machetedidactice.com

N-am dat niciodată înapoi, asta e adevărat

Jertfa celor tineri ne obligă pe toţi la o schimbare radicală de atitudine şi de mentalitate. Nu mai avem josnicul drept de a fi laşi, ipocriţi, fricoşi, corupţi, gata de compromisuri morale, biruiţi de ispita puterii folosite în scopuri meschine! Puterea va trebui înţeleasă ca act de slujire şi nicidecum ca mijloc de căpătuire”, asta spunea Doina Cornea pe 26 decembrie 1989, atunci când apărea la Televiziunea Română Liberă.

Multora dintre tinerii de astăzi, numele Doina Cornea nu le spune nimic, pentru că la fel ca în cazul multor alte exemple de oameni care contau cu adevărat, nu s-a dorit a fi puse în valoare, componenta politică fiind definitorie. Atunci, la Revoluție, o parte dintre acești oameni au crezut, cu tărie. Eu, care la Revoluție aveam 21 de ani, nici nu-mi vine să cred că atât de repede s-au scurs.

(sursa foto: cinemagia)

Revenind la Doina Cornea, născută pe 30 mai 1929, la Brașov, voi aduce în atenție câteva informații despre ea și despre curajul de care a dat dovadă în acele vremuri triste.

A fost un om demn, un intelectual adevărat care a putut să reziste și să nu fie de acord cu sistemul de educație comunist. A crezut în libertate și în puterea ei, atunci când rostirile se pot face fără frică.  A fost o mamă care a riscat totul pentru ea și familia ei, considerând că numai așa se poate trăi cu adevărat, nu cum doreau comuniștii.

Câți dintre cei care din acele vremuri au avut puterea să înfrunte nedreptățile regimului comunist? Foarte puțini, iar ea s-a numărat printre ei, trimițând permanent scrisori postului de Radio Europa liberă, răspândind manifeste ori arborând pe gardul propriei case mesaje de susținere pentru muncitorii brașoveni atunci când, în 1987, aceștia au intrat în grevă.

Doina Cornea și a terminat Facultatea de Litere de la Cluj la secția franceză-italiană, în anul 1952. A fost căsătorită cu avocatul Leontin Iuhas, cu care a avut doi copii, pe Leontin Horațiu și Ariadna.

„Leontin era singurul om care m-ar fi putut opri să trimit scrisori de protest la Europa Liberă. Dacă el mi-ar fi spus: „mamă, nu mai face prostii, că-mi pui în pericol căsnicia, existența, copiii, tot…“, n-aș mai fi avut curajul să o fac. Dar n-a făcut-o. Pe Ada o știam în siguranță în Franța. Chiar dacă mi-ar fi spus „nu“, n-aș fi ascultat-o.” declara ea despre copiii ei.

A tradus și distribuit cartea „Încercarea labirintului” de Mircea Eliade, care era interzisă de comuniști. A trimis primul apel dedicat  „Celor care n-au încetat să gândească“către Radio Europa Liberă în anul 1982, fapt pentru care, un an mai târziu, a rămas fără serviciu fiind destituită din învățământ.

„Dacă ne privim bine în adâncul sufletului nu vom găsi oare atâtea compromisuri încheiate, atâtea neadevăruri acceptate şi difuzate? (…) Noi, intelectualii de astăzi, asistăm pasivi la o regretabilă pervertire a conștiințelor. (…) Majoritatea concetăţenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situaţie, bani, relaţii şi confort. Mă adresez tuturor celor care mai vor să gândească în ţara aceasta, oameni de bună credinţă care doresc să contribuie, prin efortul lor, la stăvilirea prăbuşirii care ne ameninţă. Mă adresez direct dumneavoastră, colegilor mei, profesori din România… Nu-i mai învăţaţi pe elevi şi pe studenţi lucruri în care nu cred şi în care nu credeţi nici dumneavoastră. Obişnuiţi-i să gândească mai liber, mai curajos, mai conştient, mai generos! Ştim doar că nu se poate crea ceva decât în condiţii de adevăr şi de sinceritate interioară, şi totuşi nu facem nimic în acest sens! De multe ori, nimeni nu ne obligă la aberaţii ideologice la care, din păcate, ajungem din ce în ce mai des. Să nu mai repetăm lozinci sterile şi clişee fără conţinut!”.

Timp de o lună, în 1987, a fost încarcerată pentru că a răspândit manifeste și tot atunci a început să-i trimită scrisori lui Nicolae Ceaușescu, în care vorbea despre degradarea sistemului de învățământ.

„Învăţământul actual nu e întemeiat pe ideea de adevăr şi pe valori morale reale, ci pe norme politice. Li se vorbeşte elevilor până la refuz de «morala comunistă» şi de «morala socialistă». (…) În ce priveşte scopul, aş menţiona că învăţământul nu trebuie să devină un sistem de manipulare a conştiinţelor în scopuri politice“.

La data de 23 august 1988, ea trimite o nouă scrisoare lui Ceaușescu în care are curajul să-i scrie că, prin politica sa, riscă viitorul ţării şi integritatea fizică, morală şi spirituală a populaţiei şi îi cere: „Fie să renunţaţi, împreună cu nomenclatura care vă susţine, la conducerea ţării, fie să procedaţi la introducerea unor reforme, începând cu principiul pluralismului democratic […] Ar fi nedrept dacă aţi răspunde prin forţă şi represiune”.

Pentru a înțelege cum stăteau lucrurile, citiți și o parte din cea de-a treia scrisoare adresată lui Ceaușescu, în ianuarie 1989, scrisoare în care sunt menționate abuzurile la care fusese supusă:

„Ca simplă cetăţeană, v-am adresat, în ultimii doi ani, trei scrisori. Drept răspuns, mi s-a pus Miliția în poartă şi, fără a primi vreo decizie oficială, m-am văzut arestată la domiciliu. Drept să spun, este un mod ciudat de a răspunde unor scrisori adresate în termeni civilizaţi. […] În virtutea cărui articol de lege am fost lovită şi pălmuită la Securitate şi la Miliţie? În virtutea cărei legi ne este tăiat telefonul, iar corespondenţa strict controlată şi aproape în întregime confiscată? În virtutea cărei legi tot ce se vorbeşte în casă este ascultat şi consemnat de Securitate? În virtutea cărei legi sunt împiedicaţi să intre la noi: prieteni, cunoştinţe sau rude apropiate? În virtutea cărei legi sunt împiedicată să asist la liturghia de duminică în sânul micii comunităţi greco-catolice? Cum a fost posibil să fie reţinută timp de o oră şi supusă unui interogatoriu, o tânără necunoscută şi căreia am îndrăznit să-i cer un chibrit, în cimitir, pentru a aprinde o lumânare?“.

Invitată fiind la o ședință la Consiliul Europei, dar nepermițându-i-se de a pleca, ea adresează o nouă scrisoare, de data asta „tuturor guvernelor țărilor civilizate”, text citit la Europa Liberă:

„Profunda disperare ce a cuprins poporul român mă determină să mă adresez tuturor guvernelor ţărilor civilizate, pentru a le cere ajutorul. (…) La ora actuală, românii se află într-unul dintre cele mai tragice momente ale istoriei lor. Răul a luat forma monstruoasă a unei cumplite dictaturi de familie susţinută de un grup tot mai numeros de complici ignoranţi şi corupţi. Conjur toate guvernele ţărilor civilizate, care se străduiesc să clădească o Europă fericită şi unită, să nu uite de poporul român!”.

În 1990 a făcut parte din Frontul Salvării Naționale, for de conducere interimară creat după Revoluție. Din cauza disensiunilor cu foștii nomenclaturiști, demisionează la data de 23 ianuarie 1990. S-a solidarizat cu golanii din Piața Universității, și a susținut cu tărie Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, unde se cerea excluderea din funcțiile publice a foștilor comuniști și securiști.

Scrisorile nu s-au oprit nici după Revoluție, ea adresându-se acum președintelui Iliescu,  criticându-l pentru că duce mai departe structurile fostului Partid Comunist şi că pune pe picioare un sistem în care favorizaţii vechiului regim îşi păstrează privilegiile. Doina Cornea a continuat, prin discursurile ţinute în apariţiile publice, să critice regimul Iliescu:

„Nu vă lăsaţi înşelaţi! Vi se fură Revoluţia prin metode odioase“

După Revoluție a fost denigrată de ziarele FSN-ului, dar și de către cei care o acuzau că dorește să-l readucă pe Rege în țară. S-a retras la Cluj, în casa în care odinioară fusese arestată la domiciliu, starea de sănătate fiindu-i foarte șubredă. Nu a cerut nici un fel de recompensă pentru disidența sa, considerând asta darul ei pentru România de azi.

„M-a ferit Dumnezeu. N-am dat niciodată înapoi, asta e adevărat. Dar mare lucru n-am făcut!“

În anul 2000, statul român îi conferă Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, iar cel francez, „Legiunea de Onoare” în grad de ofiţer. Numeroasele distincţii şi premii acordate de prestigioase instituţii europene sunt o expresie a recunoaşterii publice a curajului „de a-şi înfrânge frica, de a ajunge liberă înlăuntrul fiinţei sale”.

Doina Cornea s-a stins pe 4 mai 2018.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Lasă un răspuns

%d