„Copila de zăpadă” de Eowyn Ivey

O poveste tristă este cea mai bună pentru iarnă, așa cum scria Shakespeare. Copila de zăpadă, primul roman al unei jurnaliste librar din Alaska, numită Eowyn Ivey, sugerează că, dacă vă confruntați cu o iarnă mai grea, la fel ca și cuplul fără copii, Mabel și Jack, în această poveste despre viața petrecută în anii 1920, la cea mai nordică frontieră a Americiid – puteți găsi mai multă speranță după tristețe decât v-ați imaginat vreodată.

Nucleul povestii sale începe într-un basm – o carte pe care Mabel a ascultat-o citită de către tatăl ei, atunci când era copilă. Cartea, publicată în limba rusă în 1857, povestește despre „Snegurochka”, o fată, jumătate om – jumătate gheață și zăpadă, care prinde viață în curtea unor bătrâni care toată viața și-au dorit un copil.
Exact situația în care se află protagoniștii poveștii, și ei ajunși la o vârstă destul de înaintată pentru a mai avea un copil. Nu este de omis trauma trăită de ei, atunci când își pierd unicul lor născut, imediat după ce acesta vine pe lume. Femeia rămâne cu o durere pe care nu reușește să o gestioneze în pustietatea din Alaska.
Într-o seară, după ce vedem cum Mabel nu reușește să-și ducă la bun sfârșit tentativa de sinucidere, construiește alături de soțul ei, Jack, un om de zăpadă.

A auzit pașii lui Jack apropiindu-se și, ridicând privirea, l-a văzut venind spre colibă. Și-a mijit ochii spre ea. Mabel ieșea atât de rar pe-afară, și niciodată noaptea. Reacția lui a stârnit în ea o dorință neașteptată, copilărească. A mai bătătorit un pic bulgărele de zăpadă, l-a privir pe Jack și a așteptat. Când s-a apropiat, l-a aruncat în el și, chiar când bulgărele pornea din mână, și-a dat seama că era un lucru bizar și s-a întrebat ce va urma. Bulgărele s-a izbit de piciorul lui, chiar deasupra ghetei.
El s-a oprit, s-a uitat la cercul de zăpadă de pe cracul pantalonilor și apoi la Mabel, cu un amestec de enervare și confuzie pe chip, iar apoi, deși fruntea îi era încă încruntată, un zâmbet mic i s-a ivit în colțul gurii.

– Suntem prea bătrâni pentru asta, a zis.
– Chiar suntem?

– Stai, a zis ea. Hai să facem un om de zăpadă.
– Ce?
– Un om de zăpadă. E perfectă. Perfectă pentru un om de zăpadă.
El a ezitat. Era obosit. Era târziu. Erau prea bătrâni pentru prostii din astea. Erau o mie de motive ca să n-o facă, știa și Mabel, și totuși a pus lampa la loc în zăpadă.
– Bine, a zis. (pagina 43)

Pentru că Jack a dat o formă foarte frumoasă feței omului de zăpadă, Mabel i-a spus că seamănă cu o fetiță, și a intrat în colibă pentru a-i  aduce mănuși și un fular pe care să-l pună fetiței de zăpadă. Pe „buze” a stors o mână de fructe înghețate, zăpada colorându-se într-o delicată nuanță de roșu.

Ce urmează este ceea ce va da alt sens vieții acestui cuplu pentru că, după câteva zile observă că au dispărut mânușile și fularul fetiței de zăpadă, în locul ei apărând o fetiță, de nicăieri, însoțită de o vulpe roșcată.

Mabel și-a adus aminte de povestea din copilărie și își întreabă sora dacă nu poate să i-o trimită, ceea ce se și întâmplă. Constată cu surprindere că povestea care a marcat-o atât de mult nu putea fi citită, fiind scrisă în limba rusă, dar având niște ilustrații speciale care se potriveau perfect cu povestea lor.

O numesc pe copilă Faina iar ea aduce speranță, dar și o nouă pasiune căsătoriei dintre Mabel și Jack. Și, în timp ce se împrietenesc în cabana lor mică din adâncimea pădurii, ea luminează, de asemenea, și viața altor locuitori ai comunității lor îndepărtate aflată la o mare distanță de Anchorage.

Mabel, pentru o vreme, crede că povestea de odinioară este adevărată fără a ști că Jack deține un secret care i-ar schimba părerea. În urma promisiunii făcută copilei, nu a mărturisit faptul că ea era orfană, tatăl ei murind din cauza frigului, ea fiind nevoită să se descurce singură, în sălbăticie. Și-a creat o viață pentru sine în munți, cutreierând pădurile și cursurile de apă, reușind să dezvolte abilități extraordinare. Faina este, de asemenea, o creatură reală și practică în ciuda tinereții ei, dar faptul că ea dispare odată cu venirea primăverii o face pe Mabel să fie convinsă de veridicitatea poveștii.
Lucrurile se schimbă după ce îi destăinuie părerea ei soțului, acesta fiind nevoit a-i mărturisi adevărul.
Ce urmează după, e minunat și trebuie să descoperiți frumusețea narațiunii.
Câteva rânduri, cu sigurață, vă vor stârni curiozitatea.

Mabel nu mai era sigură de vârsta copilei. Părea, totodată, și abia născută, și la fel de bătrână ca munții, cu ochii animați de gânduri nerostite, cu chipul impasibil. Aici, cu copila între copaci, totul părea posibil și real.
La fel de uimitoare era și vulpea. Stătea lângă Faina cu coada ei roșie și mătăsoasă încolăcită în jurul labelor și cu urechile ciulite. Ceva din privirea ei vorace și din gura îngustă și neagră povestea despre o mie de morți mărunte, iar Mabel nu-i putea uita botul mânjit de sânge. (pagina 125)

De fiecare dată când sosea, fata era mai înaltă și mai frumoasă decât și-o aminteau și aducea daruri din munți. Într-un an a fost un sac cu pești uscați. În altul, o piele de karibu fin tăbăcită și înmiresmată cu ierburi sălbatice. Îi îmbrățișa, îi săruta și le spunea că i-a fost dor de ei, iar după aceea alerga înapoi, printre copacii plini de nea pe care îi numea „casa ei”.
Mabel nu o mai striga pe Faina prin sălbăticie și nici nu se mai gândea la căi prin care s-o facă să rămână. În schimb, stătea și îi desena chipul la lumina lumânării, bărbie de drăcușor, ochi isteți. Apoi strecura aceste schițe în cartea pentru copii cu coperte din piele care spunea povestea fetei de zăpadă.
Iarnă după iarnă, Faina se întorcea la coliba lor din pădure, iar în tot acel timp nimeni altcineva n-a zărit-o vreodată. Lui Mabel asta îi convenea de minune. Ca și în cazul vidrei, ajunsese să păzească fata ca pe-o taină. (pagina 232)

Vreau să menționez că traducerea este semnată de Veronica D. Niculescu, iar ilustrația copertei este semnată de Laurențiu Midvichi.

Vă invit să urmăriți un clip minunat și… spor la citit!

https://www.youtube.com/watch?v=9EPn9GY1g_g

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: