Hannah Stern este o evreică tânără care locuiește în New Rochelle, NY. Ea și familia ei, inclusiv părinții și fratele mai mic, Aaron, urmează să participe la un cină Seder la casa bunicului ei. Hannah nu are nici un chef să participe pentru că este obosită și nu mai dorește să audă aceleași povești spuse de bunicul, cel care este supraviețuitorul unui lagăr de concentrare nazist.
Când Hannah se ridică din masă pentru a deschide simbolic ușa pentru profetul Ilie, ea este teleportată în timp, în Polonia anului 1942. Acolo se numește Haia Abramoviț. Cu toate că insistă că numele ei este Hannah și că trăiește în America, Ghitl și Șmuel resping aceste rostiri și le pun pe seama faptului că ele sunt efectul bolii de care a suferit nepoata lor, abia revenindu-și din holeră. Nu aceeași soartă au avut părinții ei, ambii decedând și așa copila ajungând la aceste rude ale ei.
Șmuel urmează să se căsătorească cu Fayge, o femeie dintr-un sat vecin. Pe drum spre sat sunt opriți de soldații naziști care insistă că trebuie să vină cu ei pentru a fi relocați. Hannah este singura care știe ce urmează să se întâmple. Încearcă să explice de ce nu trebuie să meargă cu soldații, dar adulții îi spun că nu au de ales. Tot alaiul de nuntă, dar și restul sătenilor sunt urcați în camioane și duși la trenurile ce urmau să-i transporte în lagăre. Odată înghesuiți în trenuri, oamenii au parte de condiții greu de suportat, iar urmările s-au văzut atunci când au fost dați jos, o parte din copiii mici, dar și câteva femei suferinde pierzându-și viața.
Și atunci, dintr-o dată, știu. Știu fără putință de tăgadă unde se afla. Nu mai era Hannah Stern din New Rochelle, sau cel puțin nu mai era, cu toate că avea toate amintirile lui Hannah. Iar aceste amintiri ar putea sluji măcar ca avertisment al primejdiei.
– Oamenii de acolo, țipă ea disperată, nu sunt invitați la nuntă. Sunt naziști. Naziști! Înțelegeți? Omoară oamenii. Au omorât… adică omoară… o să omoare evrei. Sute de evrei. Mii. Șase milioane de evrei. Știu. Nu mă întrebați cum de știu, pur și simplu știu. Trebuie să întoarcem căruțele. Trebuie să fugim! (pagina 70)
Hannah și ceilalți ajung în sfârșit la lagărul de concentrare, unde sunt rapid împărțiți după sex și vârstă. Femeile și copiii rămân împreună, în timp ce bărbații sunt duși în barăci separate. Prizonierii sunt spălați și părul le este ras. Ei sunt, de asemenea, tatuați cu numere de prizonieri.
Hannah se întâlnește cu o tânără pe nume Rivka, care îi explică cum să evite să fie aleasă pentru exterminare. Rivka o avertizează pe Hannah că, atunci când comandantul Breuer, comandantul ofițer nazist, vine la tabără, este pentru a-i identifica pe cei bolnavi și inapți de muncă ei fiind altfel trimiși la crematoriu.
Dacă Hannah trebuie să supraviețuiască, spune Rivka, trebuie să învețe repede să facă ceea ce poate pentru a evita să intre în atenția supraveghetorilor ori a comandanților. Rivka explică că majoritatea familiei sale a dispărut din tabără. Numai fratele ei, Wolfe, a rămas.
Impresionant este modul în care sunt salvați cei mici de la exterminare, ei fiind ascunși într-o ghemă plină cu tot soiul de dejecții. Nu sunt căutați în acel loc pentru că ofițerii germani considerau că este sub demnitatea lor să-i caute acolo.
Brusc, Hannah observă că unul dintre bebeluși fusese uitat într-un ciubăr. Fără să mai stea să întrebe, îl apucă și alergă cu el până în mijlocul grămezii, cu gunoiul prelingându-se printre picioarele goale.
Începu să vâslească prin grămada de cârpe vechi, bandaje și zoaie din gălețile pe care le foloseau ca să-și facă nevoile. Mirosul era covârșitor. Deși se obișnuise deja cu putoarea atotstăpânitoare din lagăr – un nor iute care părea să atârne deasupra a tot și a toate, o combinație de transpirație, frică, boală și veșnicul fum care mânjea cerul – duhoarea din ghenă era și mai rea. Închise ochii și se lăsă pe vine în gunoi, cu bebelușul în brațe. (pagina 131)
Prizonierii își formează propriul sistem pentru a-și spori șansele de supraviețuire. Tot felul de lucruri mărunte sunt furate atunci când este posibil ca o formă de protest și uneori din necesitate. Ghitl este capabilă să afle ce se întâmplă în tabăra bărbaților prin poziția sa de muncă forțată în magazia de depozitare. Învață despre un plan de scăpare. Merită să descoperiți singuri cum anume continuă povestea scrisă de Jane Yolen, Socoteala diavolului și ce se întâmplă cu Hannah și prietenele ei.
Vreau că zăbovesc puțin asupra acestui subiect, unul cu o încărcătură emoțională foarte mare și peste care, mici ori mari, ar trebui să ne aplecăm cu respect și curiozitate. Respect pentru puterea acestor oameni de a rezista și curiozitatea de a învăța din aceste atrocități pentru a nu le mai repeta niciodată.
Vedem cum Hannah, la început, dovedește o apatie față de trecutul celor din familia ei, considerând cina din noaptea de Seder ca fiind plictisitoare. În acest ritual din noaptea de Seder se comemorează trecutul și pe cei care l-au parcurs. Atunci când ajunge să „trăiască” și ea acel trecut, înțelege acea perioadă întunecată a istoriei și apreciază ceea ce a moștenit, ca și sacrificiul făcut de cei dinaintea ei.
Cei care au supraviețuit teribilelor încercări din lagărele de concentrare au ajuns să aprecieze mai mult viața și să transmită urmașilor lor întreaga istorie pentru an nu fi uitată. Familii întregi au fost exterminate, arborele lor genealogic fiind serios zdruncinat.
La începutul poveștii, Hannah este foarte atașată de părinții și fratele ei, însă pe parcursul poveștii ajunge să aprecieze noțiunea de familie. Cu toate că ea nu este rudă de sânge cu Ghitl, aceasta o protejează cum știe ea mai bine. În tabără, sentimentul de familie se extinde, iar prietenele ei Shifre, Rachel și Esther îi sunt ca și surori.
Și sacrificiul este descris cu lux de amănunte. Pentru a supraviețui încercării lor în tabără, prizonierii sacrifică mult. Mulți dintre ei, inclusiv Hannah, își dau viața în speranța de a salva pe alții. Rivka își riscă în mod repetat viața pentru a o ajuta pe Hannah și pe Ghitl să se obișnuiască cu viața în lagăr. Le învață cât de mult poate pentru a-și spori șansele. Hannah, la rândul ei, se sacrifică de bună voie pentru a salva viața lui Rivka.
Hannah riscă executarea atunci când vorbește comandantului Breuer despre Reuven. Instinctele ei de protecție sunt evidente și putem vedea unele asemănări între Reuven și fratele lui Hannah, Aaron. Acțiunea ei nu l-a salvat, iar Hannah este copleșită de vinovăție și mânie.
Nu la fel se petrec lucrurile când salvează bebelușul, ascunzându-se în ghena de gunoi.
Speranța devine cel mai mare aliat al celor închiși în lagărele de concentrare. Fără a crede că pot supraviețui, nu există nimic care să-i ajute să-și păstreze sănătatea sau voința de a trăi. Speranța devine singura lor armă împotriva planului nazist de a-i extermina.
Holocaustul a căutat nu numai să extermine o întreagă rasă de oameni, ci și să șterge cultura și identitatea evreiască. La momente diferite, în timpul romanului, prizonierii se întorc la rugăciune și cântec în momentele cele mai grele. De exemplu, prizonierii cântă în timp ce sunt înghesuiți în interiorul camionului și, de asemenea, recită rugăciunile pentru cei morți după ce au aflat despre moartea cuiva. Identitatea evreilor nu a fost niciodată mai amenințată ca în această perioadă a istoriei și, astfel, importanța ei a fost intensificată.
Temele identității, familiei și istoriei sunt interconectate. Hannah este șocată să-și dea seama că nu-și poate aminti trecutul, chiar și experiențele pe care le-a avut în 1942 înainte de a ajunge în tabără. Romanul lui Yolen demonstrează că fiecare dintre noi este un produs al deciziilor și al luptelor generațiilor care au fost înainte. Nu putem interveni pentru a-l schimba, dar putem învăța din el.
Și pentru că tot terminasem de meșterit un cub, cel de la Metoda cubul, nu am pierdut ocazia de a-l folosi puțin. La istorie s-a ajuns la nazism-fascism-comunism și s-a potrivit foarte bine, așa că s-a putut face o comparație între cele trei. De asemenea, am făcut, pe rând, descrieri ale personajelor și am explicat de ce au procedat cum au procedat. Am localizat locul în care s-a desfășurat acțiunea romanului și așa am putut trece prin două continente. Am aflat mai multe noțiuni despre lagărele naziste și le-am comparat cu cele comuniste.
O poveste ce trebuie cunoscută de copii, dar explicată de părinți. E greu de conceput pentru o minte tânără că a putut exista așa ceva și că unii oameni au putut adopta un așa comportament în raport cu semenii lor. Oricum, cartea „îndulcește” în prezentare atrocitățile petrecute acolo, greu de imaginat tocmai pentru că este o carte destinată în primul rând copiilor.
Nu o ocoliți!
