Nu mi-am omorât tatăl, deși uneori cred că am dat o mână de ajutor în această privință. Cu excepția faptului că a coincis cu un moment decisiv din cursul dezvoltării mele fizice, moartea lui a părut neînsemnată față de ceea ce a urmat. Am discutat cu surorile mele în săptămâna de după eveniment, iar Sue chiar a plâns când brancardierii l-au învelit într-o pătură roșie și l-au luat. Era un om fragil, irascibil și cu idei fixe, cu fața și mâinile gălbui. Spun această scurtă poveste despre moartea sa doar pentru a arăta cum de ne-am pomenit, eu și surorile mele, cu atât de mult ciment la dispoziție. (pagina 7)
Așa începe romanul scris de Ian McEwan, Grădina de ciment, cu un paragraf atât de frapant, mai ales atunci când este examinat în contextul romanului în ansamblu. Prima frază este fascinantă, desigur, și odată ce devine clar că acesta este un roman despre vinovăția pe care noi nu o merităm și nu o înțelegem, devine deosebit de rezonantă. Cel care povestește este Jack, care are paisprezece ani la începutul romanului. După ce a suferit deja două atacuri de inimă, tatăl lui Jack comandă, totuși, un camion de ciment, pe care intenționează să-l folosească pentru a aranja grădina familiei, pe care „mai degrabă a construit-o decât a cultivat-o”, cu excepția unui mic „gazon” care, într-un fel sau altul, este situat pe o grămadă de roci. Cu toate că e un loc inconfortabil sora lui Jack, Julie, stă deseori la plajă într-o pereche de bikini verzi. Când Jack l-a ajutat pe tatăl său la fabricarea și punerea cimentului, s-a mișcat mai încet ca el, iar bătrânul, din cauza efortului a suferit al treilea atac de cord ce s-a dovedit a fi fatal. Jack își găsește tatăl întins cu fața în jos pe strat de ciment întărit.
Jack se joacă regulat cu cele două surori ale sale „de-a doctorul”, dar asta într-un mod mai diferit și îngrijorător, având în vedere faptul că vârsta lor este una apropiată de adolescență, respectiv 12, 14 și 16 ani, ceea ce determină prima ejaculare a băiatului. Este un episod care nu are cum să nu te șocheze, mai ales că apare așa de devreme în poveste și care va stabili evenimentele viitoare. Trebuie să citiți pentru că nu are rost să-l descriu.
La scurt timp după moartea tatălui lui Jack, mama lui se îmbolnăvește. Cititorul nu află niciodata ce boala are pentru că Jack nu a știut niciodată ce boala are. Într-o zi, mama îi cere lui Jack să vină doar el în dormitorul ei pentru a-i spune că trebuie să se interneze în spital, iar el va trebui să aibă grijă de frații lui. Pe lângă cele două surori, Jack are și un frate, cel mai mic dintre ei, Tom, care are nevoie de o îngrijire mai mare. Mama nu mai ajunge la spital, și după câteva zile de agonie timp în care nu părăsește dormitorul, Jack și Julie o găsesc moartă. Sunt șocați de moartea ei, dar aleg să închidă dormitorul pentru a nu-i mai vedea corpul. Ei spun fraților lor mai mici – Sue de 12 ani și Tom de 5, ce anume s-a întâmplat. Mama le-a explicat ce trebuie să facă pentru a nu fi separați de cei de la protecția copilului, spunându-le că ea le-a lăsat o anumită sumă de bani cu care să se descurce singuri o perioadă de timp. După care urmează o vară lungă și toridă.
Nefiind învățați a se gospodări singuri, copiii ajung la un moment dat să fie „îngropați” în mizerie, fapt care atrage o mulțime de muște și gândaci.
Ei trec prin transformări foarte mari pe care nu știu cum să le gestioneze. Jack, dintr-un anumit motiv, decide să nu mai facă baie. Julie dispare pentru perioade mai lungi, nu doar pentru diferite comisioane pe care le are de făcut, ci și pentru a se întâlni cu un jucător profesionist de snooker numit Derek. Sue se închide în camera ei și citește ore întregi, iar Tom decide că vrea să fie o fată și începe să se îmbrace în hainele surorilor sale și să poarte perucă.
Desigur, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să se decidă ce să facă cu trupul mamei lor decedate. Nu voi spune ce și cum se va petrece, dar titlul cărții dă cititorului un reper.
Alegerea copiilor nu este una bună desigur, dar ei sunt patru copii copleșiți de durere, suferinzi, care fac tot ce pot. Greutatea reală a acestui roman, după cum probabil ați remarcat deja, este faptul că această familie trăiește (și se pare că a trăit întotdeauna) în solitudine absolută. „Cimentul” din titlu este o referință nu numai la grădina familiei, ci și la cartierul său ca întreg. Familia lui Jack locuiește într-una dintre singurele case locuibile de pe stradă – restul se află în diferite stadii de dezvoltare, iar copiii din cartier se joacă adesea în casele abandonate, abandonate de foștii lor vecini. Pe stradă, blocurile turn sunt în construcție, fiind proiectate ca blocuri de locuințe. Autorul (în mod deliberat, presupun) nu-și ancorează romanul în timp. Nu este menționată nici o tehnologie mai modernă în afară de radio și familia nu pare să dețină o mașină, deci cred că acest roman ar putea fi încadrat în „austeritatea” postbelică din Anglia, iar blocurile turn sunt construite pentru a înlocui clădirile distruse în timpul războiului.
Sfârșitul e unul deranjant.
Acesta este un roman scurt, compact, cum spuneam mai devreme, un roman despre vinovăție. Vina este „cimentul” care intră în crăpăturile acestei familii, paralizând copiii în locurile care erau odinioară moi. Vinovatia este un sentiment complex, greu de suportat, fiind legat întotdeauna de trăirea unei suferințe, cu caracteristici și implicații mult mai extinse decât realizăm la prima vedere. Iar asta poate face un roman să se simtă relevant și nou.
