Cartea scrisă de Guzel Iahina, „Zuleiha deschide ochii”, a fost senzația literară a anului 2015. A câștigat mai multe premii, inclusiv un Premiu de top al Rusiei după care a fost tradusă în mai multe limbi. Scriitoarea a dat un interviu în timp ce se afla alături de alți scriitori ruși la un târg de carte de la Londra, iar acolo a povestit despre cartea ei.
Publicul iubitor de lectură din Rusia a vorbit mult după ce a apărut această poveste și asta pentru că tânăra romancieră a abordat un subiect care suscită un interes major, acela al epurărilor politice din epoca lui Stalin, descriind această pagină întunecată din istoria sovietică într-un mod atît de cuprinzător și viu, încât a atras atât de mult atenția.
Criticii ruși nu au întârziat să aducă aprecieri la adresa cărții, scriitorul și criticul Pavel Basinsky (Rossiyskaya Gazeta) scriind: „Alchimia din spatele transformării unui subiect istoric tragic în proza mare este extrem de dificilă. … Asistăm la romanul de debut foarte puternic – genul pe care l-am așteptat foarte mult timp. Și lucrul cel mai important este că alchimia a funcționat: subiectul a fost reintrodus în literatură. „
Iată câteva întrebări la care a răspuns autoarea:
RBTH: Despre ce este vorba în romanul tău?
Guzel Yahina: La 30 ianuarie 1930, guvernul sovietic a emis un decret prin care a început represiunea la scară largă a țăranilor bogați, culacilor, care s-au despărțit de proprietățile lor și au fost mutați forțat în părți îndepărtate și nelocuite ale Uniunii Sovietice, cum ar fi Siberia, nordul Arcticului, Kazahstanul și munții Altai. Romanul meu descrie aceste evenimente. Este povestea unuia dintre cei trei milioane de țărani care au fost deportați și a unuia dintre cei șase milioane care au fost relocați.
În termeni generali, cu toate acestea, complotul este despre o viziune asupra lumii bazată pe mitologie. Personajul principal, un țărancă de origine tătară, Zuleiha, trăiește într-o lume izolată, întunecată, care combină credința în Allah, povestiri despre duhuri, spirite și patriarhie. Datorită acestor circumstanțe care o forțează să intre într-o lume modernă, rupând-o de Evul Mediu în care trăia, femeia se confruntă cu o serie de evenimente tragice care conduc în mod neașteptat la eliberarea ei internă și la o schimbare personală imensă.
RBTH: Dar este și despre dragoste, nu-i așa?
G.Y.: Desigur, dragostea este unul dintre temele centrale ale romanului. Al doilea protagonist al cărții este un om de o etnie diferită, de religie diferită și o clasă socială diferită. Zulehha este un tătăroaică musulmană, în timp ce Ivan este un comunist rus. Ei sunt situați pe paliere opuse la începutul povestirii, dar în cursul romanului acest lucru se schimbă.
RBTH: Anul trecut, romanul lui Zahar Prilepin, „Obitel”, despre tabăra de la Solovki, a câștigat, de asemenea, Premiul cel mare din Rusia. Aceasta înseamnă că romanele care abordează aceste teme, legate de închisoare și de represiune au atras atenția cititorilor ruși doi ani la rând. De ce crezi că este așa?
G. Y.: Oamenii sunt în mod clar interesați de această perioadă de timp, iar dacă vor să citească despre asta, trebuie să scriem despre asta. Zuleiha este un roman foarte personal, deși este strâns legat de povestea vieții bunicii mele. Ați putea spune chiar că nu aveam de ales în ceea ce privește scrisul. Am auzit de romanul lui Prilepin după ce am început deja să lucrez pe cont propriu și mi-a plăcut foarte mult când l-am citit. Este o lucrare serioasă și importantă – o carte la care dorim să revenim și pe care simțim nevoia să o recomandăm prietenilor și familiei.
RBTH: Ați spus că această carte, a dumneavoastră, este legată de bunica dvs. – ați putea detalia acest lucru?
G. Y.: Cartea nu este o biografie. Am luat doar două lucruri din viața bunicii mele: perioada de timp (1930-1946) și traseul pe care l-a urmat. Ei au călătorit dintr-un sat tătar în orașul Kazan, apoi în Krasnoyarsk și apoi de-a lungul râului Angara până la un loc îndepărtat în pădurea taiga, unde au fost abandonați fără nici un sprijin.
De asemenea, am inserat două episoade specifice pe care le-am amintit: cel în care o barjă care transporta câteva sute de deținuți încuiați într-o cambuză se scufundă în mijlocul unui râu și un alt fapt minor că bunicii mele i-a fost predată matematica de un profesor exilat care a folosit un manual pe care l-a scris chiar el. Restul este fie ficțiune, fie fapte pe care le-am luat din memoriile oamenilor care au fost în această situație, mutați sau închiși în Gulag.
O altă diferență importantă este că bunica meu a fost exilată în Siberia alături de părinții ei când era doar o fetiță; ea a crescut acolo. Dar am fost mult mai interesată să examinez schimbările pe care o femeie adultă le suferă în aceste circumstanțe, așa că personajul meu principal are la începutul poveștii vârsta de 30 de ani
RBTH: Ce autori sugerați că străinii ar trebui să citească pentru a se familiariza cu literatura rusă modernă?
G.Y.: Lyudmila Ulitskaya, desigur, precum și Elena Chizhova, Yevgeny Vodolazkin și Leonid Yuzefovich.
(sursa: www.rbth.com)
Am citit „Zuleiha deschide ochii” cu o plăcere intensă pentru că Guzel Yahina țese în atât de multe cadre – personaje vii, cultura tătară, istoria sovietică și descrieri ale naturii – care se întâlnesc pentru a forma un roman ce relatează despre găsirea unei vieți noi în condiții neașteptate.
Guzel Yahina, în romanul de debut duce cititorul într-o fantezie istorică tradițională care acoperă o mulțime de probleme culturale, etnice, religioase și sociopolitice.
Romanul începe în 1930 într-un sat de tătari, de unde o femeie culacă, Zuleiha, este expediată rapid în exil după ce soțul ei este ucis de comuniști.
Deși Zuleiha trăiește într-un relativ confort material, în jumătatea unei case mari destinată femeii, ea s-a căsătorit devreme (și nu poate să calculeze dacă a fost cu Murtaza timp de jumătate din cei treizeci de ani pe care-i are) trăind în aceeași curte cu soacra ei, Strigoaica, surdă și oarbă, dar care se poartă îngrozitor cu ea. Zuleiha are o mulțime de alte treburi, cum ar fi făcutul de poteci prin zăpadă, îngrijirea animalelor și servirea lui Murtaza. Datorită pierderii celor patru copii născuți, toate fete, este mereu jignită de bătrână, care o consideră nevrednică și bună pentru fiul ei.
Viața femeii, după ce l-a văzut pe ucigașul soțului ei, Murtaza, după o excursie îngrozitoare cu tren într-un loc pe râul Angara, unde se vor afla așadar exilați, iar după o primă iarnă dificilă care ucide mulți – se instalează într-o nouă rutină alături de vecinii din sat. Personajele sunt multe, dar distincte, și includ un doctor destul de ciudat, un artist care pictează locuitorii vicleni și orașe care îi amintesc de călătoriile din trecut, precum și pe Ignatov, ucigașul soțului lui Zuleiha. Ignatov este convins să rămână în așezare, în postura de comandant al acesteia, și el rămâne din cauza problemelor politice proprii din Kazan. Cel mai important este fiul lui Zuleiha, Iusuf, născut în noua așezare, care dezvoltă un interes pentru artă și învață să picteze.
Scriitura lui Yahina este simplă, deși presărată din belșug cu cuvinte din tătară pentru care la final există un glosar. Autoarea însăși a spus că romanul se referă la modul în care Zuleiha se trezește, deschide ochii și găsește fericirea, deși una amară. Descoperim pe parcursul lecturii tot soiul de detalii care aparent nu au o relevanță prea mare pentru ca mai târziu să capete un adevărat sens.
Zuleiha găsește un petic de covor pe jumătate ars și se așază pe el, rezemându-se cu spatele de perete. Gândurile îi sunt apăsătoare, încete, ca aluatul de pâine. Ochii ei văd, dar ca printr-o perdea. Urechile aud, dar ca din depărtare. Corpul i se mișcă, respiră, dar parcă nu ar fi al ei. (pagina 86)
Moartea era prezentă peste tot. Zuleiha înțelesese lucrul ăsta încă din copilărie.
…
Se obișnuise cu gândul ăsta, așa cum se obișnuiesc boul cu jugul și calul cu vocea stăpânului. Unora le era dat doar un strop de viață, ca fiicelor ei, altora o grămăjoară, iar altora nemăsurat de generos, saci și hambare întregi, ca soacrei sale. Dar moartea îi aștepta pe toți – se cuibărea în ei sau mergea alături, li se împleticea ca pisica printre picioare, se așeza ca praful pe haine, le intra în plămâni odacu cu aerul. Moartea era omniprezentă – mai vicleană, mai deșteaptă și mai puternică decât viața neroadă, care pierdea mereu bătălia. (pagina 119)Știa ce se petrece: așa o privea Murtaza – cu mulți ani în urmă, când tânăra Zuleiha abia intrase în casa lui ca nevastă. Ucigașul soțului ei o privea cu privirea soțului. (pagina 280)
Sunt minunate pasajele în care sunt descrise zilele de muncă ale Zulehăi, începând cu o trezire dis de dimineață pentru a inspecta locurile unde erau puse capcanele de vânătoare. Putem afla cum aceasta aduce acasă un iepure și niște păsări și cum îl întâlnește pe Iusuf lângă pădure. Băiatul îi cere să-i mai spună o dată legenda lui preferat despre o pasăre mistică de munte, cunoscută ca Semrug.
Iusuf pășește alături în tăcere, gâfâind de efort (iepurele din traistă e greu, s-a îndopat toată vara). „Cum poți să-ți deschizi inima spre cunoaștere?” meditează Zuleiha. „Inima e sălașul sentimentelor, nu a rațiunii.” Rămâne tăcută o clipă, și Iusuf o zorește nerăbdător:
…
Pentru Zuleiha această parte a legendei era de neînțeles. Cum poți să accepți binele și răul laolaltă, în aceeași măsură? Ba, mai mult, să socotești lucrul ăsta ca fiind drept și necesar? Iusuf clatină ușor din cap în ritmul pașilor, ca și cum ar înțelege totul și ar fi de acord. (pagina 331)
Vă invit să citiți o poveste despre oameni izgoniți de la casele lor, înfrigurați, înfometați unii dintre ei executați, dar în ciuda tuturor acestor orori, veți afla despre cum semințele rele, plantate pe pământ bun, dar rod bun.
