machetedidactice.com

Impostori? Peste tot dai de câte unul!

Nebunia declanșat de cetățeanul italian care înfrumuseța niște româncuțe de-ale noastre a inflamat societatea – de parcă nu stă, și așa, pe un butoi cu pulbere – și nu e rău că s-a întâmplat așa. Poate că adusă în fața opiniei publice, va avea darul ca noi, beneficiarii serviciilor, de oricare fel ar fi ele, să fim mai atenți la cine mergem, cui ne adresăm, ce anume ne ascute simțurile.

Însă nu de impostori ducem noi lipsă ci de lipsa de reacție.
În vârful țării, reprezentativă pentru nația asta, stă o doamnă care e orice numai pregătită pentru așa responsabilitate nu. Și nu e ea vinovată în așa mare măsură cât cei care-i perie hainele și-i pupă mâinile, făcând-o să se creadă calificată în a rezolva niște probleme așa de importante. Acum, spre rușinea noastră, a mai ajuns și să „conducă” Europa, ori așa să creadă ea, că o conduce.

Mergem mai jos, pe fir, și ne întâlnim la toate nivelurile cu oameni care nu sunt pregătiți și nici potriviți pentru funcțiile pe care le dețin. Sunt peste tot în administrația locală și națională, pornind de la guvern și până la ultimul consiliu dintr-o comună. Dar pe noi nu ne doare așa de tare, în consecință răbdând.

În spitale, acolo nu ați întâlnit niciodată oameni care nu erau potriviți? Nu s-au stins ecourile scandalului din Suedia legat de asistentele cu școala făcută în România care s-au dovedit a nu fi pricepute la nimic, nici la a pune o banală branulă. E plin și pe aici de ele, pentru că sunt multe școli care oferă acces la această calificare, dar asta numai la nivel declarativ pentru că practic treaba stă altfel. Am simțit și eu, pe pielea mea, urmările unei branule pusă de o cucoană pregătită în acest mod, iar mai bine de jumătate de an am avut degetele amorțite, bucurându-mă că erau doar așa și nu mai rău.
Însă noi, marea majoritate, nu ne revoltăm pentru că neschimbându-se nimic, tot asupra noastră se răsfrânge, tot noi înghițim găluștile fierbinți.
În sistemul de învățământ, câți dascăli se pot numi cu adevărat dascăli? Câte doamne și domni care nu au nici o treabă, și nu că spun eu ci rezultatele obținute de ei pe la titularizări ori alte examene, acolo unde au luat note de toată jena, nu predau copiilor noștri materii despre care ei au prea puțin habar? Sunt foarte mulți, dar dacă îndrăznești a spune ceva, te înhami la o luptă pe care, de data asta, o simte din plin și odrasla din dotare. Și așa, mai înghiți o gălușcă mare care aproape te sufocă.

Nu pricep, de ce nu ne propunem să fim mai buni acolo unde am ales și suntem capabili să profesăm, și să ne îmbogățim cunoștințele zilnic dacă se poate, dar pe bune, nu doar la nivel declarativ? Iar cei care nu au înțeles la momentul oportun acest lucru, să-i determine pe copiii lor să priceapă importanța pașilor bine făcuți la momentul la care trebuie făcuți, nu cu mult după aceea. Să existe un dialog părinte-copil din care să se poată alege cea mai bună variantă.
Poți fi un profesor bun, un doctor ori inginer la fel, dar care are nevoie și de un instalator bun, tâmplar ori bonă. Să judecăm cu bună cumpătare și să încercăm să progresăm forțând limitele atât cât se pot forța și cât suntem capabili să înțelegem anumite lucruri. Să ne bucurăm de abilitățile pe care le avem, îmbunătățindu-le și să le apreciem pe cele ale altora.


Să fim respectuoși și cuviincioși cu alții, așa cum ne place să fim și noi tratați. E prea multă ură și desconsiderare, iar rostirile sunt interpretate strâmb fără a fi uneori cazul.
Tot speranța e cea care moare ultima, nu-i așa? Cu toate că și ea a îmbătrânit așteptând o minune. Ori nu?!

Lasă un răspuns

%d