Microbes left behind from the handprint of an 8 year old boy after playing outside.
Photo/Tasha Sturm/Cabrillo College
Ei, când vezi o așa imagine ai tendința de a o arăta la cât mai multă lume, dar mai ales de a transmite cum anume te poți apăra de acești microbi/viruși/bacterii fără a elimina petrecerea timpului în aer liber acolo unde joaca e mult mai specială și sănătoasă. Asta nu înseamnă că tot ce se află acolo e și rău, pentru că mai sunt și bacterii bune, se știe.
Mi-am arătat disponibilitatea de a arăta copiilor cum stă treaba cu aceste organisme microscopice, dar care fac așa de mult rău fiind atât de periculoase. Îmbrac acest subiect atât de complicat într-o haină adecvată celor cu care mă întâlnesc, jocul având o parte importantă în desfășurarea activităților.
Astăzi am bifat a treia întâlnire pe marginea acestui subiect, iar ea a fost alături de niște preșcolari de grupă mare, începutul de săptămână petrecându-l alături de niște școlărei de clasa a II-a. Prima a fost alături de Spiridușii Anei, ei fiind școlărei de clasa a III-a, despre care am scris aici.
Întâlnirile mele cu copiii au un farmec care pe mine mă încarcă, îmi dau un sentiment de utilitate, poate asta datorându-se și felului în care mă primesc. În fiecare caz în parte, nu eram la prima întâlnire, deci aveam un istoric comun, ne cunoșteam. 🙂
Cum spuneam, chiar dacă aduc în fața lor același subiect, el trebuie să fie mulat pe palierul de vârstă și pe cunoștințele pe care le are un copil la acea vârstă. Fiecare are provocarea ei. Dacă la cei mici nu poți folosi cititul și scrisul, la cei mari situația stă altfel. Și e mai ușor atunci când interacțiunea curge așa. Dar e și mai alunecoasă.
Am început și într-o parte și-n alta, cu prezentarea noțiunilor generale, de ajutor fiindu-mi posterele pe care le-am confecționat din revista Corpul omenesc secțiunea, Santinelele corpului. Copiii sunt foarte curioși să afle noțiuni noi, iar ilustrarea lor sub formă de animații este exact ceea ce trebuie.
Microbul cu mănuși de box a fost vedeta întâlnirii și la mici, dar și la mari. A fost valabil și în cazul machetei care ilustrează două mâini care se spală și alungă un microb.
Dacă cei mari au putut citi ce scrie pe fiecare planșă, celor mici a trebuit să le citesc și să le explic mai în amănunt la ce anume fac referire, folosind termenii adecvați.
Am insistat mai mult la cei mici pentru că mi-a permis timpul, acest lucru neregăsindu-se și în cazul celor mari, acolo unde a existat un chestionar pe care ei l-au citit și completat. E o etapă îndrăgită de copii, și am grijă de fiecare dată ca să existe câte o întrebare pentru fiecare copil. Toți vor să se audă și să fie auziți.
În fișele pregătite s-a regăsit și un tabel în interiorul căruia erau ascunse niște cuvinte la tema abordată, dar și o alta în care copiii au trebuit să decupeze și să plaseze corect în cadrul unor rame niște pictograme.
Aceste activități nu au putut fi făcute cu cei mici pentru că nu știu să scrie și să citească, dar experimentul cu împrăștierea microbilor, da. Și să te ții sclipici cât s-a adunat. E o modalitate foarte eficientă de a vedea cum se plimbă microbii de la unul la altul.
La finalul experimentului toată lumea strălucea, dar și obiectele din jurul lor.
Etapa următoare a fost aceea a discuțiilor despre igiena personală. Am confecționat două planșe mari în care am evidenția fiecare segment care duce la rezultatul final: un corp curat și sănătos.
Și s-au încins niște discuții, presărate și la unii și la alții, de multe exemple personale, că așa e la copii. Trebuie avut grijă ca să nu intre prea tare în amănunte, atunci fiind bine a se interveni și a deturna discuția, într-un mod pe care cei mici nici să nu-l perceapă. Din prea mult exces de zel, copiii povestesc și ce nu e de povestit, asta neînsemnând neapărat fapte grave ci doar stânjenitoare. 🙂
Frumos și incitant a fost și când am vorbit despre cum anume trebuie să procedăm când strănutăm, tușim ori ne suflăm nasul, stropitoarea dându-le un perdaf tuturor. 🙂
Finalul activității, în ambele cazuri, a fost acela al experimentului cu germenii pe pâine, dar pentru că doream a afla de la Ana cum anume s-a comportat pâinea atunci când am lucrat la clasa ei, am aflat că a rămas la fel, intactă, de unde se vede treaba că mulți conservanți mai are de rezistă la toate atacurile. Dar am repetat, și nu știu cum va fi de data asta, optând pentru a cumpăra pâine de la alt producător.
Înainte de a pleca de la cei mici, am avut bucuria de a asculta câteva cântecele, care se aud într-un mare fel.
E greu lucrul cu copiii, dar așa de frumos. Dacă-i iubești și înțelegi.
Dar dacă nu ai răbdare, har și determinare, nu ai ce căuta lângă ei zi de zi.
De aceea trebuie ca cele/cei care optează pentru a practica această meserie să se gândească bine înainte de a face pasul. Rănile pe care le pot face din nepricepere ori răutate nu se vindecă niciodată. Și nici nu se văd ca o rană fizică pentru că nu sângerează.
Jos pălăria! în fața dascălilor cu har, fie că-s de grădiniță, școală generală, colegiu ori facultate. Societatea de astăzi nu pune preț pe educație cu toate că ea stă la baza tuturor deciziilor noastre. Impostura și păcăleala a ajuns la un rang așa de ridicat că nu știu cum anume se vor scutura copiii noștri de ele. Ori părăsirea țării nu e o soluție ci rezolvarea problemelor de aici lăsându-i pe cei care au capacitatea și pregătirea reală să o facă. Numai că ei întârzie să apară, din nefericire.
Doresc să mulțumesc celor care au înlesnit aceste întâlniri și le reamintesc de respectul și stima pe care le-o port. Copiii sunt cei mai câștigați!
