de Crăciun de la familie și prieteni. Cadourile nu sunt doar o istorie familială, ci și o narațiune cultural-istorică despre dezvoltarea societății și importanța darurilor. Paie și paiete, cercei clips, animale de pluș și radiere, mănuși de casă, coniac, romane și artă. Fiecare cadou de pe liste spune povestea despre personalitatea, interesele și condițiile de trai ale unui membru al familiei.

Mă gândesc: Ce diferențiază lucrurile pe care le primim cu iubire de darurile care ni se par o corvoadă? Îmi amintesc când am primit vaza frumoasă cu flori de la un străin pe care nu-l plăceam. De atunci am fost nemulțumită tot timpul, la gândul că îi datorez și eu lui un dar frumos. Niciodată nu mi-a trecut prin minte că aș fi putut doar să ignor darul.
Simțise mama că trebuie să facă atâtea cadouri de Crăciun sau dorise să fie cea care îi vede pe toți? (pagina 18)

La fiecare listă, Cecilie povestește ce s-a întâmplat în ani, înainte de Crăciun și înapoi în timp când citea acolo despre ce mătuși, unchi și alte persoane din cercul familiei s-au perindat în timpul vieții lor.

Darurile și viața puse împreună, deschise în ajun de Crăciun în urmă cu douăzeci, treizeci, patruzeci și cincizeci de ani în urmă. Acum, când sat cu listele mamei în mână, mă simt ca și cum aș putea să-mi ating propriile pierderi. (pagina 46)

Nu recunosc regulile simple; cine primea daruri făcute în casă, cine primea lucruri obișnuite, produse în masă. Cine i-a dăruit mamei ceva frumos și cine nu i-a dăruit absolut nimic, în ciuda faptului că ea, an de an, a cumpărat sau a făcut daruri, le-a împachetat și le-a trimis lor. (pagina 47)

Este impresionantă povestea mătușii Kaja și șederea ei la spitalul de boli psihiatrice din Gaustad, mai întâi în 1936 și apoi la jumătatea anilor ’50. În acel moment, atât șocurile electrice, cât și lobotomia erau forme comune de tratament. Și informația că nicio țară din Europa nu a folosit lobotomia la fel de mult precum Norvegia m-a pus pe gânduri.

Impresionant este și capitolul în care Cecilie primește, tot de Crăciun, un cățel de pluș care va deveni cel mai bun prieten și confident al ei.

Pentru mine Muppe a existat dintotdeauna. Un cățel maro deschis, cu urechile parcă făcute din cea mai moale catifea din lume. Am găsit în Muppe pe cineva care era mai uman decât orice om. Gândurile lui, felul lui de a asculta, discuțiile pe care le aveam cu el, compasiunea pe care mi-o arăta, cântecele pe care el mi le cânta ca să nu am vise urâte – conștiința infinită a lui Muppe era aproape dumnezeiască. M-a ascultat povestindu-i despre tot ce trăiam și nu înțelegeam. (pagina 93)

Părțile din prezent, în care Ruth s-a mutat în azilul de bătrâni, produc o mare impresie. Cecilie o vizitează cât de des îi permite timpul, dar nu poate ști niciodată dacă mama ei știe cine este atunci când vine.
Cei mai mulți dintre noi au experimentat ca cineva drag ori cunoscut să fie afectat de această maladie teribilă fie că este vorba de unul dintre părinți, bunici, o mătușă, unchi sau vecini – și au observat cum ei au devenit treptat sau brusc demenți sau nu s-au mai comportat firesc, ca odinioară, acest lucru fiind extrem de trist, greu de gestionat și înțeles.

O poveste despre durerea unei fiice de a-și vedea mama cum dispare în uitare. Însemnările mamei despre daruri leagă trecutul și prezentul și fac ca durerea absenței mamei să fie mai tangibilă.

Cel care va dărui nu va mai rămâne cu nimic, iar să nu dăruiești este mai bine decât să oferi prea mult.
Mă tem de darurile ieftine. Și: Dacă ai un prieten de care îți pasă, trimite daruri și caută-l des.
Aparent, darurile sunt făcute de bunăvoie, scrie Mauss, dar, de fapt, te încătușează și au un scop ascuns. Beneficiile sociale sunt deghizate în daruri, daruri care sunt generos împinse atunci când gesturile care încheie tranziția sunt doar ficțiune. Formalități și minciuni sociale, le numește el. (pagina 49)

Schimbul de daruri este, în esență, obligatoriu. A nu dărui sau a refuza un dar înseamnă o negare a valorilor sociale fundamentale. (pagina 53)

Este un roman frumos, elegant care merită citit de mulți – și poate fi trecut chiar și pe o listă de cadouri de Crăciun pentru anul 2019. Pentru asta trebuie să intrați pe site-ul Editurii Univers pentru a-l cumpăra și căreia eu îi mulțumesc!

Lasă un răspuns

%d