machetedidactice.com

La zi aniversară un cadou – DVD de la Opera Comică pentru Copii

Anul trecut, în luna februarie, cei de la Gazeta Sporturilor aduceau pe piață o serie de 4 DVD-uri cu cele mai îndrăgite spectacole de operă pentru copii.


Cu toate că trec zilnic pe la chioșcul de ziare, atunci nu le-am observat ceea ce nu s-a mai repetat de această dată. Acum, cei care le aduc în fața publicului sunt cei de la Dilema veche, care odată cu ediția print a revistei oferă și un DVD cu aceste opere, totul la prețul de 13 lei.

Aici, la mine la punctul de difuzare a presei mai sunt ultimele două DVD-uri

  

Fetița cu Chibrituri, balet; regia și coregrafia Corina Dumitrescu

Cu toții știm înduioșătoarea poveste a Fetiței cu Chibrituri, tocmai de aceea ne vom bucura să descoperim amprenta pe care regizorul și coregraful baletului, Corina Dumitrescu, a lăsat-o asupra poveștii, preschimbînd destinul tragic al protagonistei într-unul care îndeamnă la visare și optimism.

Ultima premieră a stagiunii curente a fost „Fetiţa cu chibrituri“ după de Hans Christian Andersen, ale cărui poveşti au oferit nu o dată baza libretului unor balete, în alte ţări ca şi la noi („Mica sirenă“, „Crăiasa zăpezii“, „Răţuşca cea urîtă“, „Degeţica“, „Pantofiorii roşii“).

De fapt, doar după o idee a scriitorului danez, căci Corina Dumitrescu, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti, care semnează regia şi coregrafia, dă o cu totul altă turnură acestei poveşti scurte şi deosebit de triste (e practic singura pe care o cunosc în care eroina moare, fapt cu atît mai tragic cu cît e vorba despre un copil). Regîndind scenariul în cheie optimistă, ea păstrează cîteva imagini din visul micuţei dar mai ales ideea evadării prin visare, mijlocită de lumina chibriturilor aprinse – poartă spre o lume unde dorinţele se împlinesc, suferinţele dispar şi unde ne putem întîlni cu cei dragi, plecaţi înaintea noastră.

  

Hapciu în Re major, operetă, regia Cristian Mihăilescu

Opereta Hapciu în RE major, (Mam’zelle Nitouche) ilustrează, prin comicul de situații și dialogul spumos, debutul nepremeditat al unei eleve de pension în lumea teatrului. Tînăra Denise descoperă cu entuziasm culisele, actorii, scena și… marea dragoste!

„Hapciu în Re Major”, o reprezentație complexă care îmbină cu succes elemente de teatru, musical, dans și voce.

Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii caracterizează Hapciu în Re Major ca fiind un „un spectacol inedit, în care reprezentanți din toate profesiile teatrului se regăsesc pe scenă”.

Adaptată după „Mam’zelle Nitouche” una dintre primele operete create vreodată și-n același timp prima operetă montată pe scena Operei Comice pentru Copii, Hapciu în Re Major ilustrează debutul unei eleve de pension, Denise, în lumea teatrului. Cu regia semnată de maestrul Cristian Mihăilescu, spectacolul prezintă o distribuție tînără și talentată din care fac parte Adrian Rădulescu în rolul lui Celestin, Virginia Stamate care o întruchipează pe frumoasa și talentata Denise, Andreea Moustache care îi dă viață Maicii Directoare, Fang Shuang în rolul Directorului, iar lista nu se oprește aici.

Hapciu în re major este un spectacol dinamic dedicat copiilor, dar și oamenilor mari. Replicile spumoase și jocul actoricesc vibrant fac din opereta în două acte un bun prilej de a petrece timp prețios în familie. Hapciu este despre curaj, despre încredere și luptă, despre visul împlinit al unei tinere fete de a cânta pe scenă.

Mai multe detalii găsiți aici.

Gusturile copiilor se educă din fragedă pruncie și nu trebuie lăsat la voia întâmplării nici acest aspect. Iată cum explică muzicologul American Don Campbell în cartea sa „Efectul Mozart asupra copiilor” importanța muzicii:

– muzica stimulează mișcările fătului în uter și reglează bătăile inimii;
– copiii care primesc o educație muzicală precoce au o coordonare motorie mult mai bună, abilități matematice și învață mai ușor să citească;
– elevii care cântă la un instrument sau în cor obțin rezultate școlare mai bune;
– simpla ascultare a muzicii „Sonata pentru doua piane în Re major”, de Mozart timp de 10 minute a influențat obținerea de rezultate superioare propriei medii la un grup de studenți care au participat la un test de măsurare a coeficientului de inteligență.

Și pentru că muzica face parte din viața noastră, vrem nu vrem, trebuie să fim foarte atenți cu ce muzică obișnuim copilul. Alegeri inspirate pentru acum că mai târziu vor hotărî ei.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “La zi aniversară un cadou – DVD de la Opera Comică pentru Copii”

%d