Dacă e 3 ianuarie, e numai despre Luca

Aseară, am plecat la culcuș la ora potrivită, nici prea devreme, nici prea târziu, numai bine pentru a avea timp suficient pentru lectura de seară, dar și pentru a mă odihni pentru ziua de astăzi.
E 1:38 și ceasul de pe pian îmi arde ochii cu un verde crud, în ciuda faptului că suntem în plină iarnă. Acum treisprezece ani, la aceeași oră, mă foiam în apartamentul prietenei mele din Iași, în așteptarea marelui eveniment. Pielea de pe mine țipa că nu mai rezistă și aveam să aflu nu peste mult timp că nici nu prea mai avea cum, deoarece locatarul meu era mare de 4 kilograme și lung de 56 centimetri. Mi-aduc foarte bine aminte că am atins-o și drept răspuns am simțit o mângăiere a unei tălpițe curioase.
Am alunecat în vis și am ajuns într-un loc alb, fără nici o nuanță. M-am bucurat că e alb, neexistând nici interpretări, așa cum m-am bucurat că nu era nimeni, o liniște mai mult decât binefăcătoare.
Când am redeschis ochii, 38 s-a mulat perfect, numai că de data asta era ora două. Incursiunea mea în trecut s-a reluat și mă gândeam ce mult m-am rugat ca marea întâlnire să nu se petreacă noaptea. Atunci, lumea e diferită, percepțiile sunt diferite, unde mai pui că toți – așa credeam atunci – erau obosiți după atâtea zile de petrecut, doar abia începuse un An Nou nouț. L-am rugat pe cel din burta mea să mai aibă puțintică răbdare însă el m-a bătut cu picioarele cum a știut mai bine, dându-mi senzația că ficatul e pe undeva pe lângă inimă, iar restul organelor aciuate pe unde au mai găsit și ele puțintel loc. Amintirile de atunci se amestecă cu planurile de astăzi. Sunt pregătită, am avut grijă de asta și cred că mă voi descurca, pentru că-mi place al naibii de tare să fac asta. Și chiar dacă nu o să iasă cum e preconizat, voi improviza, că am cu ce și mai am și experiențele anterioare din care am văzut că pot.
Și iar e alb, și liniște, semn că am alunecat, din nou, în vis.
Îl știam pe Luca, de dinainte de a-l fi născut, pentru că m-am întâlnit cu el tot în vis. Am văzut că are părul ondulat și genunchii juliți, e vesel și senin. În ciuda faptului că am făcut tot soiul de investigații, până în luna cu numărul opt, am tot auzit că am fată, dar eu știam ce ei nu știau încă. Nu m-am panicat pentru că nu asta era important ci doar să fie sănătos copilul.
Ora trei a completat tiparul deja existent, dându-mi de înțeles că nu am ce face, decât să intru în acest joc cu regulile scrise nu de mine. 38 a continuat să rămână constant ori ceva cunoscut îți dă o stare de confort.
La fel și albul din vis, care a rămas la fel de curat, nealterat.
Când a apărut patru mi-am spus că la ora șase voi spune Stop joc! pentru că mă voi ridica din pat. Dacă eram singură în casă aș fi facut-o mai devreme, dar așa deranjez copilul care doarme liniștit. Vreau să fie odihnit și să-i tihnească ziua lui aniversară.
Și am revăzut cum au trecut acești 12 ani, cu multe bune și frumoase, cu așteptări și dorințe, cu mirări și lacrimi. Ani în care am trecut printr-o paletă vastă de sentimente, unele necunoscute și greu de gestionat. Dar nu imposibil.
Când am văzut 5 însoțit de 38, desigur, am auzit un ceas deșteptător, semn că pentru unii vacanța a luat sfârșit, iar activitățile cotidiene reintră pe făgașul lor normal, așa cum este normalul acum în țara asta.
Am zăbovit lângă Luca, ascultându-i respirația ritmică și gândindu-mă cum au trecut, atât de repede, atâția ani. Sufletul meu nu a îmbătrânit, de asta sunt convinsă, dar trupul spune altceva. Știu că e firesc să fie așa, pentru că nu poți avea copii mari, iar tu să fii tot tânără, dar un regret tot se strecoară.
Nu știu cum și ce va fi pentru că m-am setat să trăiesc clipa, cu tot ce aduce ea, asta nu înseamnă că-mi și reușește mereu, însă sper să pot să-i fiu alături cât mai multă vreme pentru că prea tare l-am dorit și prea mult l-am așteptat.
La mulți ani, copil iubit și dorit!
La mulți și sănătoși ani!

Lasă un răspuns

7 gânduri despre “Dacă e 3 ianuarie, e numai despre Luca”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: