Revenim la Colchester pentru a patra oară, dar este pentru prima dată când reușim să ajungem la țărmul mării. Până acum vremea a fost cea care ne-a împiedicat, asta și pentru că de fiecare dată calendarul arăta începutul lunii martie. Uite că a fost suficient un decalaj de șase săptămâni și un strop de noroc pentru ca datele să se schimbe radical.
De când am revenit în regat, primăvara e mai senină și caldă ca niciodată, vreme arătând mai degrabă a vară, dacă privim la termometre.
Nu era mai nimerit decât într-o mare zi de sărbătoare, Paștele Catolic, o așa întâlnire cu marea, eu fiind un admirator înfocat al ei.
Și am plecat cu trenul într-o călătorie care a durat 35 de minute, nici ea lipsită de peripeții. Pentru că biletele au fost rezervate pe internet, ele au trebuit printate în gară, acolo unde există mașinării speciale pentru asta. Doar că cea de aici era în sărbătoare, nereușind a intra în posesia biletelor tipărite pe hârtie. Când trenul a tras la peron, l-am întrebat pe controlor cum să procedăm, iar el ne-a comunicat că poate rezolva problema în tren și putem urca.
Privindu-l, mă gândeam ce diferență între trenurile noastre și ale lor și că nu cred că eu o să mai apuc vreo schimbare așa cum stau lucrurile astăzi. Trenul a sosit exact la timp, condițiile de călătorie fiind unele dintre cele mai bune iar controlorul extrem de amabil și pregătit.
Mă uitam și la călători, pentru că trenul nu era gol așa cum m-am așteptat, iar ei, oameni din clasa de mijloc a societății, știau să respecte niște reguli pe care și semenii noștri ar fi cazul să le învețe. Scaunele erau întregi iar resturile de mâncare și ambalaje aruncate nu existau. În rest, până am ajuns la destinație, am auzit o poveste de familie care se repetă peste tot in lumea asta, indiferent de limba vorbită și partea de glob unde te afli. Clacton este un orășel de vacanță, cu o arhitectură interesantă și cu multe atracții pentru turiștii dornici de relaxare.
Plaja era plină de lume, iar atmosfera specifică ei se simțea din plin. Muzica răzbătea din difuzoare însoțită de numeroși decibeli, mirosurile se simțeau de peste tot amestecând dulcele cu săratul iar ochii se roteau în toate părțile pentru a cuprinde întreg peisajul. Oamenii erau echipați de plajă, copiii mici dezbrăcați jucându-se în nisip chiar la malul mării. Un vânt neprietenos îți reamintea că vara e încă departe, dar englezii sunt niște oameni altfel decât noi, neținând cont de asta.
Nu știu dacă până acum am mai văzut un așa loc de distracție, însă cei de aici erau pregătiți pentru a distra turiștii de toate felurile și mai ales de a-i lasă cu portofelele goale.
Am petrecut câteva ore bune, băieții experimentând mașinării care ridică adrenalina și după ce s-au săturat, am mers să mâncăm ceva.
La întoarcere, am fost nevoiți să așteptăm trenul, preț de o oră, însă nici nu știm când a trecut pentru că am stat într-un parc, la soare, unde am jucat Fazan.
O destinație pe care mă bucur că am putut-o vizita alături de băieți și care mi s-a așezat la suflet într-un fel anume. Merită să faceți acest efort!
