Despre o hartă a Europei care multe are de povestit

Este o poveste despre cum munca unui om nu numai că nu este prețuită ci este batjocorită de oameni care nu își fac serviciul cu seriozitate, dăruire și devotament din motive numai de ei știute, și de pe urma cărora există victime colaterale.
Nu este pentru prima dată când trec prin așa experiențe, dar sunt momente în care gradul de tolerabilitate este mai scăzut și așa mă manifest mai zgomotos. În limite civilizate cu toate că ăștia nu înțeleg această noțiune.
Nu știu dacă mulți cunosc câtă migală și timp trebuie pentru a meșteri așa ceva, adică machetele astea pe care le fac eu. Nu de puține ori aud: Eh!, un polistiren acolo. Nu e o operație pe creier, nu depinde viața nimănui de ele, nu sunt vitale, dar ajută în procesul educativ atât de oropsit în ultimii ani, ca să nu zic zeci de ani.
Cu doamna care a solicitat această hartă am vorbit de mai mult timp, am tot făcut planuri despre cum și ce va fi. Acum, că se apropie data la care este necesară, și stabilind forma finală, am trecut la treabă.
Am lucrat cu aceeași plăcere și în timpul ăsta am „vorbit” cu toți cei pe care-i știu plecați prin lumea europeană. Și nu sunt puțini, credeți-mă. 🙁
Pe unii dintre ei chiar i-am contactat pentru a le auzi vocile.

   

După ce am terminat-o, am ambalat-o ca de fiecare dată și mi-am spus în sinea mea că nu va fi nici o problemă în a ajunge în siguranță, asta pentru că pe o parte avea atașat un postament, din carton gros, menit a o proteja.

Cu bucuria de a ști că niște prichindei vor călători și ei prin Europa, acolo unde vor descoperi senzații noi, am trimis harta la ei. Numai că cei de curierat, adică Fan courier mi-au zădărnicit bucuria, făcând macheta flenduri. Cu toate că am ambalat-o cu atenție și am pus pe pachet și o folie de protecție.

Am primit, cu multă tristețe, imaginile pe care nu mi-aș fi dorit să le văd.

  

 

Pot eu ceva face de la 300 km depărtare?
Nimic!
Doar să mă bucur că mai am timpul necesar să o refac pentru a o retrimite. Am dorit a returna banii, dar doamna m-a întrebat:

– Ce să fac cu banii? Nu de ei am nevoie la lecție ci de hartă!

Cam așa a fost astăzi. Poate mâine va fi mai bine.

P.S. Întotdeauna mă interesează ce se întâmplă cu machetele didactice meșterite de mine. Nu numai că le urmăresc drumul și dacă au ajuns în bună stare ci și ce se întâmplă când ajung în mâinile doamnelor și fața copiilor. Pentru unii poate părea aiurea, cicălitor și enervant de-a dreptul, însă eu consider că nu e rău că mă interesează pentru că știu că numai așa pot afla ce mai trebuie schimbat, unde este necesar să mai intervin ori să fiu mai atentă la detalii. Nu-mi este indiferent cum sună mesajele care se aud din noua casă. Și mă strădui, zi de zi. 🙂

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: