Povești care așteaptă trăite

Zi de zi avem parte de povești. Toată viața e plină de ele însă unele sunt super fericite, altele groaznice, pentru ca mare parte dintre ele să nu conțină decât o rutină.
Nu știu cum e la voi, mă gândesc că ar fi bine să vă fie pe plac poveștile pe care le trăiți, însă în ceea ce mă privește încerc să-mi împodobesc poveștile zilnice cu ceva care să le scoată din monotonie.
Sunt momente în care oboseala nu mă lasă să așez lucrurile chiar așa cum aș dori, și am parte de icnete și heirupuri care chiar reușesc, dar am momente în care nu sunt în stare de nimic. Mă încurajez singură că e bine că-i așa pentru că se poate și mai rău și caut să ies la liman.
În marea majoritate a zilelor viața mea are o rutină pe care dacă n-o updatez nu e de bine. Și atunci mă leg de vreme și natură, de cărți și proiectele pe care le am de meșterit ori de copiii mei. De când Răzvan e plecat e foarte greu, însă tehnologia asta a adus cu ea și bine nu numai rău. Așa că, sunt fericita participantă la plimbări, ori sesiuni de cumpărături chiar dacă ne despart mii de kilometri și atâtea țări. Nu știu dacă aveți idee cum e să te sfârșească dorul și să te trezești că în timp ce vorbești cu el, văzându-l, să mângâi ecranul. Mă ajută și faptul că știu traseul, sunetele, imaginile și de cele mai multe ori pot să mă teleportez aproape în întregime, rămânându-mi acasă, pe scaunul de la birou, doar trupul.

Cel care mă readuce înapoi este Luca, balsamul meu, pe care încă îl pot îmbrățișa nefiind plecat, de câte ori mă cuprinde sfârșeala.

Așadar, nu am putut rata o plimbare la Nada Florilor, într-o zi în care decorul era de poveste. Am hotărât acest lucru după ce am ieșit dimineață la cumpărături și am văzut cum este.