Noroc de litere că putem alcătui atât de multe cuvinte

În fiecare zi ne folosim de cuvinte. Cei care facem asta ne putem socoti niște norocoși, pentru că nu toți avem această posibilitate. Ele, cuvintele, diferă de la zi la zi, și specialiștii spun, în urma unor cercetări, că folosim 16 mii de cuvinte pe zi, în medie.
Am fost curioasă și am căutat mai multe date despre acest subiect și uite ce-am găsit:

„Bună seara. Am mai vorbit de la această măsuţă neagră despre numărul de cuvinte pe care le folosim de-a lungul vieţii noastre.

Vă spuneam că limba română are aproximativ 200.000 de cuvinte, din care într-un dicţionar cum e DEX-ul se află vreo 57.000. Fondul principal de cuvinte conţine, după Graur, circa 1400 de vocabule, din care noi, în viaţa de toate zilele, utilizăm abia cîteva sute. În această privinţă, a numărului de cuvinte vehiculate realmente în practica literară, s-au făcut cîteva cercetări. „
George Pruteanu

Sună cam puțin „câteva sute”, dar așa spun specialiștii. Important este ca să nu ne oprim, toată viața, din a învăța unele noi, ori, atunci când avem nelămuriri în privința unui cuvânt nou întâlnit, să apelăm la un dicționar.
Am întâlnit oameni care și-au propus, în anumite perioade ale vieții lor, să învețe în fiecare zi câte un cuvânt nou. E interesantă ideea și deloc rea, numai că foarte puțini dintre noi sunt dispuși să aloce acest timp unui așa fel de îndeletnicire.
La fel de interesant este faptul de a folosi cuvintele pe care le știi și le înveți, corect, pentru că mulți sunt cei care le folosesc neștiindu-le sensul.
Faceți un exercițiu, cu oameni apropiați, și rugați-i să vă explice un cuvânt banal, nu sofisticat și veți vedea că nu e ușor. Sunt cuvinte pe care le cunoști, le știi sensul, dar pe care cu greu le poți explica altcuiva.

Eu, astăzi, m-am întâlnit cu niște cuvinte din sfera curățeniei, pentru că am trebăluit prin casă pregatind-o pentru sărbători. Dar, în acest timp, cât mă foloseam de aspirator, soluții de curățat, ori cârpe de praf, mi-a fugit gândul și la lumea pisiceasă, pentru că atunci când ștergeam geamurile, o pisică mă urmărea plină de curiozitate. Evident, curioasă ca toate pisicile. O mai văzusem și ieri, atunci când a trecut pe lângă mine săgeată, urcându-se într-un copac pentru a scăpa de un câine.


Iar eu, acum, pentru că eram la bibliotecă ștergând cărțile de praf, i-am citit o poezie din „Mic tratat de pisicologie” Bucăți feline în felii strânse la un loc de Șerban Foarță.

* * *
Pisicule ce, poarta,
o sari, în joacă-ți șuie.
eu unu-ți pizmui soarta,
care nici soartă nu e.
Sclav legilor fatale
oricărei fi’nțe, tu
simți ce-i e dat matale
să simtă; alta – nu
Ferice de-așa neam
ignar, dar plin mereu
de doxă, – pe când eu
mă văd, dar nu mă am,
mă știu, dar nu sunt eu.

Fernando Pessoa

   

Și uite cum, o activitate care părea a fi monotonă a devenit foarte interesantă prin acest mic incident. Mi-am adus aminte și de Cartea lui Moș Oposum de T.S. Eliot.

Cu mintea plină de literele pe care le-am meșterit de curând, am vrut să văd cât de mare e familia lexicală a cuvântului  pisică și pot eu identifica. Am dibuit vreo paisprezece, dar poate or mai fi.

Voi câte ați găsit?

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: